O bomboană de liberal
În fiecare an soţiile notabilităţilor din gubernia Ciornopupsk şi funcţionarii administraţiei guberniale organizează între Crăciun şi Bobotează, o reprezentaţie de amatori în scop de binefacere. Reprezentaţia de anul trecut n-a prea izbutit, fiindcă pregătirea a fost încredinţată consilierului superior Ciuşkin, un „încuiat” care a tăiat jumătate din piesă şi le-a impus interpreţilor vederile lui. Anul acesta însă trupa de amatori a protestat. Doamnele au hotărât să aleagă ele piesa, iar organizarea propriu-zisă şi alegerea actorilor, cântăreţilor şi conducătorilor de dansuri a fost încredinţată funcţionarului cu însărcinări speciale Kaskadov, tânăr cu studii universitare şi cu vederi liberale.
— Pe cine să alegem, domnilor? întrebă într-o dimineaţă de decembrie Kaskadov, stând cu mâna în şold, în mijlocul biroului. Dansurile vor fi conduse de locotenentul de jandarmi Podligailov, şi… bineînţeles de mine. De cântat voi cânta… tot eu şi, poate, şi locotenentul de jandarmi, Podligailov… Are un glas de bariton minunat, dar, între noi fie zis, cam prea aspru… Cine va recita şi va întreţine publicul în timpul pauzelor?
— Ar fi bun şi Tletvorski… spuse şeful de birou Kisliaev, curăţându-şi unghiile cu un chibrit.
— Anul trecut a fost foarte reuşit, hoţomanul… Numai mutra lui face toate paralele! Bea, afurisitul, dar… toţi oamenii talentaţi beau! Se zice că şi Rafael trăgea la măsea!
— Tletvorski? A, da, îmi aduc aminte de el. Se pricepe el, dar are o manieră… o manieră… în sfârşit! Nikifor, cheamă-l încoace pe Tletvorski!
Un brunet înalt, puţin adus de spate, cu părul vâlvoi, cu mâini mari, roşii, şi pantaloni cu lustru, intră în birou.
— Ia loc, Tletvorski! îi spuse Kaskadov, suflându-şi nasul într-o batistă parfumată. Uite ce-i: pregătim iarăşi o reprezentaţie… Dar stai jos! Lasă-te de respectul ăsta chinezesc, exagerat faţă de superiori; n-are niciun rost. Să fim oameni! Aşadar am prevăzut, ca şi anul trecut, în pauze şi după reprezentaţie, nişte recitări… Şi, vezi dumneata… aici la Ciornopupsk n-avem deloc oameni pentru treaba asta… Eu unul cred că m-aş descurca… ei… şi locotenentul de jandarmi Podligailov declamă binişor, dar n-avem deloc timp! Suntem nevoiţi să apelăm iarăşi la dumneata… Ce zici, ai putea, dragul meu?
— Cred că da, spuse Tletvorski, plecând ochii.
— Dar vedeţi, Ivan Matveici, dacă vom fi încătuşaţi ca şi anul trecut, ne facem iar de râs!
— Nu, nu… Dăm deplină libertate! Cea mai deplină libertate, dragul meu! Recită ce vrei şi cum vrei! De aceea am şi luat asupra mea organizarea spectacolului, pentru a lăsa tuturor toată libertatea! Altfel n-aş fi primit… Să nu te simţi stingherit nici în alegerea bucăţilor, nici în nimic altceva. Declami ceva… spui o anecdotă… o poezioară… ce vrei.
— Asta se poate… S-ar putea alege nişte anecdote cu evrei…
— Cu evrei? Minunat! Foarte bine, dragul meu! Atât că… nu ştiu dacă ar fi tocmai nimerit. Vezi, frate dragă, la reprezentaţie va veni şi Madeher cu fiicele lui… E drept că-i botezat, totuşi ar fi oarecum neplăcut… Ar putea să se simtă jignit… Alege mai bine altceva…
— Tu spui cu mare haz anecdotele cu nemţi, bâigui Kisliaev.
— Da, ar merge… se învoi Kaskadov. Găseşte ceva cu nemţi… Atât că… nici asta nu cred să fie prea nimerit… Soţia Excelenţei Sale e nemţoaică, e născută baroneasă von Ritkart… Nu se poate, dragul meu! Bineînţeles că asta nu trebuie să te stingherească, dar nu strică să fii prudent. Aşa sunt vremurile… Fie zis între noi, oricine se simte îndată vizat… Anul trecut, bunăoară, ai povestit între altele, o anecdotă cu armeni în care – îţi aduci aminte?
— Locuitorii din Nahicevan spun: „Daţi la noi maţul de la voi, şi dacă vrea Dumnezeu să fie foc la voi, dăm noi ’napoi doi maţi”. Ce poate fi jignitor în asta? Şi totuşi s-au supărat!
— Şi încă cum! întări Kisliaev.
— „Ştim noi, ziceau ei, de care Nahicevna e vorba”! Iar domnişoarele au roşit la cuvântul „maţ”. Poftim, dacă mai poţi şti ce-i cuviincios şi ce nu! Prudenţă şi iar prudenţă! Am putea alege o snoavă populară rusă… din repertoriul lui Gorbumov de pildă… Sunt lucruri minunate! O adevărată încântare! Dar nici astea nu merg: Excelenţa Sa găseşte că sunt o „batjocorire a poporului”! Întru câtva are dreptate. Ah, ce groaznice vremuri trăim, fie zis între noi! Blestemate timpuri!
— Poate să recite ceva din Nekrasov… «Şi drept pe frunte poartă aceste vorbe: „la mezat se vinde!” înscrise de-o necruţătoare soartă» Minunat!
— Nu, nu… nu! strigă Kaskadov dând din mâini. Va fi o serată familială… cu doamne, cu domnişoare, şi dumneata vii cu „necruţătoare soartă”. Se poate, dragul meu? Nici să nu te gândeşti! Nu ne trebuie extreme! Alege ceva lipsit de tendinţă, ceva neutru… ceva uşor…
— Ceva uşor… dar ce? Poate „Păcătoasa” lui Tolstoi?
E cam greoi, dragul meu! se strâmbă Kaskadov. „Păcătoasa”, ultimul monolog din „Prea multă minte strică”… toate acestea sunt prea după tipic, s-au banalizat şi… au întru câtva şi un iz polemic… Alege altceva… Şi nu te sfii, te rog! Alege ce vrei… tot ce vrei!
Tletvorski ridică ochii în tavan şi rămase pe gânduri. Kisliaev se uită la el, oftă şi dădu dispreţuitor din cap:
— Se vede treaba că eşti un om imoral, dacă nu poţi să găseşti ceva moral!…
— Aici nu e vorba de moralitate, Zahar Ilici! îi luă apărarea Kaskadov. Tletvorski e cam unilateral, asta-i adevărat!
Tletvorski roşi şi îşi frecă un ochi.
— Atunci de ce mă chemaţi dacă sunt imoral şi unilateral? întrebă el ridicându-se şi îndreptându-se spre uşă. Ce, v-am rugat eu?
După plecarea lui Tletvorski, Kaskadov începu să se plimbe prin odaie.
— Nu-i pot pricepe pe oamenii aceştia, Zahar Ilici, spuse el zburlindu-şi părul cu mâna. Pe cinstea mea că nu-i pricep. Nu-s tipicar, n-am vederi înapoiate… sunt chiar liberal şi am neplăceri de pe urma felului meu de a gândi, dar nu admit să cazi în extreme, ca acest domn! Eu, şi… locotenentul de jandarmi Podligailov trecem drept liber-cugetători… Societatea se uită chiorâş la noi… Excelenţa Sa mă bănuieşte că aş fi partizan al „ideilor”… Bineînţeles, eu nu mă dezic de convingerile mele! Sunt liberal! Dar… pe oameni ca acest Tletvorski… nu-i înţeleg! Ăştia cad în extreme şi, păcatele mele, nu-i pot suferi pe extremişti! Nu sunt un conservator, dar nu-i pot suferi! Judecă-mă prost, socoteşte-mă un tipicar… tot ce vrei, dar nu pot să întind mâna domnilor a la Tletvorski!
Kaskadov se lăsă istovit pe un fotoliu şi căzu pe gânduri…
— Trebuie dat afară şi atâta tot! mormăi Kisliaev, care, neavând ce face, îşi tot punea o ştampilă pe manşetă… Dat aff-fară şi… gata!
Apărută pentru prima oară în revista „Oskolki”, Nr. 51, 22 decembrie. Semnat: A. Cehonte. Publicăm acest text.
