Înainte de nuntă

Joia trecută, în casa prea stimaţilor ei părinţi, domnişoara Podzatîlkina se logodi cu arhivarul Nazariev. Logonda se petrecu cum nu se poate mai bine.

Se băură două sticle de şampanie rusească şi o vadră şi jumătate de votcă, iar domnişoarele băură o sticlă de Laffitte. Părinţii lăcrămară la momentul potrivit, iar logodnicul şi logodnica nu aşteptară să li se spună de două ori ca să se sărute. Un elev de liceu din clasa a opta rosti un toast în care strecură ca nuca în pe­rete un „O tempora, o mores!” ^xxvii şi încheie cu multă eleganţă „ Salvete, boni futuri conjuges ” ^xxviii . Iar roş­covanul Vanoa Smîslomalov, care în aşteptarea re­crutării tăia frunză la câini, avu „la ţanc” o criză de tragism: îşi zburli părul pe capul lui cât un dovleac, îşi trânti un pumn peste genunchi şi strigă: „Am iubit-o şi o iubesc, dracu’ să mă ia!”, făcându-le ast­fel o nespusă plăcere domnişoarelor.

Domnişoara Podzatîlkina străluceşte numai prin faptul că nu străluceşte prin nimic. Nimeni nu i-a văzut şi nu-i cunoaşte deşteptăciunea, despre care nici nu vom pomeni. Înfăţişarea ei este tot ce poate fi mai obişnuit: nasul seamănă cu al tatălui, bărbia cu a mamei, ochii îi sunt de pisică, bustul îi e aşa-şi-aşa. Ştie să cânte la pian, dar fără note, îşi ajută mama la bucătărie, nu se plimbă fără corset, nu poate suferi mâncărurile de post, vede în cele mai elemen­tare reguli de gramatică începutul şi sfârşitul tuturor înţelepciunilor, iar mai mult ca orice pe lume îi plac bărbaţii arătoşi cu numele de „Roland”.

Domnul Nazariev este un om de statură mijlocie, are o faţă albă care nu exprimă nimic, păr creţ şi o ceafă netedă. Face serviciu la un minister oarecare, primeşte o lefşoară, care abia îi ajunge de tutun, mi­roase veşnic a săpun de albuş de ou şi a creolină, se crede mare crai, vorbeşte tare, împroşcând cu salivă şi se minunează de toate, zi şi noapte. Caută să fie cât mai fercheş, se uită de sus la părinţii săi şi, de câte ori stă de vorbă cu o domnişoară, nu uită să-i spună: „Ce naivă sunteţi! Ar trebui să citiţi litera­tură!” Mai mult ca orice pe lume îi place scrisul lui, revista „Razvlecenie” şi ghetele cu scârţ, dar şi mai mult se place pe el, în special când se găseşte în societatea domnişoarelor, bând ceai şi tăgăduind cu înverşunare existenţa diavolului.

Iată-i cum sunt domnişoara Podzatîlkina şi dom­nul Nazariev!

A doua zi după logodnă, când domnişoara Podza­tîlkina se trezi din somn, bucătăreasa o rugă să poftească la mămica. Aceasta care era încă în pat, îi ţinu următoarea predică:

— De ce te-ai împopoţonat azi cu rochia de lână? Cu una de bumbac nu puteai să umbli? Ah, teribil mă mai doare capul! Ieri, neruşinatul ăla de chel, tat-tu, a binevoit să facă o glumă. Mare nevoie am eu de glumele lui tâmpite! Îmi întinde un pahar şi îmi spune să beau. Credeam că în pahar e vin, şi l-am băut; când colo, era oţet cu untdelemn din sardele. Îi ardea de glume, beţivul dracului! Nu ştie decât să mă facă de râs, boşorogul! Sunt foarte mirată, uimită chiar, că aseară ai fost atât de veselă şi n-ai plâns. De ce te bucurai aşa? Ce, ţi-au picat bani din cer? Mă mir, zău! Sigur că lumea şi-a închipuit că te bucuri că scapi de casa părintească. Ce putea să creadă altceva? Şi cu siguranţă că aşa şi este. Cum? Dragostea? Care dragoste? Nu-l iei deloc din dra­goste, ci numai pentru gradul lui! Ce, nu-i aşa? Ba aşa-i. Mie uneia, mamă dragă, nu-mi place hăndrălăul ăsta al tău. Prea face pe grozavul şi umblă cu nasul pe sus. Te poftesc să-i mai tai ifosele… Ce-e-e? Nici nu te gândi!… Peste o lună o să vă luaţi de păr; aşa-i el, şi aşa eşti şi tu. Fetele mor să se mărite, dar mări­tişul e o pacoste. Ascultă-mă pe mine, că sunt Stan Păţitul. Vei trăi şi vei vedea. Nu te mai fâţâi întruna de colo până colo, că şi aşa mi se învârte capul. Toţi bărbaţii sunt nişte tâmpiţi, şi nu e prea plăcut să trăieşti cu ei. Şi al tău e tot un tâmpit, deşi umblă cu nasul pe sus. Să nu te arăţi prea supusă în faţa lui, să nu-i faci toate chefurile şi să nu-ţi închipui că-i cine ştie cine: n-ai pentru ce. Sfătuieşte-te în toate cu mamă-ta. Cum se întâmplă ceva, dă fuga la mine. Să nu faci nimic fără să mă întrebi, Doamne fereşte! Bărbatul nu-ţi dă niciun sfat bun, nu te în­vaţă nimic bun, ci caută mereu să tragă foloase de pe urma ta. Să ştii asta! Şi nici pe tat’-tu nu-l prea asculta. Nu-l pofti să vină să stea pe la tine; cine ştie, poate că din prostie… îţi scapă şi vorba asta. Atâta aşteaptă el: să vă şterpelească ceva. Ar sta pe capul vostru zile întregi, şi ce nevoie aveţi voi de el? V-ar cere mereu votcă şi ar fuma tot tutunul băr­batului tău. E un om rău şi stricător, cu toate că ţi-e tată. Are o mutră blândă, nemernicul, dar sufletul îi e hain, nevoie mare. Dacă vă cere bani cu împrumut, să nu-i daţi, că-i hoţ, cu toate că e consilier tiutiular. Îl auzi cum zbiară? Pe tine te cheamă! Du-te de vezi ce vrea, dar să nu-i înşiri tot ce ţi-am spus acum des­pre el. Altfel îmi aprind paie în cap cu dobitocul ăsta, crăpare-ar odată! Hai, du-te, cât timp îmi mai merge inima… Duşmani ce-mi sunteţi! Când o să mor, o să vă aduceţi aminte de vorbele mele! Călăilor!

Domnişoara Podzatîlkina îşi părăsi mama şi se duse la tatăl ei, care şedea pe pat, şi îşi presăra perna cu praf insecticid.

— Fata mea! îi spuse el. Sunt foarte fericit că ai de gând să te uneşti cu un domn atât de inte­ligent ca domnul Nazariev. Sunt foarte fericit şi aprob în totul căsătoria voastră. Ia-l, fata mea, şi nu te teme! Căsătoria este un lucru atât de solemn, în­cât… dar ce să-ţi mai spun? Să trăieşti, să rodeşti şi să te înmulţeşti. Dumnezeu o să te binecuvânteze! Eu… eu… plâng. Dar cu lacrimile nu faci nimic. Ce în­seamnă lacrimile omeneşti? O psihologie laşă şi atâta tot! Ascultă-mi deci sfatul, fata mea! Nu-ţi uita părinţii! Bărbatul tău nu va fi pentru tine mai bun decât părinţii tăi; asta s-o ştii! Bărbatului tău îi place numai frumuseţea ta materială, pe când nouă ne placi toată. Pentru ce te iubeşte bărbatul tău? Pentru ca­racterul tău? Pentru bunătatea ta? Pentru emblema sentimentelor? Nu-u! El te iubeşte pentru zestrea ta. Gândeşte-te, sufleţelul tatei, că noi nu-ţi dăm de zestre numai câteva copeici, ci o mie de ruble în cap! Asta să nu uiţi! Domnul Nazariev este un domn foarte cumsecade, dar nu trebuie să ai pentru el mai multă stimă decât pentru tatăl tău. Se va lipi de tine, dar nu-ţi va fi prieten adevărat. Vor fi clipe când… Dar mai bine să tac, fata mea. Pe mama ta s-o asculţi, dar cu băgare de seamă, drăguţo. E o femeie bună, dar e făţarnică, emancipată, uşuratică şi afectată. E o persoană cu suflet nobil, cinstit, dar… s-o ia dracu’! Nu poate să-ţi dea sfaturi atât de bune ca tatăl tău, ca autorul zilelor tale. Să n-o aduci la tine în casă. Bărbaţilor nu prea le sunt dragi soacrele. Nici mie nu mi-era dragă soacră-mea; ba îmi era chiar atât de puţin dragă, încât îmi permiteam adesea să-i bag în cafea dopuri arse, din care cauză rezultau „preferansuri” foarte spectaculoase. Sublocotenentul Ziumbumbuneicov a fost judecat de tribunalul militar din pricina soacrei sale. Nu-ţi aduci aminte? De fapt nici nu erai încă pe lume atunci. Principalul în toate şi în totul este tatăl. Aceasta s-o ştii, şi numai pe el să-l asculţi. Apoi, fata mea… Civilizaţia europeană a creat în speţa feminină opoziţia care afirmă că cu cât femeia are mai mulţi copii cu atât e mai rău. Min­ciuni! Balade! Cu cât sunt mai mulţi copii la casa omului, cu atât e mai bine. Adică nu! Nu-i aşa! E tocmai invers! Am greşit, drăguţo. Cu cât sunt mai puţini copii, cu atât e mai bine. Am citit-o ieri într-o imprimată. Descoperirea asta a făcut-o un oarecare Malthus. Aşa-a… Vezi că a tras o trăsură la scară… Ehei! E logodnicul tău! Are şic, secătura, şmeche­rul! Aşa bărbat, înţeleg şi eu! Un adevărat Walter Scott! Du-te, drăguţo, şi primeşte-l, până atunci mă îmbrac şi eu.

Sosise domnul Nazariev… Logodnica îi ieşi în în­tâmpinare şi-i spuse:

— Ia loc, te rog, şi nu face multe fasoane!

Nazariev se înclină de două ori şi se aşeză lângă logodnica sa.

— Ce mai faci? începu el cu acelaşi aer sigur de sine, dintotdeauna. Cum ai dormit? Ştii că n-am dormit deloc toată noaptea? L-am citit pe Zola şi am visat la dumneata. L-ai citit pe Zola? Nu-u? Vai, vai, vai! Dar asta-i o crimă! Mie mi l-a dat un funcţionar. Grozav mai scrie! Am să-ţi dau să-l ci­teşti. Ah! Dacă ai putea să înţelegi! Simt nişte sen­timente cum nu am simţit niciodată! Dă-mi voie să te pup!

Domnul Nazariev se ridică pe jumătate şi sărută buza de jos a domnişoarei Podzatîlkina.

— Dar unde-s ai dumitale? continuă el cu un aer şi mai sigur de el. Trebuie să-i văd. Mărturi­sesc că sunt puţin supărat pe ei. Frumos m-au mai tras pe sfoară! Judecă şi dumneata… Tatăl dumitale mi-a spus că e consilier de curte ^xxix , şi acum aflu că e nu­mai consilier titular ^xxx . Hm!… Ce fel de procedeu e ăsta? Apoi… îmi făgăduise că-ţi va da ca zestre o mie cinci sute de ruble, iar mama dumitale mi-a spus ieri că nu voi primi mai mult de o mie. Asta nu-i porcărie? Cerchezii sunt un popor însetat de sânge, dar nici ei n-ar face una ca asta. N-am să admit să fiu înşelat! Fiecare să facă cum vrea, dar să nu se atingă nimeni de amorul meu propriu şi de abnega­ţia mea! Asta nu-i umanitate! Asta nu-i raţional! Sunt un om cinstit şi de aceea nu-mi plac oamenii ne­cinstiţi! Admit orice, dar să nu se umble cu şiret­licuri şi şmecherii, şi să se procedeze aşa cum e con­ştiinţa omului! Spune, nu-i aşa? Şi ce mutre ne­ghioabe iau! Astea-s mutre de oameni? Nu! Iartă-mă, dar nu simt niciun sentiment de rudenie pen­tru ei. După cununie, îi vom pune la punct. Nu-mi place impertinenţa şi barbaria! Cu toate că nu sunt sceptic sau cinic, mă pricep şi eu la cultură. O să-i punem la punct! Părinţii mei de mult nu mai crâc­nesc. Ai luat cafeaua? Nu? Atunci am s-o iau cu dumneata. Adu-mi tutun de o ţigară, că pe al meu l-am uitat acasă.

Logodnica ieşi.

Asta e înainte de nuntă… Ce urmează după, cred că nu-i nevoie să fii nici proroc, nici somnambul ca să-ţi dai seama.

Apărută pentru prima oară în revista „Strekoza”, 1880, Nr. 41, 12 octombrie, cu subtitlul: („Dedicat alesei inimii mele”). Sem­nată: Antoşa Cehonte. A intrat, după ce a fost revizuită de autor, în culegerea netipărită în întregime din anul 1883. A fost retipă­rită fără modificări în culegerea „În lumea râsului şi a glumelor”, Sankt Petersburg, 1900. – Publicăm textul culegerii din 1853.

Pentru culegere, povestirea a fost revizuită de Cehov, care i-a eliminat subtitlul şi introducerea prea lungă şi o serie de cu­vinte şi fraze.

„Razvlecenie” – revistă „literară şi umoristică”, editată la Mos­cova începând din anul 1859.