Share on Twitter Share on Facebook

SCENA XV

ACEIAȘI - PERUZEANU, apoi IULIA

PERUZEANU (cu chef): Ei! a trecut emoția?... Jos teoriile excentrice! doamnă... (cu intenție) Furtunescu.

FIFINA (după o pauză, cu chef și ciudă): Cu toate astea, ele rămân adevărate...

FURTUNESCU (sărutându-i mâna cu mustrare amoroasă): Dar nu mai puțin și primejdioase.

FIFINA (cu blândețe): Crez și eu... (privește înduioșată pe Furtunescu; joc de scenă.)

IULIA(care a intrat prin stânga veselă și a coborât lângă Peruzeanu): Alexandre, cine este domnul ? (arată pe Furtunescu.)

PERUZEANU: A! bine zici, tu nu-l cunoști. Draga mea, dă-mi voie să-ți recomand pe un bun prietin al meu din copilărie și în curând socrul meu (mișcare a Iuliei; Fifina și Furtunescu surâd aprobativ) d. Ulis Furtunescu, proprietar român și căpitan englez, alegător în colegiul 1 de Bacău și învingătorul lui Cetiwayo și al lui Arabi-pașa. (salutări; joc de scenă. Iulia trece lângă Fifina, și Furtunescu.)

IULIA:Domnule...

FURTUNESCU: Doamnă...

PERUZEANU: A! a propos... (cătră Fifina.) Te doare capul ? Ești așa... obosită ?

FIFINA (curioasă): Nu, dar pentru ce ?

PERUZEANU: Pentru... pentru nimic... voiam numai așa să știu.

FIFINA:Nu... (se-ntoarce la Furtunescu și la Iulia și urmează jocul de scenă.)

PERUZEANU (coboară în față, se caută în buzunarul jiletcii; scoate un praf, pune degetul și se strâmbă): A! mizerabil spițer... mi-a dat sulfat de chinină... în loc de narcotic. (revenind.) A! nu-i nimic... nici nu-mi mai trebuie. Socru-meu... Furtunescu să trăiască!...

LIZA (care a coborât sfioasă lângă Peruzeanu): Pe mine nu mă uiți, domnule... (Peruzeanu scoate portofoliul, și-i dă câteva hârtii Lizii.) Să trăiești, domnule! Să trăiască coconița Iulia și... (se oprește.)

PERUZEANU: Dă-i nainte...

LIZA: Și coconița Fifina. (se duce-n fund lângă Victor care stă abătut lângă dulap.)

PERUZEANU: Și mai ales socru-meu Furtunescu (aparte) care m-a scăpat de infamul de spițer. (tare.) Și acuma, doamnelor, repede pregătiți-vă: peste un ceas plecăm.

IULIA (veselă): La Paris...

FIFINA: În Italia...

PERUZEANU: Nu. La Furtunești, la socru-meu, în ținutul Vasluiului, (arată pe Furtunescu) care crez că este sătul de călătorie și expediții. Trebuie să petrecem ca toți oamenii cu minte luna noastră de miere în liniște. (Fifina îl mustră cu un zâmbet și clătinând din cap.)

FURTUNESCU: Se adoptă?

IULIA și FIFINA: Adoptat.

PERUZEANU (cătră Victor care stă aiurit în fund): Garçon, degrab' socoteala noastră și a domnului. (Victor stă pe loc privind pe Peruzeanu.)

LIZA PERUZEANU

(deodată)

N-auzi! (îl înghioldește.) Garçon... n-auzi?

VICTOR (împins de Liza pleacă spre fund machinal): Voila, voila, on y vole! (Joc de scenă între Fifina cu Furtunescu, și Iulia cu Peruzeanu.)

(Perdeaua cade)