Nunta
SCENETĂ ÎNTR-UN ACT
(1889-1890)
Traducere de M. Sorbul şi I. Alexandrescu
PERSONAJE:
EVDOKIM ZAHAROVICI JIGALOV, arhivar pensionar
NASTASIA TIMOFEEVNA, soţia lui
DAŞENKA, fiica lor
EPAMINOND MAXIMOVICI APLOMBOV, logodnicul ei
FEODOR IAKOVLEVICI REVUNOV-KARAULOV, căpitan de rangul II în retragere
ANDREI ANDREEVICI NIUNIN, agent al unei societăţi de asigurare
ANNA MARTINOVNA ZMEIUKINA, moaşă, 30 de ani; poartă o rochie de un roşu aprins
IVAN MIHAILOVICI IAT, telegrafist
HARALAMPI SPIRIDONOVICI DIMBA, cofetar grec
DMITRI STEPANOVICI MOZGOVOI, marinar, din marina comercială
Cavaleri de onoare, invitaţi, lachei etc.
Acţiunea se petrece în unul dintre saloanele restaurantului lui Andronov
Salonul luminat a giorno. O masă mare pregătită pentru cină. În jurul mesei trebăluiesc chelneri în frac. În culise se aude o orchestră, care cântă ultimele măsuri dintr-un cadril. Zmeiukina, Iat şi un cavaler de onoare traversează scena.
ZMEIUKINA: Nu, nu, nu!
IAT (mergând după ea): Te rog! Te rog!
ZMEIUKINA: Nu, nu, nu!
CAVALERUL DE ONOARE (alergând după ei): Domnilor, asta nu se face! Unde vă duceţi? Şi grand-rondul? Grand-rond, s’il vous plaît.
(ies toţi trei)
(intră Anastasia Timofeevna şi Aplombov)
NASTASIA TIMOFEEVNA: În loc să mă necăjeşti cu fel de fel de vorbe, mai bine ai dansa!
APLOMBOV: Nu-s Spinoza să ştiu să fac figuri cabalistice cu picioarele. Sunt un om serios şi cu caracter, şi nu găsesc nicio plăcere în petrecerile astea frivole! Dar nu-i vorba de dans. Iartă-mă, maman, dar vezi, sunt multe lucruri în purtarea dumitale pe care nu le înţeleg… De pildă, pe lângă alte obiecte de uz casnic, ai făgăduit să-mi dai în dota fiicei dumitale şi două titluri de rentă. Unde sunt?
NASTASIA TIMOFEEVNA: Mă cam doare capul… Se schimbă vremea, pesemne… începe dezgheţul!…
APLOMBOV: Nu schimba vorba. Chiar astăzi s-a aflat că rentele dumitale sunt date în gaj. Iartă-mă, maman, dar numai un exploatator se poartă în felul ăsta. Nu vorbesc din egoisticism… N-am ce face cu rentele dumitale… da’ numai aşa, din principiu… Află că nu îngădui nimănui să-şi bată joc de mine. Am făcut-o pe fiica dumitale fericită, dar dacă nu-mi dai rentele chiar astăzi, am să-i fac zile fripte. Sunt un om corect!
NASTASIA TIMOFEEVNA (uitându-se la masă şi numărând tacâmurile): Una, două, trei, patru, cinci…
UN CHELNER: Cofetarul întreabă cum doriţi să fie servită îngheţata: cu rom, cu madera, sau cu… nimic?
APLOMBOV: Cu rom! Şi spune-i gazdei că nu ajunge vinul. Spune-i să mai scoată câteva sticle de Haut-Sauternes. (Nastasiei Timofeevna) Mi-aţi mai făgăduit, şi în privinţa asta rămăseserăm înţeleşi, că la cină o să invitaţi şi un general. Unde-i generalul?
NASTASIA TIMOFEEVNA: Dragul meu, asta nu-i vina mea…
APLOMBOV: Da’ a cui e vina?
NASTASIA TIMOFEEVNA: E vina lui Andrei Andreici… Ieri, când a fost pe aici, mi-a făgăduit să ne aducă un general adevărat. (suspină) Se vede că nu l-a găsit… altfel l-ar fi adus… Crezi că am fi avut ceva împotrivă? Când e vorba de fetiţa noastră, nu ne uităm la bani… Dacă-i vorba de general, general să fie!…
APLOMBOV: Dar să continuăm… Toată lumea ştie, şi ştii şi dumneata, maman, că, înainte s-o fi cunoscut eu pe Daşenka, îi făcuse curte telegrafistul ăsta, Iat… De ce l-ai invitat şi pe el? Nu ţi-ai dat seama că asta n-o să-mi convină?
NASTASIA TIMOFEEVNA: Drăguţă… cum îţi zice? Ah, da, Epaminond Maximîci, nici o zi n-a trecut de la nuntă că ne-ai şi împuiat capul, mie şi Daşenkăi, cu pretenţiile tale… Şi ce-o să fie… ce-o să mai fie peste un an!?… Eşti un pisălog, ah, ce pisălog!
APLOMBOV: Adevărul supără, maman? Da, da! În viaţă trebuie să fii corect! Şi nu-ţi cer decât un singur lucru: să fii corectă cu mine!
(de la o uşă la alta trec prin salon perechi care dansează grand-rond”; prima pereche – un cavaler de onoare cu Daşenka, ultima – Iat cu Zmeiukina; aceştia se opresc din dans şi rămân în salon; intră Jigalov şi Dîmba, care se îndreaptă spre masă)
CAVALERUL DE ONOARE (strigă): Promenade! Messieurs, promenade! (din culise) Promenade!
(perechile ies)
Iat (Zmeiukinei): Te rog, te rog, încântătoare Anna Martinovna!
ZMEIUKINA: Ah! Ce om… Ţi-am mai spus doar că astăzi nu sunt în voce!
IAT: Te implor, cântă ceva! Măcar o singură notă! Te rog! O singură notă!
ZMEIUKINA: M-ai înnebunit!… (se aşază şi-şi face vânt cu evantaiul)
IAT: Nu, n-ai un pic de inimă! Şi totuşi, nu-mi explic cum o fiinţă atât de crudă – pardon de expresie – să aibă o voce atât de minunată! Cu o voce ca a dumitale, n-ar trebui să te-ocupi – pardon de expresie – de moşit, ci să dai concerte publice! De pildă, cât de dumnezeiesc îţi reuşeşte fioritura asta… (fredonează) „Te iubesc, vai mie, dar dragostea mea e în zadar!” E minunat de frumoasă!
ZMEIUKINA (fredonează): „Te iubesc şi poate c-ai să te-ntorci…” Asta-i melodia?
IAT: Da! Asta-i! Ăsta-i cântecul… E sublim!
ZMEIUKINA: Nu, nu sunt în voce astăzi… Poftim, fă-mi puţin vânt cu evantaiul… E tare cald! (lui Aplombov) Epaminond Maximîci, de ce eşti aşa de melancolic? Asta nu-i admisibil pentru un ginere! Să-ţi fie ruşine, nesuferitule! Ia spune-mi, la ce te gândeşti?
APLOMBOV: Căsătoria e un pas serios! Trebuie să privesc lucrurile foarte în adânc, să le întorc pe toate feţele!
ZMEIUKINA: Ce sceptici nesuferiţi sunteţi cu toţii! Lângă voi simt că mă înăbuş… şi eu am nevoie de… atmosferă! Aţi auzit? Daţi-mi atmosferă! (fredonează)
IAT: Minunat! Minunat!
ZMEIUKINA: Fă-mi vânt! Fă-mi vânt! Altfel simt că o să am un atac de cord. Spune-mi, te rog, de ce mi-e atât de cald?
IAT: Pentru că ai transpirat…
ZMEIUKINA: Vai, ce vulgar eşti! Să nu-ţi mai îngădui asemenea expresii!
IAT: Iartă-mă! Fără îndoială că eşti obişnuită – pardon de expresie – numai cu societatea aristocrată şi…
ZMEIUKINA: Ah! Dă-mi pace!… Vreau poezie, extaz… Fă-mi vânt, fă-mi vânt!…
JIGALOV (lui Dîmba): Să bisăm, ce zici? (toarnă în pahare) Să bei e îngăduit oricând! Principalul, Haralampi Spiridonovici, e să nu-ţi pierzi capul. Bea, dar nu-ţi pierde capul, asta-i… Şi dacă ai prilejul să bei, de ce n-ai bea? Fiecare e liber să bea!… În sănătatea dumitale! (beau) La voi în Grecia, aveţi tigri?
DÎMBA: Avemo! Sigur che avemo!
JIGALOV: Şi lei?
DÎMBA: Şi lei! Numai la Rusia nimic nu eşti… la Greţia… tot eşti… Acolo avemo şi taţile şi buniţile, şi fraţile, aiţi, nimic nu eşti…
JIGALOV: Hm!… Da’ balene sunt în Grecia?
DÎMBA: Tot eşti…
NASTASIA TIMOFEEVNA (către soţul ei): De ce mâncaţi şi beţi singurei? Ar fi timpul să ne aşezăm cu toţii la masă! Nu te mai înfige la homari… E pentru general! Poate mai vine…
JIGALOV: Da’ homari aveţi în Grecia?
DÎMBA: Avemo… Tot avemo…
JIGALOV: Hm!… Da’ arhivari aveţi?
ZMEIUKINA: Îmi închipui ce atmosferă trebuie să fie în Grecia!
JIGALOV: Sigur că şi escroci aveţi cu duiumul… Grecii-s la fel cu armenii şi ţiganii… Îţi vând un burete sau un peştişor roşu şi caută să te jupoaie cât mai mult… Ce zici, bisăm?
NASTASIA TIMOFEEVNA: De ce să beţi singuri? E timpul să ne aşezăm cu toţii la masă. A trecut de mult de 11…
JIGALOV: Dacă-i aşa, apăi să stăm la masă! Domnilor, vă rog! Poftiţi! (strigă) La masă, tinerilor!
NASTASIA TIMOFEEVNA: Scumpii mei oaspeţi, vă rog să luaţi loc!
ZMEIUKINA (aşezându-se la masă): Vreau poezie! „Dar ea numai furtună vrea; parc-ar fi linişte-n furtună!” Vreau furtună!
IAT (sieşi): Ce femeie minunată! Sunt îndrăgostit! Îndrăgostit lulea!
(intră Daşenka, Mozgovoi, cavalerii de onoare, tinerii invitaţi, domnişoarele etc.; toţi sunt zgomotoşi; se aşază la masă; un moment de linişte; orchestra cântă un marş)
MOZGOVOI (ridicându-se în picioare): Domnilor! Trebuie să vă spun că noi… am pregătit multe toasturi şi discursuri… Aşadar, să nu mai aşteptăm şi să începem! Domnilor, propun să ciocnim un pahar în sănătatea tinerilor căsătoriţi!
(Orchestra cântă „Mulţi ani trăiască”.
Ura! Ura! Ciocnesc paharele.)
TOŢI: Să fie într-un ceas bun! Într-un ceas bun! Într-un ceas bun!
(Aplombov şi Daşenka se sărută)
IAT: Minunat! Minunat! Trebuie să vă exprim, domnilor, toată satisfacţia mea! Salonul ăsta şi localul în general sunt magnifice! Superbe, încântătoare! Cu toate acestea, ştiţi dumneavoastră ce lipseşte să completeze această sărbătoare solemnă? Nu ştiţi! Lumina electrică, pardon de expresie! În toate ţările din lume există lumină electrică, numai Rusia a rămas în urmă.
JIGALOV (pe gânduri): Electricitate… Hm!… După mine, lumina electrică este o escrocherie… Îţi atârnă colo, în tavan, o bucăţică de cărbune ca să-ţi ia ochii… Nu, frate-meu, nu! Dacă vrei să ne dai lumină, păi atunci dă-ne nu un flecuşteţ de cărbune, ci ceva mai substanţial, mai deosebit, ceva mai concret! Să fie foc, pricepi? Foc din ăsta natural şi nu spiritual!
IAT: Dacă dumneata ai fi văzut cum e făcută o baterie electrică, ai vorbi altfel!
JIGALOV: Nici nu vreau să văd! Escrocherie! Duc poporul de nas! Îi storc ultima vlagă!… Îi ştim noi pe domnii ăia!… Iar dumneata, tinere, în loc să aperi escrocheriile, ai face mai bine să bei şi să torni şi celorlalţi! Da, zău aşa!
APLOMBOV: Îs de acord cu dumneata, papa. În totul de acord! Ce ne trebuie discursuri savante? Sunt şi eu amator de discuţii ştiinţifice, dar nu mi se pare acum momentul cel mai potrivit! (Daşenkăi) Ma chère , tu ce părere ai?
DAŞENKA: Vor s-arate că-s tare învăţaţi şi nu vorbesc decât de lucruri pe care nu le înţelege nimeni.
NASTASIA TIMOFEEVNA: Slavă Domnului, am trăit până acum şi fără ştiinţă şi uite, că mi-am măritat şi cea de-a treia fată, după un om cumsecade: Iar dacă găsiţi că nu suntem învăţaţi, păi atunci ce mai căutaţi în mijlocul nostru? Duceţi-vă şi petreceţi cu oamenii voştri învăţaţi!
IAT: Eu, Nastasia Timofeevna, întotdeauna am stimat familia dumneavoastră şi, dacă am vorbit de lumină electrică, asta n-am făcut-o din mândrie. Uite, pot chiar să beau un păhărel. Întotdeauna i-am dorit din toată inima Dariei Evdokimovna un bărbat cumsecade! Ehei, Nastasia Timofeevna, astăzi e greu să găseşti un ginere cumsecade!… Astăzi, fiecare caută să facă o căsătorie din interes, pentru bani…
APLOMBOV: Asta e o aluzie?
IAT (încurcat): Eu… n-am făcut nicio aluzie… Nu vorbesc de cei de faţă… Vorbesc aşa… în general… Scuzaţi-mă!… Toată lumea ştie că dumneata te-ai însurat din dragoste… Zestrea e un fleac, care nu contează…
NASTASIA TIMOFEEVNA: Un fleac?… Zestrea fetei, un fleac? Te poftesc, domnule, să nu întreci măsura! Fetei mele, pe lângă cele o mie de ruble bani gheaţă, îi mai dau de zestre trei mantouri, lenjerie de pat şi toată mobila!… Ia spune-mi, rogu-te, mai dă cineva aşa zestre?
IAT: Da’ eu n-am spus nimic… Mobila într-adevăr e frumoasă… şi… şi mantourile la fel!… Sunt de aceeaşi părere… dar… am spus aşa… pentru dumnealor, care s-au supărat că aş fi făcut o aluzie.
NASTASIA TIMOFEEVNA: Mai bine n-ai face aluzii. Noi te stimăm şi te-am invitat la nuntă fiindcă-ţi cunoaştem părinţii, iar dumneata vii cu tot felul de vorbe! Dacă ştiai că Epaminond Maximici se însoară din interes, de ce n-ai venit să ne spui mai înainte? (plângând) Am crescut-o, am dădăcit-o… am păzit-o ca ochii din cap… Fetiţa mea, fetiţa mea…
APLOMBOV: Şi dumneavoastră, vasăzică, credeţi ce-a spus dumnealui? Vă mulţumesc… Vă mulţumesc din inimă… (lui Iat) Iar dumitale, domnule Iat, cu toate că-mi eşti prieten, nu-ţi îngădui ca-ntr-o casă străină să insulţi lumea! Te rog fii amabil şi ieşi afară!
IAT: Adică, cum vine asta?…
APLOMBOV: Aş fi vrut să găsesc în dumneata un om de onoare, ca mine! Într-un cuvânt, te rog, ieşi afară!
(Orchestra cântă „Mulţi ani trăiască”.)
CAVALERII (lui Aplombov): Ei, haide, potoleşte-te. Destul! Ce rost au toate astea? Stai jos! Lasă asta!
IAT: Eu n-am spus nimic… Nu înţeleg nimic… Mă rog, aş putea să plec… Da’ mai întâi dă-mi îndărăt cele cinci ruble pe care ţi le-am împrumutat acum un an, ca să-ţi cumperi o jiletcă de pichet… să nu fie cu supărare… Mai beau un pahar şi… şi plec. Să-mi dai şi datoria.
INVITAŢII: Ei, hai, ajunge, destul! Ce rost are atâta vorbărie pentru o nimica toată?
UN CAVALER DE ONOARE (strigă): În sănătatea socrilor, Evdokim Zaharîci şi Nastasia Timofeevna!
(Orchestra cântă „Mulţi ani trăiască”. Ura!)
JIGALOV (emoţionat, se înclină în toate părţile): Mulţumesc, mulţumesc!… Scumpii mei oaspeţi! Vă sunt adânc recunoscător că nu ne-aţi uitat şi că ne-aţi cinstit nunta!… Să nu credeţi că sunt vreun avar şi-am făcut asta cu vreun scop ascuns… Nu!… V-am invitat din toată inima! Pentru oamenii cumsecade, nu-mi pare rău de bani! Vă mulţumesc din inimă! (se sărută cu toţi)
DAŞENKA (către maică-sa): De ce plângi, mamico? Sunt atât de fericită!
APLOMBOV: Maman e neliniştită de gândul despărţirii… Eu aş sfătui-o totuşi să-şi amintească discuţia noastră de mai adineauri.
IAT: Nu plânge, Nastasia Timofeevna! Ia gândeşte-te: ce sunt lacrimile omeneşti? O slăbiciune psihiatrică şi nimic altceva!
JIGALOV: Da’ roşcove aveţi în Grecia?
DÎMBA: Avemo şi roşcove! La Greţia eşti di toţi!
JIGALOV: Dar ciupercile? Cu siguranţă că n-aveţi!…
DÎMBA: Avemo şi ţiuperţile!… Avemo toţi la noi…
MOZGOVOI: E rândul dumitale, Haralampi Spiridonovici, să ţii un discurs! Domnilor, să-l ascultăm pe Haralampi Spiridonovici!
TOŢI (lui Dîmba): Discursul! Discursul! E rândul dumitale!
DÎMBA: Pentru ţe? Nu priţep nimic… Ţe vreţi de la mine?
ZMEIUKINA: Nu, nu! Nu căuta să scapi! E rândul dumitale! Ridică-te!
DÎMBA (încurcat, se ridică): Eu… atâta potim se spuni… Cum eşti la Rusia şi cum eşti la Greţia. Şi mai poţi se spuni cum eşti lumi la Rusia şi cum lumi eşti la Greţia… La mari mergi caravelia, vrei se spuni vaporele!… La jos… la peminti avemo mulţi drumurile ferati… Eu priţepi forti bini… Noi greţile suntem şi voi rusii sunteţi!… şi eu nu avemo nevoie de nimic… Eu mai poţi se spuni care eşti Rusia şi care eşti Greţia…
(intră Niunin)
NIUNIN: Staţi, domnilor, nu mâncaţi. Staţi puţin! Nastasia Timofeevna, dacă eşti bună, o clipă. (o ia pe Nastasia Timofeevna la o parte şi-i spune gâfâind) Ascultă… vine generalul! Până la urmă am găsit unul!… Sunt frânt de oboseală! Un general adevărat, impunător, bătrân… o fi având vreo optzeci sau poate chiar nouăzeci de ani…
NASTASIA TIMOFEEVNA: Când vine?
NIUNIN: Acuşica. O să-mi fii recunoscătoare toată viaţa. Ce mai general! O adevărată perlă! Un Boulanger! Şi nu-i un infanterist oarecare, ci marinar! Ca grad e căpitan de rangul II, da’ la ei la marină asta e la fel ca şi un general de brigadă. Iar în funcţii civile corespunde unui consilier de stat. Chiar aşa! Şi mai mult încă!
NASTASIA TIMOFEEVNA: Nu mă-nşeli, Andriuşenka?
NIUNIN: Da’ ce, sunt un escroc?!… Fii pe pace!
NASTASIA TIMOFEEVNA (suspinând): N-aş vrea să cheltuiesc bani de pomană, Andriuşenka!…
NIUNIN: Fii pe pace! Mai rar general! O adevărată comoară! (ridicând vocea) I-am spus: „Ne-ai uitat de tot, Excelenţă, nu-i frumos, Excelenţă, să-ţi uiţi prietenii! Nastasia Timofeevna, îi spun, e foarte supărată pe dumneata!” (se apropie de masă şi se aşază) Iar el îmi spune: „Iartă-mă, dragul meu, cum să merg la nuntă, dacă nici nu-l cunosc pe mire?” „Ei, asta-i, Excelenţă, de ce vă formalizaţi atâta? Mirele, zic, e un băiat de zahăr. Are o inimă de aur!… E slujbaş la Muntele de Pietate, zic, da’ să nu credeţi, Excelenţă, că e vreun terchea-berchea, nu… La Muntele de Pietate, zic, lucrează acum şi doamne din înalta societate!” Excelenţa sa m-a bătut pe umăr, pe urmă am fumat împreună câte o havană, şi acum e în drum spre noi… Aşteptaţi, domnilor, nu mâncaţi.
APLOMBOV: Da’ când vine?
NIUNIN: Acuşica! Când am plecat de la el, îşi punea galoşii. Aşteptaţi, domnilor, nu mâncaţi!
APLOMBOV: Atunci ar fi cazul să spun să se cânte un marş!
NIUNIN (strigă): Ei, muzica! Un marş!
(Orchestra cântă un marş.)
LACHEUL (anunţă): Domnul Revunov-Karaulov!
(Jigalov, Nastasia Timofeevna şi Niunin îi ies în întâmpinare; intră Revunov-Karaulov)
NASTASIA TIMOFEEVNA (făcând o plecăciune): Excelenţă! Ce plăcere!
REVUNOV: Sunt încântat!
JIGALOV: Noi, Excelenţă, suntem oameni de rând, oameni simpli, da’ să nu credeţi că urmărim vreo escrocherie. Pentru oamenii cumsecade, casa noastră este deschisă întotdeauna. Bine aţi venit!
REVUNOV: Sunt încântat!
NIUNIN: Daţi-mi voie, Excelenţă, să fac prezentările… Tânărul căsătorit: Epaminond Maximîci Aplombov, cu nou născ… vreau să spun, cu tânăra lui soţie! Ivan Mihailîci Iat, telegrafist! Un străin, un grec, de profesie plăcintar: Haralampi Spiridonîci Dîmba! Osip Lukici Babelmandebski! etc… etc… Ceilalţi nu mai contează. Luaţi loc, Excelenţă!
REVUNOV: Încântat. Iertaţi-mă, domnilor, dar aş vrea să-i spun două vorbe lui Andriuşa. (îl ia pe Niunin deoparte) Prietene, nu înţeleg ceva… De ce-mi spui Excelenţă? Nu-s general. Sunt căpitan de rangul II şi asta-i mai puţin chiar decât colonel.
NIUNIN (îi vorbeşte la ureche ca unui surd): Ştiu, Feodor Iakovlevici, da’ fiţi bun şi daţi-ne voie să vă spunem Excelenţă. După cum vedeţi, e o familie patriarhală… stimează pe cei bătrâni, respectă gradele…
REVUNOV: Ei, dacă-i aşa, bine… (îndreptându-se spre masă) Încântat!
NASTASIA TIMOFEEVNA: Luaţi loc, Excelenţă! Fiţi bun şi şedeţi! Mâncaţi, Excelenţă! Numai c-ar trebui să ne iertaţi… vedeţi… la dumneavoastră acasă sunteţi obişnuit cu mâncăruri delicate, pe când la noi… vedeţi… totul e foarte modest.
REVUNOV (neauzind bine): Ce-aţi spus, doamnă? Aha!… Da… da, doamnă! (pauză) Da, doamnă… pe vremuri lumea trăia modest şi era mulţumită. Chiar şi eu, cu tot rangul meu, duc o viaţă modestă… Andriuşa a venit astăzi la mine şi m-a poftit la nuntă. „Cum să merg, i-am spus, când nici nu-i cunosc? Nu se face!” Dar el mi-a spus: „Sunt oameni simpli, patriarhali, primitori…” „Ei, dacă-i aşa, merg! Cu multă plăcere. Acasă-s singur şi mă plictisesc… Şi dacă prezenţa mea la nuntă este binevenită, atunci, îi spun, merg cu toată plăcerea!…”
JIGALOV: Vasăzică aţi făcut-o de plăcere, Excelenţă, din toată inima, nu-i aşa? Mă bucură! Şi eu sunt un om simplu, fără gânduri ascunse şi stimez oamenii ca dumneavoastră. Mâncaţi, Excelenţă!
APLOMBOV: De mulţi ani, Excelenţă, sunteţi la pensie?
REVUNOV: Cum? Da, da!… La mulţi ani!… Să le zicem mirilor „La mulţi ani”! Să ne trăiască!
TOŢI: Să trăiască! etc.
(Aplombov şi Daşenka se sărută)
REVUNOV: He, he, he, he, he!… În sănătatea voastră! (pauză) Da, domnule… În trecut totul era simplu şi modest şi toţi erau mulţumiţi… Îmi place simplitatea… După cum vedeţi, sunt bătrân, am ieşit la pensie în 1865… Am 72 de ani… Da, da… Sigur că şi înainte vreme, la vreun prilej mai solemn, le plăceau oamenilor petrecerile mai pompoase… (văzându-l pe Mozgovoi) Dumneata… eşti marinar, dacă nu mă-nşel…
MOZGOVOI: Exact!
REVUNOV: Aha!… Aşa!… Da!… Slujba de marinar a fost întotdeauna grea. Cere multă bătaie de cap! Orice cuvânt, chiar cel mai neînsemnat, are, ca să spun aşa, un sens al lui! De exemplu: „Gabieri, pe şarturi la trincă, arborele mare!” Ce-nseamnă asta? Marinarul înţelege fără doar şi poate. He! He! Precizie ca la matematică!
NIUNIN: În sănătatea Excelenţei Sale, Feodor Iakovlevici Revunov-Karaulov!
(orchestra intonează „Mulţi ani trăiască”;
Ura!)
IAT: Excelenţă, mai adineauri v-aţi exprimat părerea dumneavoastră cu privire la greutatea serviciului în marină… Dar credeţi că serviciul la telegraf e mai uşor? Astăzi, Excelenţă, nimeni nu poate intra în serviciu la telegraf dacă nu ştie să scrie şi să citească franţuzeşte şi nemţeşte. Ce-i mai greu la noi, însă, e transmiterea telegramelor. E groaznic de greu! Vă rog să m-ascultaţi! (bate cu furculiţa-n masă, imitând ţăcănitul telegrafului)
REVUNOV: Ce-nseamnă asta?
IAT: Asta înseamnă: Excelenţă, vă stimez nespus de mult pentru calităţile dumneavoastră. Credeţi că-i uşor? Mai ascultaţi! (bate cu furculiţa)
REVUNOV: Puţin mai tare… Nu aud!…
IAT: Şi asta înseamnă: doamnă, ce fericit sunt să vă strâng în braţe!
REVUNOV: Cărei doamne te adresezi? Aha!… (lui Mozgovoi) Uite, dacă navighezi cu vântul în provă şi trebuie… şi trebuie să întinzi zburătorii şi rândunicile, dai comanda: „Gabieri, pe şarturi, la zburători şi rândunici!”… Şi în timp ce pe vergi se întind velele, jos se fixează şcotele şi fungile zburătorilor şi rândunicilor…
INVITATUL (ridicându-se): Stimaţi domni şi stimate doa…
REVUNOV (întrerupându-l): Da, domnule… există fel de fel de comenzi… Ehei!… „Întinde şcotele zburătorilor şi rândunicilor, şi fungile!” Aţi înţeles? Dar ce înseamnă asta şi care-i înţelesul precis? Foarte simplu! Se întind şcotele zburătorilor şi rândunicilor, şi se trag fungile… Toate deodată! În acelaşi timp se egalează şcotele rândunicii şi fungile ei, braţele se slăbesc sau se strâng, după necesitate, iar când şcotele s-au întins, braţele se întind, şi vărgile se desfac după direcţia vântului…
NIUNIN (lui Revunov): Feodor Iakovlevici, stăpâna casei vă roagă să vorbiţi de altceva… Nu pricepe nimeni nimic şi oaspeţii se plictisesc…
REVUNOV: Ce? Cine se plictiseşte?… (lui Mozgovoi) Tinere! Dacă nava navighează în voltă cu vânt din provă cu toate velele şi trebuie să girezi nava ca să prindă vânt de pupă, ce comandă dai? Ei? Dai următoarea comandă: „Marinari, la posturile de manevră, a face voltă sub vânt!” Ehehei!
NIUNIN: Feodor Iakovlevici, ajunge! Mâncaţi!
REVUNOV: De îndată ce oamenii s-au strâns pe covertă, dai comanda: „Atenţiune! Voltă sub vânt!” Ehei! Ce viaţă! Dai comenzi şi supraveghezi marinarii care aleargă la posturile lor cu braţele… Nu poţi să nu strigi: „Bravo, băieţi!” (se îneacă şi tuşeşte)
CAVALERUL DE ONOARE (se grăbeşte să profite de pauză): În această zi, când suntem adunaţi în jurul scumpului nostru…
REVUNOV (întrerupându-l): Sigur! Şi toate astea trebuie să le ţii minte. „Întindeţi şcotele la vela trincă, arborele mare şi…”
CAVALERUL DE ONOARE (jignit): De ce mă întrerupe întruna? În felul ăsta nu mai putem ţine niciun discurs!
NASTASIA TIMOFEEVNA: Excelenţă, noi suntem oameni neştiutori… din tot ce spuneţi nu înţelegem nimic, şi-ar fi mai bine să ne povestiţi ceva în legătură cu…
REVUNOV (neauzind prea bine): Mulţumesc, am mâncat destul. Gâscă aţi spus?… Mulţumesc… Mi-am amintit de vremurile de altădată… Nu-i aşa că-i plăcut, tinere, când eşti pe mare şi când uiţi de toate?… (cu vocea tremurândă) Îţi aminteşti ce plăcere simţi când faci manevre velelor? Nu există marinar care să nu se înfioare la această amintire!… Nici n-ai apucat bine să dai comanda: „Marinari, la posturile de manevră!” şi un curent electric străbate prin toţi marinarii… începând de la comandant şi până la ultimul marinar, toţi tresar…
ZMEIUKINA: Ce plictiseală! Ce plictiseală!
(murmur general)
REVUNOV (care nu a auzit): Mulţumesc, am mâncat! (înfierbântat) Toţi stau cu privirile aţintite spre secund… „Braţele trincei şi randei la tribord, contrabraţele, la babord” – comandă secundul. Se execută cât ai clipi. „Slăbiţi şcotele trincei şi flocului… la tribord!” (se ridică în picioare) Nava girează spre vânt şi în cele din urmă velele încep să se umfle. Secundul comandă: „La braţe! Atenţie la braţe!” Şi el însuşi stă cu privirea aţintită la gabia mare. Când începe să se umfle şi ultima velă, atunci e momentul comenzii de voltă: „Sus la braţe, întindeţi velele!”… E o adevărată babilonie! Dar se execută fără greş! Virarea reuşeşte de minune!
NASTASIA TIMOFEEVNA (neştiind ce să mai facă): General, general… da’ totuşi faceţi pe nebunu’… Sunteţi un om bătrân şi-ar trebui să vă fie ruşine!
REVUNOV: Friptură? Nu, n-am mâncat… mulţumesc! Da’ am să iau!
NASTASIA TIMOFEEVNA (cu voce tare): Am spus că sunteţi om bătrân şi-ar trebui să vă fie ruşine! Sunteţi general şi totuşi faceţi pe nebunu’…
NIUNIN (încurcat): Domnilor, se poate… lăsaţi asta! Zău aşa!
REVUNOV: În primul rând nu-s general, ci căpitan de rangul II! Şi gradul ăsta, în ierarhia militară, corespunde locotenent-colonelului!
NASTASIA TIMOFEEVNA: Dacă nu sunteţi general, de ce-aţi primit atunci banii? Că doar nu v-am plătit numai ca să faceţi pe nebunu’ la nunta fetei mele!
REVUNOV (surprins): Care bani?
NASTASIA TIMOFEEVNA: Lasă că ştiţi care bani!… Nu v-a dat Andrei Andreevici douăzeci şi cinci de ruble?!… (lui Niunin) Iar tu, Andriuşenka, nu te-ai purtat frumos! Nu te-am rugat să ne angajezi unu ca ăsta!
NIUNIN: Lăsaţi asta… N-are niciun rost… Zău aşa!
REVUNOV: M-au angajat… Mi-au plătit… Ce-nseamnă asta?
APLOMBOV: Iertaţi-mă, dar… dumneavoastră aţi primit de la Andrei Andreevici douăzeci şi cinci de ruble!…
REVUNOV: Care douăzeci şi cinci de ruble? (în cele din urmă înţelegând): Aha!… Acum înţeleg totul! Ce porcărie! Ce porcărie!…
APLOMBOV: Aţi primit banii?
REVUNOV: N-am primit niciun ban! Lăsaţi-mă în pace! (se ridică de la masă) Ce porcărie! Ce josnicie! Se poate să jigniţi în felul ăsta un bătrân, un marinar, un ofiţer merituos?!… Dacă m-ar fi jignit oameni onorabili, i-aş fi provocat la duel! Dar aşa, ce pot să fac? (distrat) Unde-i uşa? Pe unde se poate ieşi afară? Chelner, arată-mi pe unde! (se îndreaptă spre ieşire) Ce josnicie! Ce porcărie! (iese)
NASTASIA TIMOFEEVNA: Andriuşenka, unde-s cele douăzeci şi cinci de ruble?
NIUNIN: Ce rost are să vorbim de asemenea fleacuri!… Mare lucru!… Douăzeci şi cinci de ruble!… Aici toată lumea e veselă, iar vouă vă arde de… (strigă) În sănătatea mirilor! Muzica! Un marş! Muzica! (orchestra cântă un marş) În sănătatea tinerilor căsătoriţi!
ZMEIUKINA: Mă sufoc! Daţi-mi atmosferă! În mijlocul vostru simt că mă sufoc!
IAT (extaziat): E minunată! Minunată!
(gălăgie)
CAVALERUL DE ONOARE (căznindu-se să strige mai tare decât toţi): Stimaţi domni şi stimate doamne! În această zi, ca să zic aşa…
CORTINA
Vodevilul Nunta este o adaptare după nuvela Nunta cu general (1884), la care autorul adaugă câteva motive din povestirile Sezonul nunţilor (1881) şi Căsătorie din calcul (1884).
Piesa a fost scrisă de Cehov în octombrie 1889. Cele două manuscrise originale existente, deşi poartă aceeaşi dată a aprobării cenzurii (2 noiembrie 1889), nu sunt întru totul identice. Manuscrisul care se află în păstrare la Biblioteca de Stat V. I. Lenin, mai poartă şi o viză ulterioară a cenzurii (25 aprilie 1890). Se prea poate ca acesta să fi fost pus la punct de către autor mai târziu decât manuscrisul care se păstrează la Biblioteca Centrală a dramei ruse (Leningrad). În comparaţie cu manuscrisul din Leningrad, cel de la Moscova conţine unele prescurtări. Textul celui de al doilea manuscris (cel de la Moscova) a fost litografiat de S. F. Rassohin şi poartă următoarea adnotare: „Aprobat de cenzură, Moscova, 25 aprilie 1890”. La pregătirea ediţiei din 1902, textul piesei a fost supus unor serioase modificări şi prescurtări, în special la replicile lui Revunov.
Textul modificat al Nunţii a apărut în 1902 într-o culegere separată: Nunta, Jubileul, Trei surori şi în culegerea de Opere, vol. VII, ed. a 2-a. Publicăm textul din 1902.
