Nestatornicia, „Curanului” despre învierea sufletelor

În capitolul 18 el arată că nu toate sufletele morţilor vor învia, ci numai unele, cu aceste cuvinte : „Celor te mor le scoate Dumnezeu sufletele, unora în ceasul aiorţii, iar altora în ceasul adormirii” şi iarăşi : „Unora le va da Dumnezeu sufletul în ceasul mai dinainte însemnat, iar altora niciodată, toate făcîndu-le după voia sa, lucru de care cei înţelepţi se vor minuna”. Interpreţii Curanului disting între moarte şi adormire. Moartea o atribuie altora, iar alor lor – adormirea. Prin „Unora le va da sufletul în ceasul însemnat de mai înainte”, înţeleg că acele suflete sînt muhammedane, mai dinainte rînduite pentru bucuriile raiului (ei cred că toţi musulmanii după o vreme se vor izbăvi de muncile iadului), pentru ca şi trupurile să fie împreună cu ele, părtaşe la acea bună stare şi fericire. Prin : „Iar altora niciodată” socotesc că se vorbeşte despre sufletele tuturor necredincioşilor şi aceasta cu dublu sens: mai întîi că învierea morţilor necredincioşi nu merită numele de înviere, ci de moarte veşnică, adică de pedeapsa fără de sfîrşit, sens în care se văd a fi de acord cu teologii noştri ; al doilea, sînt unii care socotesc că toţi necredincioşii după acea judecată de obşte se vor preface în ţarina pămîntului asemenea vieţuitoarelor necuvîntătoare şi că astfel (poate) mila şi îndurarea lui Dumnezeu îi va izbăvi de iad. Dar cu toate că această din urmă părere nu este respinsă cu totul, se afirmă că se cuvine primită şi crezută părerea cea dintîi.