MIC EPISOD DIN VIAŢA PREA ONORABILILOR DOMNI
Pe mutra îmbuibată, lustruită, a prea onorabilului domn se citea un plictis de moarte. Era după masă; abia ieşise din braţele lui Morfeu şi nu ştia ce să facă. N-avea chef nici să gândească, nici să caşte… De citit nu mai citea din timpuri imemoriale – îi era lehamite – pentru teatru era prea devreme, iar de ieşit la plimbare cu trăsura îi era lene… Ce să facă? Cu ce să-şi omoare timpul?
— A venit o domnişoară! îl vesti Egor. Întreabă de dumneavoastră!
— O domnişoară? Hm… Cine o fi? Dar la urma urmei totuna e; pofteşte-o…
În salonaş intră şi salută sfios o brunetă drăguţă, îmbrăcată simplu… chiar foarte simplu.
— Iertaţi-mă, începu ea cu glas tremurător de soprană. Ştiţi… Mi s-a spus că dumneavoastră… nu puteţi fi găsit acasă decât la ora şase… Sunt… sunt… fiica consilierului de curte Paltev…
— Încântat! Luaţi loc! Cu ce vă pot fi de folos? Staţi jos, nu vă sfiiţi!
— Am venit la dumneavoastră cu o rugăminte… urmă domnişoara, aşezându-se stingherită şi frământându-şi nasturii cu degete tremurătoare… Am venit… să vă rog să-mi daţi un bilet gratuit de cale ferată ca să mă duc acasă. Am auzit că dumneavoastră daţi uneori astfel de bilete… Vreau să plec şi n-am… nu sunt… bogată… Mi-ar trebui un bilet de la Petersburg la Kursk…
— Hm… Aşa… Şi pentru ce vreţi să plecaţi la Kursk? Nu vă place aici?
— Ba da, îmi place dar… vedeţi, am părinţi. Plec la părinţi. N-am mai fost de mult pe acasă… Am primit scrisoare că mama e bolnavă…
— Hm… Aveţi aici serviciu sau vă faceţi studiile?
Domnişoara îi povesti unde şi la cine fusese în slujbă, ce leafă primise, cât avusese de lucru…
— Aşa-a… Aţi avut serviciu… Ei da, nu se poate spune că aţi avut o leafă mare… Nu se poate spune… Ar fi neomenos să nu vi se dea un bilet gratuit… Hm… Vasăzică vă duceţi la părinţi… De bună seamă că aveţi şi un drăguţ la Kursk, ai? O mică dragoste? He-he-he… Un logodnic? Văd că roşiţi? Nu-i nimic! Foarte bine! Duceţi-vă! E timpul să vă măritaţi… Şi domnul cine-i?
— E funcţionar…
— Foarte frumos… Duceţi-vă la Kursk… Se spune că de la o sută de verste înainte de Kursk miroase a ciorbă de varză şi mişună libărcile… Hehe-he… Îmi închipui ce plictiseală trebuie să fie la Kursk! Dar de ce nu vă scoateţi pălăria? Aşa, nu vă sfiiţi! Egor, dă-ne ceai! Trebuie să fie grozav de plicticos la… cum îi zice… la Kursk?
Domnişoara, care nu se aşteptase la o primire atât de prietenoasă, se lumină la faţă şi-i vorbi pe larg prea onorabilului domn despre toate distracţiile de la Kursk… Îi povesti apoi că are un frate funcţionar, un unchi învăţător, nişte veri elevi de liceu… Egor servi ceaiul… Domnişoara îşi întinse sfios mâna, luă paharul şi, temându-se să nu sorbăie, începu să înghită pe neauzite… Prea onorabilul domn o privea zâmbind… Plictisul îi trecuse…
— Logodnicul dumneavoastră e băiat frumos? întrebă el. Cum aţi făcut cunoştinţă?
Domnişoara răspunse, ruşinată, la amândouă întrebările. Se trase cu încredere mai aproape de prea onorabilul domn şi îi povesti zâmbind cum aici, la Petersburg, fusese cerută de mai multe ori în căsătorie şi cum refuzase… Vorbi mult timp. În cele din urmă scoase din buzunar scrisoarea părinţilor şi o citi prea stimatului domn. Ceasul sună opt.
— Tatăl dumitale are un scris foarte frumos… Ce de codiţe le mai face literelor! He-he!… Dar trebuie să plec… La teatru a şi început spectacolul!… La revedere, Maria Efimovna!
— Prin urmare pot să nădăjduiesc? întrebă domnişoara, ridicându-se.
— Ce anume?
— Că o să-mi daţi un bilet gratuit…
— Un bilet?… Eu n-am bilete! Se vede că aţi greşit adresa domnişoară… He-he-he… Aţi nimerit la altă intrare… Alături de mine stă într-adevăr un funcţionar de la căile ferate, eu însă lucrez la bancă! Egor, spune să pună caii la trăsură. La revedere, m a ch è re Maria Semionovna! Mi-a părut bine!… Foarte bine!…
Domnişoara se îmbrăcă şi ieşi… La cealaltă intrare i se spuse că funcţionarul de la căile ferate plecase la ora şapte şi jumătate la Moscova.
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, Nr. 8, 19 februarie. Semnată: A. Cehonte. Publicăm acest text.