Bibliografie

Publicaţii de texte. Codicele Voroneţean a fost publicat cu un studiu şi vocabular de Ion al lui Gh. S b i e r a, Codicele Voroneţean, ed. Academiei Române, Cernăuţi, 1885. Ideile eronate ale lui Sbiera au fost combătute de: Gr. Creţu în Revista pentru istorie, archeologie şi filologie (a lui Tocilescu), anul VI (1886), p. 155; de I. Bogdan în Convorbiri literare, 1886, p. 77-88, şi de I. Nădejde în Contemporanul, anul III, (1883), p. 132, 178, 230, 474, 514, 526.

Psaltirea Scheiană a fost publicată în facsimile şi transcriere latină cu variante din Coresi de I. B i a n u, Psaltirea Scheiană, tomul I, Bucureşti, 1889. O ediţie critică însoţită de un studiu aprofundat a dat d-l I. A. C a n d r e a, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri din secolul XVI şi XVII, traduse din slavoneşte (voi. I. cuprinde studiul, voi. II textul şi glosarul), Bucureşti „Comisia istorică a României”, 1916. Despre copiştii Psaltirii Scheiene: I. B i a n u, op. cit., p. XII, observând că sunt două scrisuri, presupunea doi copişti sau „aceeaşi mână, dar după o întrerupere cam îndelungată”. Al. Procopovici, în Despre nazalizare şi rotacism, Analele Acad. Române, seria II, t. XXX, Mem. secţ. Ut., Bucureşti, 1908, p. 29, şi I. A. C a n d r e a, op. cit., I, p. XXVIII, au dovedit că sunt trei. C. L a c e a, în Dacoromania, III, p. 461-471, admite că sunt saşi. N. Draga nu, Dacoromania, III, p. 475 – 508 şi 914 – 929; primele traduceri au fost făcute de un sas din regiunea Bistriţei „care a urmat ca student la Universitatea din Praga” unde a primit învăţăturile lui Hus. Cf. însă şi Al. R o s e 11 i, în Grai şi suflet, II, 1925- 1926, p. 153, 156.

Psaltirea Voroneţeană a fost publicată în caractere chirilice de G. Giuglea în Revista pentru istorie, archeologie şi filologie, XI (1910), p. 444-467, şi XII (1911), p. 194 – 209 şi 475 – 487. Textul a fost republicat cu versiunea slavă şi cea română de G. Găluşcă în Slavisch-rumănisches Psalterbruchstiick, Halle, 1913 (teză de doctorat). Despre ea o recenzie a lui V. Bogrea, în Drum drept, II, 1914, p. 497-508.

Psaltirea Hurmuzachi n-a fost încă publicată până acum, dar despre ea se găsesc informa ţiuni în studiul citat mai sus al d-Iui I. A. C a n d r e a, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri, I, p. L-LVII, şi Al. R o s e t t i, Limba română în secolul al XVI-lea, Buc, 1932, p. 4.

Studii. Susţin teoria husită: N. I o r g a, Istoria literaturii religioase a români lor până la 1688, Bucureşti, 1904, p. XIX —XX; X. I o r g a, Istoria literaturii româneşti, ed. a Il-a, voi. I, Bucureşti, 1925, p. 103-l10; I. A. C a n d r e a, Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte Psaltiri din secolul XV şi XVI, traduse din slavoneşte, ediţia „Comisiei istorice a României”, I, Buc, 1916; N. D r ă g a n u, Două manuscripte vechi: Codicele Todorescu şi Codicele Marţian, ed. Academiei Române, Bucureşti, 1914, p. 187- 188; Dacoromania, III, p. 475 – 508, 914-937, IV, p. 1121-l123; Sextil P u ş c a r i u, Zur Rekonstruktion des Urrumănischen, în Beiheft zur Zeitschrift fur rom. Philologie, XXVI, Halle, 1910; Sextil Puse ar iu, Istoria literaturii române, voi. I, Epoca veche, Sibiiu, 1930, p. 64; A 1. Procopovici, Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane, Suceava, 1927. Pentru propaganda husită în ţările române a se vedea şi. I o s e f M a c u r e k, Husitstvi v rumunsckych zemich, Brno, 1927; acelaşi, Husitismul în România, în Revista istorică, XIV, p. 41 – 44. Despre husitism în Ungaria: Dr. Thot Zsabo Pâl, A cseh huszita mozgalmak es uralom tortenete Magyar-orszâgon, Budapesta, 1917. Despre studenţii din Ungaria şi Sibiu (între 1373- 1411) la Praga; Studenten aus Ungarn und Siebenbiirgeii an der Prager Universităt im XIV-XV. Jahrhundert, în Korrespondenzblatt, VI, 1883, nr. 2, p. 19 – 20.

Atribuiesc începuturile literaturii române reformei luterane: Ov. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, tom. II, fasc. I, Paris, 1914, p. 6; Al. R o s e 11 i, Etude sur le rhotacisme en roumain, Paris, 1924, p. 13, şi Recherches sur la Phonetique du roumain au XVI-e siecle, Paris, 1926, România, XLVIII, p. 333, şi mai ales: Limba română în secolul al XVI-lea, editura Cartea românească.

Începuturile literaturii noastre sunt puse în legătură cu propaganda catolică de 11 i e Bărbulescu, Curentele literare la români în perioada slavonismului cultural, editura Casei

Şcoalelor, Bucureşti, 1928, p. 45-l02. M. Gaster, în Chrestomatie română, texe tipărite şi manuscrise (secolul XVI-XIX), dialectale şi populare, voi. I, Bucureşti, 1891, în care reproduce texte rotacizante, credea că acestea sunt „prelucrări ulterioare ale operelor lui Coresi” (p. CI şi Cil).

I. B i a n u, în Introducerea limbii româneşti în biserică. Discurs de recepţie în Academia Română, credea că traducerile s-au făcut pe la sfârşitul veacului al XVI-lea în mănăstirile moldoveneşti, „pentru a da elementele instrucţiunii teologice călugărilor români”. Cf. şi A. M e t r o n i u, încercarea asupra evoluţiei literaturii vechi româneşti, în Convorbiri literare, XLVII (1913), p. 401, 527, 631; T. Pala de, Când s-a scris întâi româneşte (extras din Arhiva VII), Iaşi, 1916, p. 27; D r. Mii an P. Ş e s a n, Originea şi timpul primelor traduceri româneşti ale Sf. Scripturi, Cernăuţi, 1939, îndeosebi p. 89; traducerea a fost făcută de un călugăr român care ştia şi slavoneşte, poate în mănăstirea Moldaviţa (p. 110); Şt. Ciob a nu, Curs litogr., Fac. lit. Bucureşti, 1938- 1939, p. 449 şi urm.

Părerea lui Drăganu privitoare la traducerea în Moldova pe vremea lui Despot-vodă în Histoire de la litterature roumaine de Transylvanie, extras din La Transylvanie, Cluj, 1938, p. 37-38.

Pentru prototipele paleoslave ale traducerilor: Bohus Tenor a, Vber die kirchen-slavische Vorlage des Codice Voroneţean, în W. M.

        — L ii b k e, Mitteilungen des rumănischen instituts an der Universităt Wien, Heidelberg, 1914, p. 145 – 221.

Textele au fost studiate din punctul de vedere al limbii de: I. A. C a n d r e a. Psaltirea Scheianâ comparată cu celelalte Psaltiri din secolul XVI şi XVII traduse din slavoneşte; Ov. Densusianu, Histoire de la langue roumaine, tom. II; Al. R o s e 11 i, Limba română în secolul al XVI-lea, editura „Cartea românească”, Bucureşti, 1932; V. M o r a r i u, Sintaxa propoziţiunii în Psaltirea Scheianâ, în Revista filologică, I, Cernăuţi, 1927, p. 219 – 231, şi Formarea verbelor în Psaltirea Scheianâ, în Codrul Cosminului, IV —V, partea a Ii-a, p. 263 – 278, Pentru u final: O. Densusianu, Din istoria amuţirii lui „u” final în limba română, tn Analele Academiei Române, s. II, t. XXVI, Mem. secţ. Ut., Bucureşti, 1904.

Pentru explicarea rotacismului: Al. Procopovici, Despre nazalizare şi rotacism, Analele Academiei Române, s. II, t. XXX, Mem. secţ. lit., Bucureşti, 1908; Alexandru R o s e 11 i, Etude sur le rhotacisme en Roumain, în colecţia Bibliotheque de l'fâcole des Hautes Etudes, Paris, Edouard Champion, 1924. Rotacismul era în secolul al XVI-lea o particularitate fonetică, care distingea net graiurile din nord-estul Transilvaniei de cele din sud. Istroromânii, care îl păstrează şi azi şi care au emigrat probabil între secolii X-XIII din părţile vestice ale Transilvaniei, cunoşteau rotacismul la despărţirea lor de trunchiul românismului. Ei îl păstrează şi azi. Fenomenul este cunoscut şi pe domeniul României occidentale în dialectele nord-vestice ale Italiei şi în franco-provansală (departamentele Isere, Doubs, Hautes-Alpes).

Documentele din arhivele Bistriţei au fost publicate întâiaşi dată de d. N. I o r g a, Documente româneşti din archivele Bistriţei, Bucureşti, 1899; acelaşi, în Documentele Hur-muzaki, XV, partea 1 şi a 2-a, Bucureşti, 1911- 1913; apoi ded. Alexandru Rosetti, Lettres roumaines de la fin du XVI-e et du debut du XVII-e siecle tire”es des Archives de Bis-tritza (Transylvanie), în Institutul de filologie şifolklor, Bucureşti, 1926. Cuprinde 50 de scrisori dintre 1592 şi 1638 din următoarele localităţi: Câmpulung, Lucavăţ, mănăstirea Moldaviţa, Târgu-Neamţ, mănăstirea Rădăuţi, Roman, Slatina, Suceava şi din următoarele ale Transilvaniei: Bistriţa, Făgăraş, nordul Maramureşului, Suciul de Sus (Solnoc-Dobâca), Sălişte-Mara-mureş. Textele publicate în transliteraţie sunt însoţite de 21 facsimile şi de studii paleografice şi filologice, de indice de nume proprii şi de vocabular.