Share on Twitter Share on Facebook

SCENA XI

PERUZEANU, FURTUNESCU, în haine negre și ras, intră din dreapta,VICTOR după dânsul îl periază

FURTUNESCU: Șterge bine, gogomane! (merge să se uite-n oglindă fără să observe pe Peruzeanu.)

VICTOR (strâmbându-i-se pe la spate): Bine, domnule.

FURTUNESCU (fără să se întoarcă): Dacă vine cineva să întrebe de d. Ulise Furtunescu, spune că mă găsește acasă în toate diminețele până la amiaz.

VICTOR: Bine, domnule.

PERUZEANU (izbit de glasul și apoi de numele Furtunescu): Furtunescu? Ulise Furtunescu? (Furtunescu vrea, să iasă.) Mă iartă, domnule, vă numiți Ulise Furtunescu? (amândoi se găsesc față în față când Furtunescu se întoarce. Amândoi se fixează un moment reciproc.)

FURTUNESCU — PERUZEANU (deodată): Peruzene ! Furtunescule ! (se iau în brațe; joc de scenă.)

PERUZEANU: Ești stafie, vedenie, sau ești în adevăr Ulise Furtunescu? De câți ani trăiești sub pământ?

FURTUNESCU: Cam de mult.

PERUZEANU: Când ai sosit?

FURTUNESCU: Azi-dimineață.

PERUZEANU: De unde ?

FURTUNESCU: De-a dreptul de la Ismail.

PERUZEANU: Cum ? de unde ? mai zi o dată.

FURTUNESCU: Lasă-mă să răsuflu și-ți povestesc în câteva vorbe nenorocita mea Odisee.

PERUZEANU: Ascult. (șade pe scaun. Furtunescu asemenea.)

FURTUNESCU: Lipsesc de șase ani din țară. În acest timp am fost voluntar în armata Marei Britanii, în Afganistan, în Zululand, în Transvaal și în Egipt.

PERUZEANU: Și acuma?

FURTUNESCU: Acuma sunt în retragere, și mă întorc în țară după 6 ani de exiliu.

PERUZEANU: Cum de exiliu?

FURTUNESCU: Și mă întorc mai nefericit ca la plecare...

PERUZEANU: Și cauza exiliului ? vreo cestiune de onoare ?

FURTUNESCU: Nu! O nenorocire de amor.

PERUZEANU: Cum ?

FURTUNESCU: Lasă-mă, nu-mi mai aduce aminte.

PERUZEANU: Te rog, Furtunescule...

FURTUNESCU: Iubeam o fată, care mă iubea și ea, dar care s-a măritat de bunăvoie cu altul... cu un om mai bătrân ca tatăl ei, numai ca să-mi zdrobească mie inima. (montându-se.) În momentul când s-a măritat trebuia s-o ucid sau să mă sinucid, dar ori că n-am avut destul curaj, ori că am avut prea multă mândrie, n-am făcut nici una, nici alta.

PERUZEANU: Nu înțeleg...

FURTUNESCU: Toate împrejurările: sălbaticii, fiarele, șerpii, crocodilii, insectele Asiei și Africii nu m-au putut răpune și iată-mă înapoi cu un singur gând, cu un singur dor: s-o mai văz o dată...

PERUZEANU: Nu știu, îmi spui tu prea pe scurt ori nu pricep eu bine, dar îți mărturisesc că nu înțeleg nimic. Zici că te iubea și apoi zici că în necazul tău s-a măritat cu un bătrân care-i putea fi tată și pe care nu-l iubea de vreme ce te iubea pe tine...

FURTUNESCU: Da.

PERUZEANU: Pentru ce?

FURTUNESCU: Pentru o nebunie femeiască, copilărească, din exces de idealism; pentru că după doi ani de amor, adânc și tăcut, într-o seară, rămânând singur cu ea, — eram și cam amețit de șampanie... poate cam... prea, — nu m-am mai putut stăpâni, i-am spus că o iubesc și am îndrăznit s-o sărut...

PERUZEANU (care a sorbit uimit fiecare vorbă): Furtunescule, cine este femeia aceea?

FURTUNESCU: Nu pot spune... E astăzi măritată...

PERUZEANU: Daca nu mi-o spui tu, atunci să ți-o spun eu... 0 cheamă...

FURTUNESCU: O cheamă…

PERUZEANU: Fifina...

FURTUNESCU (repede, întrerupându-l): De unde știi?

PERUZEANU: De unde știu? Furtunescule! Fericite Furtunescule!

FURTUNESCU: Fericit, eu ?

PERUZEANU: Da! pentru că colonelul Sințescu a murit acum 5 ani, o jumătate de an după plecarea ta, (mișcarea lui Furtunescu) pentru că văduva lui, care trăiește sănătoasă și frumoasă și tot idealistă, excentrică, este soacra mea (același joc necontenit crescendo) căci eu am luat de nevastă pe Iulia, fata colonelului... pentru că adineaori chiar am vorbit cu Fifina despre tine... pentru că n-ai nevoie să-i mai cauți urma departe, de vreme ce i-ai și găsit-o: Fifina ta și nevasta mea se află aici la trei pași, în odaia de colo... 'Aide la ele. (Furtunescu amețit voiește să plece, dar se înmoaie de genunchi și își pierde cunoștința. În timpul acesta Victor intră prin fund cu un vraf de farfurii pe care le așează pe dulap.)

PERUZEANU (susținând pe Furtunescu): Aha! învingător al ilustrului Arabi-pașa. (lui Victor.) Pune mâna, găgăuță! (Peruzeanu și Victor conduc în dreapta pe Furtunescu.)