Mîncările

Cea mai plăcută dintre toate mîncările spun ei că sînt icrele din peştele numit elpenbut (pe care turcii îl tîlcuiesc că este kefal balîghi, iar grecii îl numesc k¸fàlοV; peştele acela este foarte asemănător cu chefalul, ale cărui icre, în butoaie cernite, le aduc negustorit greci şi monahii care vin pentru milostenie pînă la Moscova), fructele de smochin şi olivele (măslinele) din care cauză pe acestea trei le mănîncă mai întîi la dezlegarea postului. Cu un cuvînt, ei cred că este cu neputinţă să nu se afle în rai ceva dorit de muhammedani, afară de foc, lucru de puţina întrebuinţare şi aducător de nenorociri. De aceea, dacă cineva din ei va pofti să fumeze tutun (tabacul de tras pe nas, măcinat în praf, nu era cunoscut pe timpul lui Muhammed), îngerii vor aduce aceluia luleaua, ciubucul şi tutunul cu cea mai mare grabă, dar cînd va cere şi foc ca să aprindă tutunul, vor răspunde că nimic nu le este oprit, dar să intre focul în rai este oprit chiar de la facerea lui ; sînt însă liberi, dacă vor, să se ducă în iad, unde stăpîneşte focul, şi acolo să-şi aprindă tutunul după voia lor şi să fumeze. Iar ei, ferindu-se de iad şi temîndu-se a lua foc de acolo, se vor abţine, şi astfel vor renunţa la întrebuinţarea tutunului (tutunul este socotit drept un lucru scîrbos care nu e nici îngăduit, nici oprit, după cum vom vedea în cartea Despre religia, muhammedană) .