Iblis

Iblis, după ei, este Lucifer (sau „Purtătorul de lumină”) . Lui îi atribuie păcatul trufiei şi spun că de două ori a greşit împotriva lui Dumnezeu : întîi, după ce a zidit Dumnezeu pe Adam, a poruncit întregii creaţii să se închine omului ca făpturii celei mai frumoase şi mai demne de cinstire. La porunca lui Dumnezeu s-au supus îndată toţi îngerii şi celelalte făpturi. Dar Lucifer a zis că lui nu-i este cu putinţă să facă aceasta şi în trufia lui şi-a bătut joc de rostirea înţelepciunii dumnezeieşti, zicînd (precum scrie în Curan, cap. 47), că el este mult mai demn de cinstire decît omul, pentru că şi strălucirea sau focul nur este mai frumos şi mai demn de cinstire decît noroiul, de aceea făptura cea de foc nu poate niciodată să se închine celei de noroi . A doua oară, pentru că atunci cînd s-a văzut căzut din rangul său cel luminos şi îngeresc, nu numai că a vrut să se arate egal cu Dumnezeu, ci a pus la cale să-l ucidă şi pe Adam, vrînd să nimicească făptura cea mai bună decît el. Iar cînd a înţeles că nu poate să-l ucidă pe Adam (pentru că şi el era în ceata celor nemuritori), şi-a luat un alt chip, ca să-l înşele mai întîi să calce legea dată lui de a nu gusta din griul raiului. Şi astfel, împlinindu-şi planul şi făcîndu-l pe Adam muritor prin gustarea griului, s-a mărturisit de atunci drept potrivnic tuturor poruncilor lui Dumnezeu .

Iblis a fost deci osîndit la muncile cele veşnice, însă petrecînd în trufia şi mîndria de mai înainte, se silea să arunce toată vinovăţia greşelii sale asupra lui Dumnezeu. Şi venind la ceata îngerilor, a încercat să-i atragă şi pe ei la planul său. Şi a zis : „Vă voi pune şapte întrebări, iar voi să-mi răspundeţi adevărat. 1. Ştiindu-mă Dumnezeu potrivit pentru ispitirea şi doborîrea omului, pentru ce m-a creat ? 2. Cunoscînd starea şi planul meu, anume că înclin spre orice rău şi că n-am să fiu ascultător, de ce m-a creat astfel ? 3. întrucît mi-a poruncit să mă închin lui Adam, dar a ştiut că nu-l voi asculta, pentru ce mi-a poruncit şi pentru ce m-a făcut aşa de încăpăţînat ? 4. Dacă am zis că nu pot să mă închin altuia decît lui, ce i-am greşit cu vorba aceasta ? 5. Ştiind că eu voiam să-l ispitesc pe Adam, de ce mi-a îngăduit să intru în rai, căci de n-aş fi intrat eu în rai, n-ar fi ieşit Adam de acolo ; 6. Cum eu numai cu Adam am duşmănie şi vrajbă, de ce a îngăduit ca după ce a păcătuit Adam să domnească moartea şi peste fiii lui, iar eu să-i ispitesc şi să-i înşel deopotrivă ? 7. Am cerut de la Dumnezeu viaţă şi mi-â dat. Dar n-ar fi fost mai bine dacă m-ar fi făcut şi pe mine supus morţii ? În felul acesta lumea ar fi scăpat de ispitirile mele. Ce vrea el, de i-a făcut pe toţi supuşi morţii ? La acestea nedumirindu-se îngerii ce să răspundă, le-a pus Dumnezeu în gînd să spună: „Dacă ar fi înţeles el că în Mine există providenţă şi s-ar fi supus ei, ar mai fi întrebat oare lucrurile acoperite şi ascunse ale înţelepciunii Mele ?”