Odă

— copilului —

Umbli hoinărind p-în lume

ca un orb, la ochi legat,

Și de câtă vreme-acuma

pe la mine n-ai mai dat!

Prăpădești tu de pomană

prețioasele săgeți,

Să te-alegi cu hulă numa

de l-atâți ingrați poeți...

Te-am vorbit rău eu vreodată?

vinovat cu ce ți-am fost,

De mă horopsești uitării,

tu, copil frumos și prost?

A! De-ai ști cum mângâiu încă

urmele unde-ai rănit!

Cu ce dor mi-aduc aminte

cât atunci am pătimit!

Vino, crudule, cu pieptul

gata desvelit te-aștept;

Nu cu una, dă cu două!

săgetează drept în piept!

Și pe maică-ta zeița,

jur că n-am să te hulesc:

Mai omoară-mă o dată,

să mai simt că iar trăiesc!

(Convorbiri Critice, nr. 14-17, an 1, Iulie-Sept. 1907)