FIFINA, VICTOR, LIZA, apoi FURTUNESCU, PERUZEANU și IULIA
LIZA (intră prin fund, vede pe Victor la genunchii Fifinii, dă un țipăt, se târăște d-abia până la un scaun și cade leșinată): Victor! A nebunit!
FURTUNESCU (intră urmat de Peruzeanu din dreapta, vede pe Fifina și se repede spre ea): Fifino ! (În calea lui întâlnind pe Victor, care s-a sculat din genunchi, îl îmbrâncește în fund; Victor îmbrâncit cade pe un scaun lângă Liza.)
FIFINA (vede pe Furtunescu, stă încremenită un moment, vrea să zică ceva și cade leșinată): El... e... (Furtunescu o prinde în brațe.)
PERUZEANU (care a intrat după Furtunescu): Efectul narcoticului combinat cu emoție. (triumfător.) Argus a adormit!... În sfîrșit. (se-ntoarce repede spre ușa din stânga, în care apare Iulia.)
IULIA (apărând în ușa din stânga): Ce este ?
PERUZEANU: Iulio!
IULIA: Alexandre! (Peruzeanu se repede la Iulia, o ia în brațe și iese cu dânsa în stânga.)
(Toată acțiunea și cuvintele din această scenă merg repede și aproape simultaneu.)
LIZA (deșteptându-se, cătră Victor): Ce-ai făcut, prăpăditule?
VICTOR (aiurit): Ce-am făcut ?
FIFINA (căreia Furtunescu i-a sărutat mereu mânile ca s-o deștepte, venindu-și în simțire): Iulio!
FURTUNESCU (dulce și încet): Nu-i aci, doamnă.
FIFINA (recunoaște pe Furtunescu, îl privește lung cu dragoste; amândoi d-odată se iau în brațe și încep să plângă. Joc de scenă. După o pauză, ea tresare ca aducându-și aminte de ceva și se ridică deodată): Unde-i Iulia?... Alexandru?
(Furtunescu arată cu degetul la stânga. Fifina se repede să iasă pe ușa din stânga, când apare pe pragul acesteia Peruzeanu. Fifina își pune mânile la ochi.)