Criticele lui Gherea

1897

Volumul III. Editura Socec și Comp. A apărut în Epoca, 1897, 2 iunie, p. 3, în cadrul reportajului Banchetul în onoarea lui Coșbuc. În Opere, V, 1938, la Note și variante, p. 478

Zilele acestea a apărut al treilea volum de Critice al lui Gherea. O parte însemnată din volum conține articole de critică asupra unor critice ale altor critici. Eu, cetățean al unei țări care se află într-o situație destul de critică în privința producerilor și prea productivă în privința criticelor, simț firește sațiul pentru cele din urmă, cu atit mai mult cu cît mi-e sete de cele dîntîi; așa că nu mi-ar putea da prin cap să încerc a face și eu vreo critică asupra volumului de Critice al lui Gherea. Mai Ia urmă, la ce bun atîta încunjur? Nu mă pricep la critică și de aceea nici nu o fac; mi s-a părut totdeauna că un om nu trebuie să încerce decît ce poate face. M-aș mărgini dar a spune că volumul Iui Gherea a apărut; autorul are prea puțină nevoie de reclamă din partea mea sau a altuia, cu atît mai puțină cu cît, în publicitatea noastră serioasă, o lucrare intelectuală nu este o afacere. Dar sunt dator a spune cîteva -cuvinte despre volumul pe care bunul meu amic Gherea mi l-a trimes cu următorul autograf: „Iubitului meu adversar politic și literar, Garagiale.” Autograful acesta, cu toată oroarea ce am de critică, mă silește să-i fac măcar cîteva comentarii. Voi căuta să fiu scurt.

Adversar politic nu pot să-i fiu lui Gherea, fiindcă el nu face politică — și cred că foarte bine face; politica e terenul faptei, nu al teoriei. Adversar literar iarăși nu pot să-i fiu, fiindcă adversar literar nu pot *i decît omului lipsit de talent, oricît de puțin talent aș avea eu însumi. Gherea știe bine că, dacă e vorba de literatură și de artă, pentru mine nu pot încăpea nici sistemă, nici opinie, nici tendință, nici morală; n'i poate încăpea decît numai și numai talent. El știe bine că pentru mine, cînd e vorba de frumos, nu mai poate fi vorbă și de bun sau rău, de drept sau nedrept, de onest sau neonest. Frumosul este singurul atribut potrivit al lumii, tot așa de nemărginit ca și dînsa; precum în ea nu Încape deolt ea însăși și nu mai poate încăpea altceva, fiindcă 5 oriunde tot ea este, asemenea și cînd e vorba de frumos, numai de el poate fi vorba și de nimio altceva. Astfel dar, cum aș putea fi eu adversarul politic și mai cu seamă adversarul literar al lui Gherea? Doar poate că el ar vedea adversari In oameni cari văd ca mine, cu toate că ei nu se simt de loc a-i fi lui io adversari.

Dacă nu împărtășesc părerile cuiva, acela nu poate zice numaideclt că-i sunt adversar; căci atunci ar trebui să fiu adversarul tutulor celor ce au o părere sau o sistemă, deoarece eu nu sunt în stare să am vreo părere și nici să împărtășesc vreuna pe de-a-ntregul. Pentru mine 15 părerile sunt egal de legitime, egal de întemeiate și, prin urmare, egal de respectabile. Nici una însă nu poate să facă pentru mine lege, căci în lumea aceasta, care-mi dă numai înfățișări, ar trebui să fiu din cale-afară laș ca, mărturisindu-mi că nu pot avea eu însumi o părere statornică, să mă Înjug la părerea altuia, pentru că el a avut bravura 20 să mi-o strige la ureche cu un ton mai mult sau mai puțin răstit. Fie din lipsă de educație intelectuală, fie din insuficiență de cul tură, sau de organizație a spiritului, n-am putut niciodată jura in verba magistri ³⁹ ; și dacă n-am făcut aceasta pînă acuma, vîrsta mea e o garanție pentru mine că n-am să reușesc a o face nici de acum încolo.

Am comparat totdeauna fenomenele ce se numesc spirite omenești cu corpurile cerești. între unul și altul sunt prăpăstii haotice; i^nul altuia, din colosalele mase proprii de lumină, nu-și trimet decît o fîșie subțire de pajide raze. între un om și altul este adesea ca de la o stea la alta. Arde colo un soare uriaș și dincolo altul. Printre învîrtitoarea pulbere de lumi, un colos de flăcări d-abia zărește pe celălalt, ca o scînteie ce clipește, pierdută în negură fără fund... Ba cîți Încă nu se mai zăresc de loc și unul de altul nici măcar nu bănuiesc. Adesea tot așa se pricep oamenii între ei și pot înțelege unul altuia sufletul.

Se poate cineva numi oare adversarul unei idei, unei păreri, unei sisteme numai și numai pentru că nu e în stare sa aibă, necum să împărtășească, o idee, o părere, o sistemă? Dar dacă nu pot avea, nici nu pot împărtăși vreuna, va să zică atunci sunt egal adversarul tutulor și oricăreia; fi dacă, astfel, sunt adversarul oricăreia, sunt prietenul oricăreia alteia, contrarie aceleia. Care va să zică, aș fi în același timp și prietenul, și adversarul oricărei idei, păreri, sau sisteme... Dar asta ar fi absurd. Ei bine, nu! Orice idee, părere sau sistemă, pentru mine e absolut. În sensul cel mai absolut, indiferentă. Nu o pot nici prețui, nici des-prețui, nici primi, nici respinge, nici aplauda, nici șuiera. O idee, părere sau sistemă, ori va trece pe dinaintea mea, ori va trece pe dinaintea unui par de telegraf, aceeași urmă va putea lăsa. Ce poate să aibă valoare și preț pentru mine este talentul, puterea cu care acea idee, părere sau sistemă, cu desăvlrșire nule prin ele însele, se pot susține și manifesta față cu posibila mea iritabilitate intelectuală.

Puțin le pasă la doi ochi iubitori de lumină, puțin le pasă de dimensiunile, sistema de rotațiune și revoluțiune, în genere de legile cosmice cari stăplnesc existența și mișcarea unei depărtate stele: ea va însemna pentru ei numai atîta.clte raze de lumină poate cumva să le arunce de acolo de unde neînțeleasa putere i-a poruncit să se afle. Căci lumina nu o judec, ci o văz, și bucuria mea e potrivită cu intensitatea cu care ea a ajuns la mine, iar nu cu judecata mea despre bogăția și condițiile izvorului care mi-a trimis-o.

Gherea e un critic de sistemă, ca orice critic serios; sistema lui însă puțin mă importă; ce mă importă e talentul cu care el și-o urmărește.

E, în adevăr, un om de mare talent, care mi-aruncă, cu articolele lui, multă lumină. Volumul lui din urmă și mai ales articolul despre Coșbuc mi-au dat o mare mulțumire intelectuală. Una poate și mai mare mi-au dat-o cele clteva rînduri privitoare la producțiile mele literare. Gherea e singurul critic care se ocupă serios de aceste lucrări, cu mai multă bunăvoință, poate, decît ele ar merita. Se înțelege, ca om ce sunt, nu pot rămînea neatins de această însemnată onoare și regret că nu pot plăti talentatului critic îndatorirea de inimă care mi-o face cu atîta grațiozitate: eu, încă o dată, nu sunt critic. Astfel dar, ce aș putea zice mai mult decît am zis despre criticele lui?... poate, după obiceiul pămîntului, deplorabile platitudini amabile, sau observați-uni de pretenție ridiculă... Nu... El n-are în nici un caz nevoie de rușinarea mea.

Mai la urmă, Gherea are destulă conștiință de talentul lui ca să nu mai aibă nevoie de complimente banale, nici să-i mai pese de dezaprobări puerile și precipitate; se va mulțumi desigur perfect cu o salutare călduroasă din partea prietinului său îndatorat,

Caragiale