Articolul al zecelea Despre trîmbiţa de corn

În cornul sau în trîmbiţa aceasta se va sufla de trei ori şi mai întîi în luna Ramazan, vineri. Cînd oamenii se vor afla fără necaz şi fără primejdie, îngerul Israfil (îngerul moţii) va trîmbiţa atît de tare pe neaşteptate, încît toţi oamenii se vor zăpăci şi, speriindu-se, îşi vor ieşi din minţi. De frica aceea copiii vor îmbătrîni într-o clipă, iar bătrînii îşi vor da duhul; toate cerurile se vor învîrti ca roţile de moară, iar de zgomotul şi scîrţîitul lor toţi musulmanii vor muri şi astfel, timp de şapte ani după aceea, lumea va petrece fără musulmani. După aceşti şapte ani, cornul va fi iarăşi suflat, aşa de groaznic, încît de spaima lui toate cele ce vieţuiesc în cer şi pe pămînt (afară de Dumnezeu şi de patru îngeri) vor muri. Pe urma toate ţările lumii întregi, provinciile şi cetăţile vor cădea şi vor pieri pentru vinovăţiile lor.

Mai întîi, va cădea Mecca, din cauza unui neam ieşit din Abisinia care, ridicîndu-se din locurile sale, va năvăli spre laturile meccane şi va dărîma toate cetăţile lor (vezi, rogu-te, adevărul descoperirii pseudoprorocului Muhammed, care după moartea tuturor celor ce vieţuiesc în cer şi pe pămînt născoceşte seminţii ce vor ieşi din Abisinia ca să dărîme cetăţile meccane !). Pietrele templului meccan, punîndu-le toate una peste alta, le vor arunca în mare. Va urma căderea Medinei ; Basra se va topi de foame, Termid de ciumă, Merde (cetăţi din India de răsărit) va fi nimicită de apă. Semerkand şi Buhara (cetăţi din climatul persan) 306, vor fi strivite de cruzimea poporului pe care îl numesc Kantur, după cum Grecia, de tirania neamului asferilor. lonia sau Grecia asiatică vor fi nimicite de potop şi astfel, cînd vor fi distruse şi prăbuşite toate ţările lumii, Damascul va mai rămîne încă patruzeci de ani, după cum cu dreptate se spune : „Evvel Şam, ahîr Şa” (adică, „Mai întîi e Damascul şi la urmă tot Damascul”) . Trecînd însă patruzeci de ani şi Damascul va fi supus căderii. Ţările africane se vor sfărîma prin strămutarea munţilor. Hamma (cetate în Siria) va fi dărîmată de cătremugîlani (un neam de tătari răsăriteni ca şi indienii din Mosol) şi toate celelalte cetăţi din ră­sărit vor fi silite să cadă prin cutremur de pămînt. Ţările numiteSeihun, de la numele rîului Seihan (care se numea în vechime Kydnus) vor fi mistuite de un rîu clocotitor. ŢaraMemedan va dispare de ger. Babilonul şi Urfa şi alte cetăţi şi ţări vor fi topite de un vînt foarte cald, numit samm şi vor fi prefăcute în cenuşă de un foc mistuitor. Iconia va fi înecată de viitori repezi cînd se va aprinde peştera lui Platon. Mîsr, Cairo vor pieri de sete şi de uscăciune cînd va seca Nilul. Pe scurt, Asiria, Europa şi Egiptul se vor pustii de către franci . Damascul este capul lumii, iarCairo – coada. Şi la sfîrşit, cînd templul din Ierusalim (care se numeşteHalilurrahmari) va dispare din lipsa de foc şi de apă, atunci va fi încheierea vieţii tuturor muhammedanilor. Iar toate acestea trebuie să se împlinească peste o mie şi ceva de ani (deşi de la Muhammed pînă acum se numără 1133 de ani lunari). Dar cum, cînd Muhammed a fost întrebat de sfîrşitul lumii a arătat cu degetul arătător şi cel mijlociu, un şeic arab cu numele Mumiiddin tîlcuieşţe că prin degetul arătător se înţelege o mie de ani, iar prin cel mijlociu – jumătate, ceea ce înseamnă un timp nesigur, de aceea spune că numai lui Dumnezeu îi este cunoscut cît reprezintă acea jumătate de vreme.

Noi să ne întoarcem însă la minciuna apocaliptică expusă de Muhammed. Aşadar, după ce toţi musulmanii, precum am spus, vor fi nimiciţi, pămîntul va rămîne locuit numai de necredincioşi. Atunci Dumnezeu va porunci lui Israfil să sufle a treia oară în trîmbiţă şi la sunetul ei rău vor pieri cu toţii, numai patru îngeri rămînînd printre cei vii, adică Djebrail, Mikeail, Israfil si Izrail. Şi va zice Israfil : „O, Dumnezeule, nimeni n-a rămas printre cei vii, afară de mine”. Iar Dumnezeu îi va răspunde : „Mă ştii pe mine că sînt domn şi stăpîn al vieţii şi morţii. De aceea se cuvine ca şi tu să mori, şi tu să-ţi dai sufletul din tine”, începînd Israfil să-şi dea sufletul, va striga atît de tare încît dacă oamenii ar mai fi fost vii, toţi ar fi murit într-o clipă de groaza. Şi într-o astfel de nevoinţă va zice : „O, Dumnezeule, dacă aş fi ştiut cît de greu îi este sufletului să se despartă de trup, n-aş fi scos niciodată sufletul nici unui om”. Murind şi el astfel, lumea va rămîne patruzeci de ani fără locuitori. Şi va zice Dumnezeu : „Unde sînt acum cei ce se lăudau : „Lumea este agonisita mea?” Unde sînt cei care se mîndreau umblînd cu capetele sus şi cu pieptul umflat ? Să văd acum pe călăii fără de omenie care mă dispreţuiau pe mine şi-i strîmtorau pe alţii. Să-i văd, va zice, pe cei care se lepădau de unicitatea mea şi-mi atribuiau tovarăşi şi prieteni”. Dar nu se va afla nimeni care să răspundă cuvînt lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu îşi va zice : „Cu adevărat agonisită a mea este, împărat sînt şi Dumnezeu fără sfîrşit, care pe toate le-am adus la existenţă dintru nimic”.

Apoi Dumnezeu, trebuind să învie pe toţi oamenii, mai întîi va aduce la viaţă pe cei patru îngeri şi va porunci ca din marea ce se află sub cerul Ars să cadă necontenit pe pămînt ploaie sub formă de sămînţă bărbătească timp de patruzeci de zile şi de nopţi, pînă ce se vor ridica apele la patruzeci de coţi deasupra feţei pămîntului. Apa aceea alcătuită din forma şi materia seminţei bărbăteşti va fi absorbită de pămînt ca de mitrele femeieşti, din care trupurile celor morţi vor renaşte ca ciupercile, dar ca mocirla şi noroiul. Atunci va porunci Dumnezeu lui Israfil, îngerul morţii, să sufle din corn. Cornul acela are patru ramuri mai înalte decît cerul, dintre care unul ajunge pînă la heruvimi, iar altul străbate adîncul pămîntului. Iar pe acele ramuri sînt nişte crăpături şi în ele locuiesc sufletele celor morţi, după rînduiala şi după vrednicia lor. Sufletele îngerilor sînt în partea cea mai de sus, ale locuitorilor raiului după îngeri, pe treapta a doua, iar sufletele necredincioşilor sînt sălăşluite în treapta cea mai de jos. A treia oară Israfil va sufla în corn aşa de tare, încît toate sufletele auzindu-i glasul, fiecare din crăpătura sa, vor ieşi în mare grabă şi vor umple tot spaţiul dintre cer şi pămînt. Strigînd cu mare glas se vor coborî pe pămînt şi fiecare, aflîndu-şi trupul, va intra în el. Toţi oamenii vor deschide ochii ca nişte treziţi din somn şi, ieşind din morminte, se vor ridica în picioare, apoi se vor aduna la judecata cea de obşte unde cu măsura dreptăţii se vor măsura şi cerceta faptele tuturor. Drepţii lui Dumnezeu vor căpăta îndurare, iar cei nedrepţi vor fi osîndiţi la focul gheenei, îngerii celor şapte ceruri, înconjurînd judecata şi tronul lui Dumnezeu, vor sta după cinurile lor. Oamenii, goi, fără acoperămînt, vor sta atît de înghesuiţi, încît se va atinge genunchi de genunchi şi nu se va vedea care este bărbat şi care femeie. Atunci cei necredincioşi, bocindu-se, vor cere cruţare şi vor ruga pe Dumnezeu zicînd : „O, Dumnezeule, lasă-ne în lume, ca pocăindu-ne să primim credinţa cea adevărată şi să facem faptele cele bune”. Dar Dumnezeu le va zice, grăind cu mînie : „Eraţi datori să faceţi aceasta cînd aţi avut vreme de pocăinţă; acum nu mai este pocăinţă, rugăciunile nu mai sunt auzite, iar mila nu vă mai ajută”. Şi astfel toţi necredincioşii vor fi daţi muncilor veşnice şi nesfîrşite, afară de cei care au crezut că Dumnezeu este unul . Pentru dînşii unicitatea lui Dumnezeu va mijloci către Dumnezeu ca şi ei, după un timp, să fie sloboziţi din focul cel veşnic, ceea ce va şi obţine, aşa încît cei ce mărturisesc unicitatea lui Dumnezeu, izbăvindu-se la vremea lor din iad, vor fi aduşi la locurile de veselie gătite lor. Şi zice Muhammed : „Să ştii că judecata lui Dumnezeu se va termina în patruzeci de ani, dar o zi din timpul acela este ca o mie de ani ai veacului acestuia şi o mie de ani ai timpului aceluia abia de-ar ajunge omului să poată face măcar unnamaz. Aşadar, cele ce pot spune şi povesti vi le-am descoperit şi vi le-am arătat. Dar au rămas multe de nemărturisit şi cu neputinţă să fie primite de mintea omenească. De aceea, cine este înţelept şi înţelegător, din puţine va pricepe multe, iar cine este prost şi nebun, chiar şase sute de lucruri ca acestea de i-aş fi spus, nimic nu va păstra în urechile sale”.