II
Cititorii noștri știu ce nenorocire literară ni s-a întâmplat din cauza ignoranței mele în materie de istorie literară: Am primit de bună credință de la amicul meu Teleor, ca a d-sale proprie, originală și inedită o epigramă, pe care d-l Cuza o publicase demult și care s e găsește în toate antologiile didactice.
Dar asta n-a fost destul; se vede în adevăr că o nenorocire nu vine niciodată singură; căci iată că tot amicul meu Teleor s-a supărat de asta. În două numere consecutive ale „Secolului XX” se leagă de mine.
Epigramă'
lui I.L. Caragiale
Și după ce pe la Regie
Fuseși atâta timp mai mare,
Este păcat să-ți zică lumea,
Că n-ai și tu nițică sare —
P-cest „Moft Român” ce-odată
Făcea onoare astei nații,
A început de la o vreme,
Să-l redacteze abonații.
Și a doua zi, alta și mai răutăcioasă:
Tot lui I.L. Caragiale
Ai fost funcționar cinstit
Tu, la Regie, cât îmi pare
Căci văd că nu ai profitat
Nici de tutun și nici de sare.
Cu toată mâhnirea ce simt că amicul meu d. Teleor nu-mi găsește nici un pic de sare, tot am o mângâiere văzându-l cum recunoaște că am fost cinstit și n-am profitat de sare străină.
Ca semn de recunoștință, dar, mă simt dator a-i dedica aceste:
Epigrame
Lui Teleor
Că n-am destulă sare-a mea,
Te rog, amice-a mă s'Cuza;
Dar c-aș fura-o altuia,
Nu cred să poți a m-A-Cuza.
Aceluiași Teleor
Nu zic, Poate că n-am haz,
Dar, te rog, admite-mi scuza,
Scumpe-amice: -n orice caz,
Eu sunt eu, și — nu sunt Cuza.
Caragiale.
Moftul Român, seria II, nr. 3 din 15 Aprilie 1901
