Scena V

MIȚA, apoi PAMPON

MIȚA: Să-l aștept, da, să-l aștept... Trebuie să vie... Să mă traducă pe mine Nae... și să nu-mi răzbun? Peste poate!

PAMPON (care a intrat): Mă rog, d. Nae n-a venit încă? (salută)

MIȚA (aparte): Un muștiriu... (tare.) Nu, domnule, și eu îl aștept... Daca poftiți și dv. să-l așteptați... vine ori dânsul ori băiatul...

PAMPON: Mersi, madam. (șade, aparte) Curățică. (tare, după o pauză) D-voastră sunteți rudă, ori consoarta dumnealui...

MIȚA (tristă): Nici rudă, nici consoartă, d-le... i sunt... adică i-am fost... amică... Am venit pentru o mică afacere.

PAMPON: Ca și mine...

MIȚA (oftând): La d-ta... nu poate fi ca la mine... La mine e chestiune de traducere.

PAMPON: În amor?

MIȚA (asemenea): Da, în amor...

PAMPON: Ca și la mine...

MIȚA: Ca și la d-ta?... Cum?

PAMPON: Mi se pare, adică nu mi se pare... sunt aproape sigur că sunt tradus.

MIȚA: Ca și mine...

PAMPON: Și numai d. Nae poate să mă puie pe urma aceluia care a devenit în chestiune... A! dar n-are să-mi scape... Sunt hotărât! Am să-i dau o curățenie spițerului să mă pomenească!

MIȚA: E spițer?

PAMPON: Da, desigur, spițer. Aflasem adineaori cum îl cheamă de la băiatul de aici...

MIȚA: De la Iordache...

PAMPON: Da; îmi spusese cum îl cheamă, dar i-am uitat numele cu gândul la dovezi, — pentru că am dovezi, — niște hârtii pe care le-am găsit în odaie la Didina.

MIȚA: Didina...

PAMPON: Da, amanta mea, cel mai sacru amor, pentru care mi-am sacrificat cariera de militar, fiin'că până să nu o cunosc am fost tist de vardiști la Ploiești... Și sunt turbat de gelozie! Toată noaptea n-am dormit...

MIȚA: Ah! mie-mi spui ce-i gelozia?... Numai o noapte n-ai dormit? Nu știi nimic! Câte nopți!...

PAMPON: Nu, az-noapte nu a devenit din gelozie, pentru că nu începuse încă chestia... Am jucat la Podul Gârlii conțina cu niște papugii până la șase az-dimineață... I-am ras...

MIȚA: Să nu te bucuri... Și eu câștig la conțină, dar ce folos! noroc la cărți, nenoroc la amor...

PAMPON: Aș! la mine nu e noroc, e știință: îi iau la sigur... poate că să am o goană nebună, să pierz. Eu joc conțina oarbă cu fantele, și am eu merchezul meu. Bunioară, cărțile le țiu în stânga și joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărțile bătute jos, și fantele la loc în mâna stângă, pentru altă ocazie... Az-noapte i-am stins...

MIȚA (plictisită) : Nu mai vine Nae...

PAMPON: Astfel dar az-dimineață, conița mea, pe la șase ceasuri, mă întorc acasă, la Didina; bat în ușe, se scoală somnoroasă și-mi deschide. Era încă întunerec; aprinz lumânarea... Dar, când viu prea târziu, e totdeauna supărată și-ncepe să mă certe... Acuma nu zice nimic: se-ntoarce, pardon, cu fața la perete și tace. Zic eu (Mița plictisită s-a sculat și se plimbă) în gândul meu: e supărată... s-o las să doarmă; când o vedea mâine c-am câștigat trei poli, îi trece... Dau să mă dezbrac și văz jos lângă mescioară două hârtiuțe. M-aplec — cum le-am văzut am simțit un fior rece, — m-aplec, le iau: ce era? Un bilet de abonament la frizăria model a lui d. Nae Girimea...

MIȚA: Nae Girimea?... (se interesează)

PAMPON: Da, și un bilet de amor de la o damă către „Bibicul" ei...

MIȚA: „Bibicul"?

PAMPON: Da, către spițerul... Să vezi cum am aflat pe urmă că e spițer.

MIȚA (aparte) : „Bibicul"! S-ar putea?

PAMPON: Cum am citit hârtiuțele și am văzut pecetia pe bilet: „Frizăria model, Nae Girimea", mi-am luat iar paltonul și bastonul și am ieșit binișor; Didina adormise iar. Mă duc la poliție, cercetez și aflu că aici e frizăria. Am venit; d. Nae nu era aici. Băiatul mi-a spus că bilete de astea...

MIȚA (interesându-se nerăbdătoare) : În sfârșit?

PAMPON: În sfârșit, ce mai să lungim vorba degeaba, conița mea, spițerul este... După câte mi-a spus băiatul, am fost cu biletul la o spițărie, am spus că aveam ceva scris pe el și s-a șters cu un fel de asenție și că aș vrea să știu ce era scris... se poate? și spițerii nu știu ce-a făcut, ce-a turnat pe bilet, — mirosea a spirt de țiperig — și-n două minute a ieșit iar dungile la loc...

MIȚA: Să fie cu putință?...

PAMPON: Le-am numărat: sunt cinzeci și cinci de dungi... Spițerul mișel! l-am prins mai rău decât d. Nae: o să-i dau o curățenie... să-i rup șalele!...

MIȚA (aparte): Să fie Nae? A! ce răzbunare ar fi! (tare) Domnule, zici că biletul de amor este către „Bibicul" ?

PAMPON: Da!

MIȚA: Și este iscălit de cine?

PAMPON: „A ta adorantă, Mița..."

MIȚA: Mița! A! Dumnezeule!

PAMPON: Ce?

MIȚA: Domnule, ești sigur că e spițer?...

PAMPON: Firește... Mai sigur se poate? Biletul era alb... spirt de țiperig și d-odată cinzeci-și-cinci de dungi... Le-am numărat... poftim să le numeri și d-ta...

MIȚA: Și ai venit aici pentru ca să afli numele omului cu chestia de traducere?

PAMPON: Da.

MIȚA: Eu am o presimțire...

PAMPON: Care?

MIȚA: Cum este amanta dumitale?

PAMPON: Cum să fie adică?

MIȚA: De roșu, de ghindă, de tobă, ori de verde?

PAMPON: De verde...

MIȚA: De verde?

PAMPON: Da.

MIȚA: Și ai la d-ta biletul cătră „Bibicul", pe care zici că l-ai găsit în odaia damii de verde?

PAMPON: Da.

MIȚA: A' să-l văz degrabă...

PAMPON (dându-i biletul): Iacătă-l.

MIȚA (ia biletul, îl privește și face o mutră grozav de disperată) : A! am să-mi răzbun!... (solemnă) Domnule, nu te juca cu inima unei femei nenorocite... Spune drept: biletul ăsta l-ai găsit în odaia amantii d-tale ? Jură...

PAMPON (grav) : Pe onoarea mea!

MIȚA: Uită-te la biletul ăsta... l-ai citit? (citind nervos.) „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă: vino negreșit, am poftă să-i tragem un chef... A ta adorantă, Mița..." Ai văzut biletul?... Acuma uită-te la mine bine...

PAMPON: Ei? (îi ia înapoi biletul)

MIȚA: Ei! Eu, eu sunt nenorocita care am scris biletul ăsta...

PAMPON: Se poate?

MIȚA: Da, se poate... (dezolată) Și omul care a fost la Didina dumitale este amantul meu!...

PAMPON: Amantul dumitale? Spițerul?

MIȚA: Ce spițer? nu-i spițer... (frământându-se) A! trebuie să am o explicație... 0 să-mi răzbun... o răzbunare teribilă!

PAMPON (același joc): Amantul dumitale? trebuie să-l știu și eu, trebuie să-l văz. Eu nu mă mulțumesc pe răzbunarea dumitale... Trebuie ca să-mi răzbun eu!... (se plimbă turbat)

MIȚA: Juri să ne răzbunăm împreună?

PAMPON: Jur!