SCENA II

VICTOR, LIZA încărcată cu două geamantane, apoi FURTUNESCU asemenea, în costum englezesc de călătorie

LIZA (trecând lângă Victor): Surd ești ? Dormi ? N-auzi telegraful ?

VICTOR: Ba da!

LIZA: Apoi atunci, de ce mă lași să ridic eu pe scari geamantanele ? - zăpăcitule.

VICTOR (cu dignitate): D-șoară Lizo, vorbește frumos!

FURTUNESCU (intrând cu alte două geamantane, coboară, lasă geamantanele jos; cătră Victor): Garçon, ceai !

VICTOR (trecând lângă el): N-am nimica, domnule. (Liza a lăsat geamantanele.)

FURTUNESCU (contrariat): Ei nu! ceai!

VICTOR(aparte): E sărit. (contrariat și el.) Ei nu! n-am nimica, domnule.

FURTUNESCU (plictisit): Un ceai, un pahar, o ceașcă de ceai, gogomane!

VICTOR(supărat): Cum, domnule? (Liza plictisită și ea, dă din umeri.)

FURTUNESCU: Aa!

VICTOR: Am înțeles, domnule, am înțeles; dar cum?... cu rom, cu lapte?

FURTUNESCU: Cu rom, gogomane!

VICTOR (privește lung pe Furtunescu): On y vole! (merge încet la dulap, închide broșura, 0 pune înăuntru și pregătește serviciul de ceai.)

LIZA(descuind ușa din dreapta): Iată, domnule, aici.

FURTUNESCU (se privește în oglinda din fund zâmbind): Ce schimbare în șase ani!

LIZA (mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie): Și zi, sunteți român, domnule?

FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte.

LIZA (urmându-și treaba): Semănați mult cu un englez din Viena pe care l-am avut noi în otel pe vremea muscalilor: ce bărbat frumos!

FURTUNESCU (râzând): Știi că ești politicoasă... Merci!

LIZA: Zău, domnule, semănați cap tăiat cu el... și-avea o groază de căvălării... Sărmanul! l-a luat într-o noapte pe sus de la poliție... ziceau că făcuse ruble de hârtie.

FURTUNESCU (dispus): Sunt încântat de asemănare... Bravo! (Liza iese în dreapta cu cel din urmă geamantan.)

VICTOR (intrând prin fund cu ceaiul): Voila, voila, on y vole!

LIZA (reintrând din dreapta): Gata, domnule, poftim!

FURTUNESCU (ieșind din dreapta): Să-mi aducă ceaiul.