Îngerii din vechime

Teologia sau mai bine zis mateologia (vorbirea deşartă) muhammedană născoceşte despre îngeri lucruri foarte minunate şi vrednice de rîs. Mai întîi, muhammedanii cred că în afară de Dumnezeu nici una dintre făpturile create nu e fără de trup sau, cum se spune de obicei, imaterială. Pentru cănur, sau strălucirea, din care spun ei că sînt făcuţi şi alcătuiţi îngerii, o socotesc un fel de foc sau aer fin care luceşte numai şi luminează, nu aprinde şi nu arde, dar nici nu e străin de materie. Iar cînd îngerul, după porunca lui Dumnezeu, vrea să se arate cuiva, nu din aer sau din cer îşi adună şi îşi tocmeşte materia (precum spun teologii noştri), ci ajutînd mîna lui Dumnezeu puterii văzătoare omeneşti, aceasta e întărită şi devine pătrunzătoare, ajungînd să vadă clar, aşa cum este în sine acea materie extrafină a strălucirii (care mai înainte era invizibilă). Acelaşi lucru îl spun ei şi despre arătările diavoleşti.

Mai afirmă că îngerul este făcut după chipul omului dar cu aripi (poate au fost înşelaţi de iconografii noştri), iar aripile lor nu sînt din pene, ci din pietre scumpe, adică din diamant, rubin, safir ş.a. îngerii cerului inferior sînt atît de mari, încît ajung cu capul la cer, cu picioarele pe pămînt, iar cu aripile la răsărit şi la apus . Cei din cerul superior (pe care-l numesc Ars şi „tronul lui Dumnezeu”) sînt de cinci sute de ori mai mari decît lumea aceasta. Ultimul dintre ei şi cel mai neputincios este atît de tare, încît dacă i s-ar porunci să lovească cerul şi pămîntul cu aripa, le-ar preface în nisip şi pulbere. Aceasta o demonstrează cu cartea Muhammedie, unde se spune că odată Gabriel, zbur-dînd fără prea mare grijă pe lîngă lună, s-a atins de ea cu vîrful unei aripi, a rupt şi a sfărîmat cea mai mare parte din ea şi de aceea luna, care mai înainte era de o strălucire egală cu a soarelui, a căpătat mai pe urmă (din cauza stricării alcătuirii ei) petele şi întu­necimile acelea. Iar cît de mare este repeziciunea lor, să ne fie exemplu ceea ce am spus despre Gabriel cînd s-a coborît din cerul empireu într-o clipită şi a ridicat dintele lui Muhammed în cădere (vezi capitolul Despre minunile lui Muhammed) 393. Tot aşa îngerul morţii (căci e numai unul care scoate sufletele din trupurile celor ce au să moară, atît ale celor pioşi, cît şi ale celor nelegiuiţi), dacă trebuie să scoată o mie de suflete într-o mie de locuri foarte depărtate de el, într-o clipă e prezent pretutindeni, şi nu numai că le scoate pe toate din trupuri, dar în acelaşi timp trimite în rai sufletele celor pioşi, iar pe ale celor nelegiuiţi le aruncă în gheenă sauAraf.

Numele arhanghelilor, sau ale căpeteniilor îngereşti care păzesc cele şapte porţi ale cerului, sînt următoarele : 1. Ismail, 2. Mindjeail, 3. Saadail, 4. Salsail, 5. Kelkeail, 6. Şemhail, 7. Zefzail. Iar peste toţi aceştia cea mai mare căpetenie este Djehrail. Şi cu toate ca numărul îngerilor e mic şi nu infinit, ei afirmă că in fiecare zi se creează noi îngeri şi diavoli, a căror zidire povestesc că este aşa :