Securitatea de la "Tataia"

La Securitatea din Constanţa, am stat în anchetă începând cu 20 septembrie 1958, până pe 16 iunie 1959, când a avut loc procesul nostru la Tribunalul Militar.

Fiind cel mai omogen lot şi cei mai de temut, pentru anchetă a fost adus de la Bucureşti cpt. Rusu, specialist în probleme de o anumită culoare. Până şi numele parcă îi fusese predestinat acestui individ care era o fatalitate, un dezastru, o moarte continuă. După ce ne lega pe o rangă, acest satrap turbat ne bătea sistematic până ce corpul se învineţea, cerându-ne să recunoaştem lucruri pe care nu le făcusem, pentru a ne putea arunca din nou în bezna temniţelor comuniste.

Ofiţerul care mă ancheta era unul Pricop, din Pipirig-Neamţ şi, ca toate scursurile care n-au mai fost răbdate de Dumnezeu, după câţiva ani avea să primească o condamnare de drept comun pentru viol. În viaţă, totul se plăteşte!

Din când în când, noaptea, scotea dintre noi pe câte unul din celulă şi, după ce ne punea ochelari de tablă, trebuia să coborâm de la etaj, în curte. Gardianul care te ducea de braţ îţi spunea: "Fii atent că urci!" şi, când pregăteai pasul pentru o treaptă mai sus, încercai o cădere în gol, dar tot el te ţinea, probabil pentru a împiedica o moarte de care s-ar fi făcut direct vinovat. Şi lucrurile se întâmplau invers, când te anunţa că vei coborî, te prăbuşeai cu faţa în trepte. În curte, gardianul care te ducea şi un altul îşi încărcau armele, vorbind între ei suficient de tare ca să-i auzi:

— Băi, trage tu!

— Trage tu primul, că eu trag după aceea, îi răspundea celălalt în zăngănit de armă.

Nu trăgeau, desigur, dar starea de tensiune era atât de mare, încât îţi simţeai nervii ca nişte strune de vioară care se întind, se tot întind şi plesnesc. Aşa s-a întâmplat şi cu învăţătorul Constantinescu, din Dobrogea, care a cedat nervos după ce a venit de la anchetă. Gardianul l-a împins în cameră, închizând uşa după el. Cu o privire străină, de fiară încolţită, învăţătorul şi-a deschis larg braţele, strigând cât îl ţineau puterile:

— La o parte!

Automat, ne-am ferit iar el străbătu în viteză cei câţiva metri până în peretele din faţa lui, izbindu-şi cu putere capul de calorifer. Sângele a prins a şiroi, acoperindu-i faţa şi întinzându-se pe jos. Bolborosea cuvinte de neînţeles şi din acel moment nu a mai avut nici o logică în gândire. Înnebunise!