A tot răbdat Ion, răbdat,

Până când foc s-a supărat,

— Că prea-și bătea joc toți de el,

Ba că-i nerod, ba că mișel,

Și câte alte, fel de fel! —

A scos un par din gard, și — feri!

De-or hi mojici, de-or hi boieri;

Că a pornit ca un netot,

Și dă-i la cap și strică tot!

O zi întreagă a sbierat

Și val-vârtej a alergat

Pe toți în spaime i-a băgat...

Când tocmai seara-ntr-un târziu,

Hop! Iată dete de zapciu,

Și aoleu! Și vai! Și chiu!

Că ți l-a-ntins zapciul jos,

L-a legănat foarte frumos

Și-l adormi întors pe dos...

S-a scărpinat a doua zi

Bietul Ion când se trezi

Se duse drept acasă — și,

De necazul satului,

Rupse furca patului.