Smerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită,

Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,

Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat

De cute fața stinsă, firavă, ofilită.

Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită

El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat,

Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat,

Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită.

De jale și de groază cumplit semănător,

Atotputernicia-i de mare dregător,

Încununat de faimă fu fără țărmurire,

Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar

Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire

Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar?