Excelsior

Dedicată ilustrului autor al sublimului hop:

SIC COGITO, Domniei-sale Domnului B. P. HĂSDEU, Prezidentul Consiliului de Administrație al Primei Societăți Spiritiste Române

Precum suav-aromă

a florilor plăpânde

De zefir se ridică,

se-nalță și se-ntinde

Pe ape și câmpii;

Precum raza de soare

prin spațiuri străbate

Și duce-a ei lumină

pe globuri depărtate

L-a sferelor copii,

Astfel acum în ceruri

creștina voastră rugă

A străbătut ca raza

cu-a fulgerului fugă

L-al lumii creator,

Și spiritele bune

l-a lui sfinte picioare

Prea bucuros supus-au

pioasa adorare

De voi făcută-n zori.

Atuncea, stând în tronu-i

puterea cea divină

Căreia și Archangheli

și Serafimi se-nchină,

Noi ruga oferim...

Tăcerea este mare,

sublimă sărbătoare!

Puternicul părinte

va face-ncoronare

Preasfântului Efrim!

Tăcerea Christ o rupe

cu-accentele-i divine;

El binecuvântează

p-Efrim care ne vine

În misii pe pământ,

Și-i zice: «Mergi acuma,

cu sfânta armonie

Ridică și îndreaptă

căzuta Românie

Prin șapcă și cuvânt!»

Sfântul Efrim purcede,

cu șapca de rigoare,

În țara românească

el vine să doboare

Al viciilor zbor.

Iubirea și dreptatea

el vrea să stabilească,

În inima umană,

el vine să-ntărească

Speranța-n viitor!

La București sosește,

Speranță-i iese-n cale,

Strigându-i vesel:“Nihil

sine Hasdeo! Vale!

Iubitule Efrim!

Ce vrei tu? vrei diurnă?

vrei două lefuri bune?

Inspectorate? premii?

și misii? ce vrei? spune!

Ce vrei - îți oferim!”

Efrim, d-emoțiune,

nimic alt nu mai poate

Speranții să răspunză,

decât: “Le vreau pe toate!”

...Pe toate le și are...

Și-așa, trimisul nobil

al lui Christos, Efrim,

S-a rencarnat pe lume.

Toți strigă: “Aferim,

Efrim! și la mai mare!”

Share on Twitter Share on Facebook