Descrierea celor drepţi

Cei desăvîrşiţi (adică oamenii cu vieţuirea bună) se vor arăta de vîrsta lui Adam şi în chipul lui Hristos, în îmbrăcămintea cu care au fost înmormîntaţi (de aceea în războaiele cu vrăjmaşii muhammedanii n-au obiceiul să-i spele pe cei căzuţi, ci-i îngroapă cu hainele pe care le au pe ei cînd mor, pentru ca sîngele pe care l-au vărsat pentru dragostea de Dumnezeu şi pentru înmulţirea credinţei să se arate în faţa lui). Ei vor străluci ca soarele, luna şi stelele. Iar fiecare dintre cei păcătoşi va avea scrise păcatele sale pe frunte şi vor putea fi citite de toţi, iar poverile fărădelegilor făcute nu numai cu fapta, ci şi cu gîndul, le vor purta în spate. Păcătoşii şi toţi oamenii care şi-au petrecut viaţa întru răutate vor avea o mare deosebire la chipuri şi o ciudată urîţenie. Cei care i-au asuprit pe alţii cu strîmtorări nedrepte vor avea capete de porc ; înşelătorii, mincinoşii şi hulitorii de Dumnezeu vor avea limbile groase şi atît de umflate, încît nu le vor putea trage şi ascunde în gură. împăraţii, ţarii, prinţii şi ceilalţi stăpînitori se vor înălţa mult peste ceilalţi şi se vor arăta asemenea munţilor, mai mari decît alţii, ca să fie văzuţi la fel de toţi. Căci feţele tiranilor şi ale celor nedrepţi şi lacomi vor fi foarte negre şi hidoase, de aceea se vor tulbura mai mult decît alţii în faţa lui Dumnezeu. Cei trufaşi şi cei ce se socotesc deştepţi vor fi mai mici decît toţi, vor fi călcaţi cu picioarele de către toţi şi se vor smeri, căci celor mîndri însuşi Dumnezeu le este vrăjmaş şi potrivnic .

Dumnezeu va despărţi toate popoarele în şaptezeci de categorii sau cete, pentru că ei cred că atîtea neamuri de oameni vor exista. Şi va face ca toate să se arate pe rînd, unul după altul, înaintea judecăţii dreptăţii lui Dumnezeu. Şi nu va fi nevoie de martori la acea judecată a lui Dumnezu, pentru că toate mădularele trupului vor arăta faptele fiecăruia şi-l vor acuza pe stăpînul lor de toate păcatele pînă la cel mai mic făcut prin ele şi prin gîndurile cele spurcate, chiar daca n-au făptuit poftele şi dorinţele lor cele rele. Iar Mihail arhanghelul va ţine cîntarul dreptei judecăţi a lui Dumnezeu cu care se vor cîntări sufletele, în care păcătoşii se vor arăta grei, iar cei drepţi uşori. Atunci se va arăta Moise, Hristos şi Muhammed şi fiecare dintre ci îşi va ridica steagul său, sub care vor avea ocrotire cei drepţi după cărţile şi legile lor. Cînd vor fi desfăşurate acele steaguri va porunci Dumnezeu soarelui să se apropie de pămînt la o înălţime de zece coţi şi să sloboadă raze de şaptezeci de mii de ori mai calde şi mai dogoritoare. Cînd se va întîmpla aceasta, iudeii cei drepţi vor alerga sub steagul lui Moise, creştinii cei drepţi sub steagul lui Hristos, iar muhammedanii cei drepţi sub steagul lui Muhammed şi astfel acoperiţi vor petrece la răcoreală, nevătămaţi de arşiţa soarelui. Iar cei păcătoşi şi necredincioşi vor arde într-o clipă de o mie de ori şi de o mie de ori vor fi iarăşi întregi. Atunci, strigînd şi plîngînd, vor zice creştinii către Hristos şi iudeii către Moise : „Nădăjduind în voi şi crezîndu-vă pe voi, iată că ne osîndim şi înfruntăm mînia lui Dumnezeu cea de neîndurat”. Iar Iisus Hristos şi Moise vor începe a-i ocărî grăind : „Minţiţi, mincinoşi nelegiuiţi, căci dacă n-aţi fi stricat Pentateucul şi Evanghelia şi n-aţi fi prefăcut poruncile cele adevărate ale cărţilor întru minciuna cuvintelor voastre, aţi fi cunoscut şi aţi fi înţeles din acelea că are să vină prorocul cel mai de pe urmă, Muhammed, şi aţi fi învăţat prin el cuvîntul lui Dumnezeu cel întreg, curat, aşa cum s-a scris pe urmă în Curan. Acestea toate necontenit vi le-am prorocit şi v-am învăţat, dar voi, nesupuşi fiind, aţi denaturat cărţile lui Dumnezeu, le-aţi falsificat, pe prorocii lui Dumnezeu i-aţi omorît, şi poruncilor lui Dumnezeu v-aţi arătat neascultători, de aceea, după dreapta hotărîre a lui Dumnezeu vi se răsplăteşte acum vouă potrivit faptelor voastre. Deci nu din pricina noastră, ci pentru vinovăţia răutăţii şi necredinţei voastre sînteţi pedepsiţi după dreptate. Spuneţi-mi – va zice Hristos – unde a fost scris înEvanghelie şi cînd am spus eu despre mine că sînt Fiul lui Dumnezeu şi că maica mea Măria este Dumnezeu? Iată, Dumnezeu care cunoaşte cele tainice ale inimilor şi le pricepe pe cele ascunse ştie dacă am spus eu cîndva aşa ceva”.

Zicînd acestea şi dojenindu-i, Hristos va cere la Dumnezeu dreaptă judecată şi răzbunare şi cu aceasta va întărită şi mai mult mînia lui Dumnezeu asupra lor. Astfel, cînd se va săvîrşi judecata oamenilor, îngerul morţii va trîmbiţa din nou şi vor învia fiarele, dobitoacele, păsările, peştii şi toate jivinele şi se vor înfăţişa înainte dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca şi obidelor lor să li se facă dreptate şi răzbunare de la Dumnezeu cel preadrept şi preaînţelept. Deci va osîndi Dumnezeu pe lup pentru că a mîncat oaia, pe uliu pentru că a sfîşiat porumbelul, va osîndi pe delfin pentru că a înghiţit pe peştişorul cel micuţ şi la fel pe celelalte. Şi aşa Dumnezeu va mulţumi pe toţi, va pedepsi vieţuitoarele cele răpitoare şi devoratoare, le va impune pedepse şi munci după nelegiuirile lor, pînă ce va răsplăti fiecăruia ce i se cuvine.

Share on Twitter Share on Facebook