Travestiţii
E seară. Pe stradă trece o mulţime pestriţă, cherchelită, numai sumane şi caţaveici. Râsete, vorbă, joc. În frunte se scălămbăie un soldăţel pirpiriu cu o manta jerpelită şi şapca pe o ureche.
Din partea cealaltă a străzii se apropie un „majur”.
— De ce nu saluţi? se răsteşte el la soldăţelul pirpiriu. Ai? De ce? Ia stai oleacă! Care eşti tu, mă, de nu saluţi?
— Suntem travestiţi, drăguţule! răspunse cu glas de femeie soldăţelul, şi mulţimea împreună cu majurul izbucneşte în hohote de râs…
*
„În lojă stă o femeie frumoasă, plinuţă; ar fi greu să-i spui vârsta, dar de tânără, e tânără şi va mai fi încă multă vreme… E îmbrăcată luxos. Pe încheieturile albe ale mâinilor are câte o brăţară grea de aur; pe piept, o broşă cu briliante, iar alături, pe un scaun, e aruncată o blană de o mie de ruble. La uşă o aşteaptă un lacheu cu galoane, iar în stradă o pereche de cai negri şi o sanie cu o blană de urs pentru acoperit picioarele… Chipul ei bine hrănit, frumos, şi tot ce o înconjoară pare a spune: „Sunt fericită şi bogată”. Dar să n-o crezi, cititorule!
„Sunt o travestită, gândeşte ea. Mâine-poimâine poate, Nadine va fi a baronului şi nimic din toate astea nu va mai fi al meu…”
*
La masa de joc stă un grăsun. În frac, cu mâini albe şi trei rânduri de guşi. În faţă are un maldăr de bani. Pierde, dar puţin îi pasă. Dimpotrivă, zâmbeşte. Pentru el e o nimica toată să piardă o mie sau două. În sufragerie, câţiva servitori îi pregătesc stridii, şampanie şi fazani. Îi place să cineze bine. După cină se va urca în cupeu şi se va duce la ea. Îl aşteaptă. Nu-i aşa că trăieşte bine? E fericit! Dar dac-aţi şti ce gând îi roade creierul năpădit de grăsime!
„Sunt un travestit. Mâine-poimâine pică inspecţia şi or să afle toţi că nu sunt decât un travestit!…”
*
La tribunal un avocat pledează pentru inculpată… E o femeie drăgălaşă, cu chip cum nu se poate mai trist; e nevinovată! Dumnezeu e martor că-i nevinovată! Ochii avocatului ard, obrajii îi sunt aprinşi, în glas i se simt lacrimi… Suferă pentru inculpată, şi ar muri de inimă rea dacă ar fi cumva condamnată! Lumea din sală îi soarbe cuvintele, e în extaz şi ar vrea ca pledoaria să ţină cât mai mult. „E poet”, şoptesc toţi. În realitate însă este doar travestit în poet!
„Dacă reclamantul mi-ar fi dat o sută de ruble mai mult, i-aş fi venit de hac inculpatei! gândeşte el. În rolul de acuzator aş fi avut mai mult efect!”
*
Un mujic beat trece pe uliţa satului cântând în gura mare şi scheunând din armonică. Pe chip i se citeşte o înduioşare de om cherchelit. Din când în când râde şi joacă. Ce viaţă veselă! Aşa-i? Nu, e un travestit!
„Mi-e foame”, gândeşte el.
*
Un tânăr profesor îşi deschide cursul la facultatea de medicină. El declară că nu există fericire mai mare decât aceea de a sluji ştiinţa. „Ştiinţa este totul! spune dânsul, e însăşi viaţa!” Şi toţi îl cred… Dar dacă l-ar auzi vorbind cu nevasta, după curs, şi-ar da toţi seama că e un travestit.
— Acum, draga mea, sunt profesor – spune el – şi un profesor are o clientelă de zece ori mai numeroasă decât un medic obişnuit. Acum pot să contez pe douăzeci şi cinci de mii de ruble anual.
*
Şase intrări, mii de lumini, îmbulzeală, jandarmi, samsari de bilete: un teatru.
Deasupra intrării principale stă scris, ca şi la Ermitajul lui Lentovski: „Satiră şi morală”. Aici se cheltuiesc bani grei, se scriu recenzii lungi, se aplaudă mult şi se fluieră rar. Un templu!
Dar e un templu travestit. Dacă ai da jos „Satiră şi morală”, ţi-ar fi uşor să citeşti:
„Bârfă şi intrigi”.
Apărut pentru prima oară în revista „Zritel”, 1883, Nr. 2. autoriz. de cenz. din 3 ianuarie. Semnată: Omul fără splină. Publicăm acest text.
Cehov a publicat în „Petersburgskaia gazeta”, 1886, Nr. 1, pag. 2, o povestire foileton pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu, semnată Ruver.
