Convoiul.

De la închisorile şi securităţile din Bucureşti, în special Jilava – închisoare de triere, deţinuţii care trebuiau să ajungă în alte penitenciare din ţară erau transportaţi în Gara de Nord. Acolo, undeva în capătul dinspre Basarabi, feriţi de ochii publicului, erau urcaţi în trenul care urma să-i ducă la destinaţia stabilită.

Pe 25 aprilie 1950, seara, şi noi am fost încărcaţi în duba-tren cu direcţia Aiud, unde am ajuns dimineaţa, pe la ora 10.30-11.00.

În gara Aiud, ne aştepta un număr mare de miliţieni. Cum, la acea vreme, închisoarea nu avea în dotare maşini pentru transportul deţinuţilor, de la gară am mers pe jos. Înconjurat de numeroşi gardieni cu armele în mână, convoiul nostru arăta trist şi dezolant. În faţă, erau doi soldaţi în termen, desculţi, descoperiţi şi atât de slăbiţi, încât abia îşi duceau bocceaua cu cele câteva lucruri pe care le aveau. În afară de aceasta, aveau la picioare lanţuri grele de pedeapsă care sunau sinistru şi răscoleau praful pe drum. Cei doi, Macarie Boieroiu şi Ştefan Krepela, erau dintr-un lot dobrogean, având condamnare de muncă silnică pe viaţă şi, respectiv, 25 ani închisoare. În urma lor, veneau ceilalţi deţinuţi în ochii cărora se citea groaza ca şi cum, la capătul drumului, i-ar fi aşteptat plutonul de execuţie. Lumea se ferea de noi, intrând în prăvălii sau dând colţul străzii. Doar pe la geamuri, vedeam că se mişcă perdele apărând câte un cap de bătrân sau tânăr din dosul lor. Îmi amintesc versurile lui Radu Gyr: "Rupţi şi slabi şi ciuruiţi de ploaie, Vineţi în amurgul citadin, Zornăind sub bura de venin, Poticniţi în lanţuri şi noroaie, Strâmbi de lanţ, de burniţă, de foame, Ducem boarfa noastră-ntr-o boccea În oraşu-n care nu ne vrea, Beat de aburi calzi şi de reclame".