Vasile Asaftei – căpitan la Securitatea Piatra Neamţ.

Dar să vedem cine este acest domn căpitan şi care a fost menirea lui pe lângă mine. Din câte am aflat, în calitatea pe care o avea – secretar de partid al Securităţii din Piatra Neamţ, îşi luase misiunea de a fi "îngerul" meu păzitor, asta în ciuda faptului că şi diavolii sunt îngeri izgoniţi!

După ce am revenit în Piatra Neamţ, Asaftei era aproape zilnic în apropierea blocului meu, ţinând să mă urmărească personal. Locuiam într-un bloc de nefamilişti pe Aleea Viforului nr. 27, pe atunci cartierul V. I. Lenin şi, dimineaţa când plecam la serviciu, oamenii cu care mă întâlneam îmi şopteau din mers:

— Vedeţi că, la colţul blocului vecin, omul ăla de la Securitate, îmbrăcat în "Alain Delon" şi încins cu curea pe la mijloc, vă pândeşte!

Eram deci pus în gardă şi uneori, întorcând fulgerător capul, privirile noastre se întâlneau.

— Hei! Îi strigam. Bună dimineaţa, domnule căpitan!

Sau, altădată, când Asaftei a intrat în clădirea unde lucram, mergând la birouri pentru a lua informaţii despre mine, i-am strigat în auzul tuturor:

— Hei, domnule căpitan Asaftei, când vă întoarceţi, veniţi şi pe la mine!

Ruşinat că l-am observat, la plecare a trecut pe la locul meu de muncă încercând să se eschiveze:

— Să ştiţi, domnule Caraza, că nu de persoana dumneavoastră m-am interesat la birouri.

— Domnule căpitan, i-am zis, dar mai există vreun fost deţinut politic în această unitate?

Deseori, când ne întâlneam "întâmplător", Asaftei mă provoca la diverse discuţii şi păşea alături de mine în aceeaşi cadenţă, ca şi cum am fi fost doi buni prieteni.

Observasem în atitudinea lui că urmărea să fim văzuţi împreună, în felul acesta încercând să mă compromită în faţa cunoscuţilor şi prietenilor mei. Îmi era clar că voia să mă atragă încet-încet, zicându-şi probabil că poate, poate. Evident, ar fi fost un câştig al Securităţii să mă bage în mocirla informatorilor, cu atât mai mult al lui Asaftei, care şi-ar fi revendicat în totalitate meritul de autor emerit.

Pe la începutul lunii iunie 1979, când mă întorceam acasă, pe fosta stradă Făgetului, acum Orhei, din urmă m-a ajuns dl. căpitan Asaftei. M-a invitat la un păhărel.

L-am întrebat direct:

— Ce părere aveţi, domnule Asaftei, mi-ar sta oare bine să mă vadă cunoscuţii cu un securist la masă?! Aţi văzut dumneavoastră, de exemplu, mielul benchetuind cu lupul? Vreţi oare să mă alunge oamenii cu pietre?

— Domnule Caraza, vi s-a urât cumva cu libertatea?

— Da, domnule căpitan! Mi s-a urât cu libertatea! Aveţi cumva cătuşele la dumneavoastră?

Şi în timp ce îi spuneam aceste cuvinte, am împreunat mâinile în faţă, cerându-i să mi le pună.

— Hai! Puneţi-mi-le! Şi nu-i nevoie să-mi faceţi un nou proces. La Aiud, mă duc pe jos, bat în poartă şi merg direct în Zarcă de unde am venit. Fac ceva în libertatea de care mă bucur în România!

Văzând că nu-i reuşeşte planul, Asaftei a venit cu o altă variantă – o bombă, credea dumnealui sau poate un mic şantaj:

— Domnule Caraza, ştiu că pe la sfârşitul lunii ar trebui să terminaţi liceul dar nu prea staţi bine cu fizica.

— Este adevărat că nu prea stau bine cu fizica, dar ştiţi când am început eu şcoala? Ştiţi că am 18 ani de şcoală şi un liceu pe care l-am reînceput de 3 ori pentru că m-aţi aruncat continuu în temniţă ca să nu-l pot termina? Şi mai ştiţi că eu, în afară de 2 ani de domiciliu forţat, am mai executat 21 de ani de temniţă grea? Se poate pretinde de la mine să fiu şef de promoţie? La sfârşitul lui martie 1970, când aveam mai puţin de două luni pentru a termina liceul şi a-mi susţine examenul de bacalaureat, col. Ioan Popa mi-a propus să devin agentul Securităţii în schimbul libertăţii de a-mi termina studiile. Pentru că am refuzat acest lucru, am fost aruncat pentru a treia oară după gratii. Revenit pentru a treia oară din temniţă şi înscriindu-mă din nou pentru a-mi termina liceul, m-am întâlnit pe coridor cu un profesor, îmi fusese cândva coleg de clasă, care m-a întrebat "Bine, măi Grigore, tu vrei să ieşi la pensie ca elev de liceu?" "Da, domnule profesor, i-am răspuns, pentru că voi fi singurul în această situaţie. Voi fi un unicat!" Acum încercaţi să repetaţi aceeaşi figură? Nu dau nici doi bani! Mă duc în Aiud, mai stau 10 ani, mă întorc şi mă duc din nou la liceu! Pentru că liceul vreau să-l fac, fie că vrea sau nu Securitatea! Voi avea atunci 60 de ani, dar ruşinea nu este a mea, ci a dumneavoastră!

Văzând că nu ţine, acest securist a căutat să pătrundă mai adânc în familia mea mare şi, din păcate, parţial a reuşit. Căpitanul nu ştia însă faptul că eram pus la punct cu aproape toate demersurile făcute de el. După ora 22.00 când se retrăgeau urmăritorii mei, pe la miezul nopţii şi alteori pe la 2.00, dimineaţa, cineva îmi bătea în uşă şi îmi destăinuia din planurile şi cursele pe care domnul căpitan voia să mi le întindă. Trebuie să recunosc însă că asta a fost numai din partea unei persoane, Nicu, chiar dacă se ajunsese mult mai departe în familie.

Era în 1980, în Vinerea Mare, când Iisus stătea din nou răstignit pe Cruce. Veneam din Dărmăneşti, pe strada Obor şi aproape de intersecţia cu Petru Rareş mi-aţi apărut în faţă. V-aţi uitat lung şi iscoditor la traista mea în care căram ceva, şi v-am satisfăcut curiozitatea.

Vă mai amintiţi, domnule căpitan?

— Vă întrebaţi ce am în traistă? Am un borcan cu murături! Poimâine va fi Învierea Domnului iar eu voi mânca de Paşti murături cu pâine sau mămăligă! Şi asta în propria mea ţară, ţară în care sângerez de o viaţă, unde strămoşi de ai mei, unchi şi verişori au căzut pentru neam şi patrie la Plevna, Griviţa I, la Mărăşeşti şi Cireşoaia, la Cotul Donului, Stalingrad şi Crimeea şi în Munţii Tatra! Iar eu, acelaşi luptător, nu am nici un petic de pământ şi nici un fel de avere! Da, domnule căpitan Asaftei, voi mânca de Paşti murături cu pâine sau cu mămăligă, pe când dumneata vei mânca miel copt, sarmale, pască, ouă roşii, cozonac şi alte bunătăţi. Vei bea din cele mai bune vinuri româneşti sau poate băuturi străine. În ţara mea însă singurul meu drept este să sufăr şi să mor!

Aţi căutat să mă convingeţi că "voi", comuniştii, "aţi creat" pentru fiecare în parte posibilităţi deosebite, condiţii de muncă, oraşe şi sate noi, că aţi adus bucurie şi prosperitate în RSR. Răspunsul meu a fost că dumneavoastră, comuniştii, aţi găsit totul gata făcut iar ceea ce aţi mai adăugat a fost averea, cu proprietăţile şi cu bunurile luate de la bieţii români dintre care mulţi nici nu mai sunt astăzi.

Ştiu că atunci aţi căutat să scurtaţi discuţia şi aţi plecat motivând că sunteţi foarte grăbit, ceea ce altădată nu se mai întâmplase.

Vă mai amintiţi, domnule căpitan Asaftei? Este adevărat ceea ce afirm?

Însă mă întreb, domnule căpitan, de ce aceste două aspecte nu le-aţi raportat superiorilor dumneavoastră? Pentru că în dosarul personal, în rapoartele întocmite către superiorii dumneavoastră nu am găsit niciunde relatarea discuţiilor noastre de mai sus? De ce? V-a fost frică, domnule căpitan?

După cum aveam să aflu mult mai tâziu, Asaftei fusese şi mai prolific în misiunile sale.

Vă mai amintiţi, domnule Asaftei?