Temelia

Atâta muncă fără preget!

Încet-încet, de-atâția ani,

De jos, din temelia stâncii,

casmaua smulge bolovani,

Și macaraua suie-n muche,

și dalta-n feluri îi cioplește,

La rând ciocanul îi așează,

frumos mistria-i rostuiește;

Și — lucru vrednic de mirare

din răsărit până-n apus! —

Un grandios castel, d-asupra,

spre nori se-nalță și tot crește:

Pe cât jos se scobește stânca,

pe-atât se-mpodobește sus...

...Mai trebuie frontonul splendid,

alegoria triumfală,

Și-i opera desăvârșită —

e gat-a unui secol fală!...

Un ultim bloc enorm, acuma,

trosnind, e smuls din grop-adâncă

Și ridicat din greu pe scripet...

Dar blocul ultim nu-i sus încă,

Și, din afund, din măruntaie,

răcnește stânca: „Nu mai pot”

„Proptele iute! Merg de râpă!

mă surp cu fala-vă cu tot!”

Morala

Ades, visând prea vesel,

ai deșteptare tristă...

„Să nu te rezemi, Doamne,

decât pe ce rezistă!”

(Convorbiri Critice, anul I, nr. 14-77, din Iulie-Septembrie 1907)