Galata – Iaşi.

După mai bine de patru luni de anchetă sub teroare, pe 9 ianuarie 1950, toţi cei arestaţi am fost transferaţi la Închisoarea Galata, din Iaşi.

Pe un ger cumplit, în jur de -15 grade Celsius, am fost duşi cu un camion acoperit doar cu o prelată. Era atât de frig, încât nu ne mai simţeam corpul şi aveam senzaţia că suntem purtaţi de o nălucă într-o regiune polară. Am ajuns pe la ora 2.00, noaptea, aproape îngheţaţi şi mai mult morţi decât vii.

În gangul închisorii, parcă înadins au căutat să ne ţină cât mai mult, până când ne-au întocmit formele de încarcerare, după care ne-au dus în nişte încăperi de piatră – foste celule de pedeapsă pentru călugări. Iniţial, clădirea a fost mânăstire, dar comuniştii au transformat-o în temniţă, după cum au încercat să dărâme tot pe unde au trecut, atât pe Iisus, cât şi zidirile Lui. Pe un coridor cu geamuri sparte, se aflau 3 sau 4 celule cu dimensiuni care nu depăşeau 2,5 m lungime şi 1,5 m lăţime. Şase inşi am fost duşi într-o celulă cu plafonul curbat, care avea la intrare cam 2 m înălţime, iar în partea opusă doar 0,75 m. Pe jos, erau doar câteva paie, iar în colţul din dreapta se afla o conductă scurtă care, probabil, provenea de la o chiuvetă, dispărută de multă vreme. Ajunşi acolo, toţi ne-am îndreptat către ţeava din colţ, pentru necesităţi, dar care, înfundată fiind, nu a primit lichidul, aşa încât urina s-a revărsat pe sub paie.

Frânţi de oboseală şi flămânzi, ne-am întins jos, încercând să ne odihnim într-o supraetajare piramidală a trupurilor. Astfel, la primul nivel erau trei inşi, în aşa-zisul al doilea – doi, iar în vârf, la cel de-al treilea nivel – unul. Cei dedesubt gemeau sub povara celor aşezaţi peste dânşii, dar aşa am făcut cu rândul până dimineaţa când am observat că înăuntru ninsese. Uşa celulei era decupată rotund cu un diametru de 28-30 cm, barat cu o cruce metalică pentru a nu se putea introduce mâncare sau obiecte. Peste noapte ninsese, iar fulgii de zăpadă care au pătruns prin geamurile sparte ale coridorului au ajuns şi în celula noastră, pe ferestruia de la uşă.

Aşa am zăcut acolo timp de trei săptămâni. Mă întreb şi astăzi dacă a fost realitate sau dacă, în acest interval bolnav fiind – cu febră de 38-39 grade, nu cumva am avut halucinaţii.