Un împărat odinioară -

Și suveranii-s muritori! -

Avea din fire slăbiciunea 

Că strănuta prea deseori.

Acest cusur, la urma urmii, 

D-ei căuta, nu-i vr-un păcat,

Dar sunt cusururi populare 

Ce nu merg la un împărat.

Ce leacuri nu-ntrebuințase!

Ce rugăciuni la Dumnezeu,

Protector tronurilor! - geaba: 

Sărmanul strănuta mereu!

Un curtezan intim l-întrebă: 

– De ce ești tot posomorât

Și tot mâhnit, mărite doamne?

– Nu știi cât sunt de amărât!

Strănutul meu leac nu găsește, 

Vai! mă sfiesc, nu pot să ies,

La Cameră, Senat, paradă: 

Se simte că strănut prea des.

Din pricina strănutăturii 

Eu sunt un prinț nenorocit!

– De ce, măria-ta? întreabă 

Curteanul său cel favorit.

– Cum? nu-nțelegi? - Ba da; dar, Sire 

Ori să strănuți, ori ce să faci,

La toți, Măria Ta, ca mire, 

La toți miroase-a odagaci!