Pisica

Iar a treia vieţuitoare va fi o pisică, despre care există o îndoită istorie : Unii spun că pisica aceea îi „era foarte dragă lui Muhammed, că niciodată nu s-a despărţit de el. Odată, pe cînd Muhammed îşi făcea rugăciunile de noapte i-a venit pisicii vremea să fete şi, aşezîndu-se pe poalele hainelor lui, a început să-şi lepede pisicii din pîntece, dar pînă în zori n-a putut să-i lepede pe toţi. Cît timp ea (pisica) se chinuia născînd, atît timp a făcut Muhammed rugăciuni, nevrind s-o necăjească şi s-o arunce în timpul naşterii de pe marginea hainelor lui. Iar alţii zic că acesta este motanul pe care Noe, în corabie, l-a scos din nările leului, necăjit de şoarecii ce se înmulţiseră, şi cu ajutorul căruia, cînd au fost omorîţi şoarecii, el şi familia lui si toate celelalte vietăţi ce erau în corabie au scăpat de necazul ce-i păştea (după cum am spus în capitolul Despre Noe).

Acestea sînt, deci, bucuriile raiului pe care şi le făgăduiesc, visînd, muhammedanii, şi prin acestea ei nu înţeleg ceva alegoric, analogic sau metaforic, ci curat (direct) istoric şi simplu. Şi cred tare că aşa va fi lucrul şi nădăjduiesc că vor lăuda împreună cu îngerii în veac pe Dumnezeu şi că vor cînta imnuri şi psalmi dătătorului acestora. Şi mai spun că cei ce vor fi mai mari în cetele acelor fericiţi, adică cei trei proroci purtători de steaguri – Moise, Hristos şi Muhammed – şi ceilalţi musulmani, toţi vor primi la fel moştenirea raiului şi mîngîierile lui, fără nici o deosebire, pentru că ei afirma că nimeni, afara de cel ce s-a curăţat cu desăvîrşire în Araf, nu poate intra în rai.

Iar acestea sînt luate din inepuizabila comoară de fabule a teologiei muhammedane care, deşi după expunerea noastră nu sînt multe, însă socotim că pentru cititor sînt destule pentru că, după cum a zis cineva din vechime : „După unghie pe leu” , aşa vom spune şi noi : „După venin îl poate lesne cunoaşte fiecare pe balaur”.