Am zis iubitei mele: „Vino

La câmp, s-auzi un pitpalac”.

Ea: „Da, îmi place pitpalacul...

Dar nu merg: tu... ești prea sărac”.

Plimbându-mă-n singurătate,

O odă gloriei eu fac:

Dar gloria se depărtează

„De ce fugi?” zic. — „Ești prea sărac!”

Mă duc atunci la masa verde,

Să-ncerc norocul — poate fac

O lovitură... Dar norocul

„Pleacă, îmi zice; ești sărac!”

Mă duc acasă melancolic.

Stau trist, visând într-un ceardac,

Și pițigoiul din grădină

Îmi fluieră: „Ești prea sărac!”

Mă duc la editor c-o carte.

E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;

Dar editorul mă respinge:

„Nu te-editez; ești prea sărac!”

Atunci, voii de disperare

Să mă atârn de un copac,

Dar craca fuse prea subțire,

Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!”

A! sărăcie! Monstru palid,

Când oare am să-ți viu de hac?

Și sărăcia îmi rânjește

Sardonică: „Ești prea sărac!”

Îmi place către primăvară

Să mănânc ochiuri cu spanac.

— Și nici spanac, nici ochiuri simple

Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simțesc, pe la Teatru,

Dureri de inimă. Ce fac?

Nu pot să intru und-se iese,

Roșind îmi zic: „Sunt prea sărac!”

Atunci — o constipațiune:

Ah! doftore, ce să mă fac?

„Siminichie”.

„Nu se poate.

„De ce?”

„De ce? Sunt prea sărac”.

Mă duc la revoluțiune

Și caut leac, și poc! și pac!

„Ce cați aci?” strigă bandiții.

„Sunt dizident!”

„Ești prea sărac!”

Am vrut să-mi fac și eu pomană

C-un cerșetor, c-un biet ciuntac,

Dar el, râzând, mi-a zis: „Te lauzi!

S-o văz, n-o crez... Ești prea sărac!”

Adesea o revoltă-mi vine

Că nu sunt nici turc, nici turlac1,

Aș vrea să stric, să sparg la geamuri,

Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Orșice să fac, văz bine

Că pentru mine-i tot un drac!

În mediul social de astăzi

Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Oriîncotro d-acu m-oi duce,

Nu pot cu soarta să mă-mpac;

Mi-e veșinică dușmană — veșinic

Îmi spune: „Piei! Ești prea sărac!”

Sărac! Da! Nu e loc în lume

Pentru-un sărac! dar... ce să fac?

Să mor!... Dar un revolver costă...

Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor în fine și groparul

Îmi ia cadavrul și, posac.

Șoptește între dinți în silă:

„După ce-i greu... e și sărac!”

Am renviat apoi, și iarăși

Ca mai-nainte strofe fac...

1 Amețit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.

Un critic fără milă-mi spune:

„Ai început iar prea sărac!”

Și nu știu cum să aflu-acuma

L-aceste strofe un capac...

Aș vrea o inspirațiune,

Nu pot sfârși... sunt prea sărac!

Alerg atunce pentru rimă

La Dicționarul lui Cihac...

Vai! Nici acolo nu se află,

Și bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,

Zâmbind, să nu mai fiu sărac?

Cum aș dormi acum la umbră

Cu burta-n sus într-un hamac!