Privesc în ochii tăi, femeie, 

Și vreau să uit duiosul cânt: 

Iubirea este o scânteie 

Rătăcitoare pe pământ.

Ai fost amanta care-nșeală 

Și totuși eu te iert, Mihlar, 

Căci mângâierea ta regală 

Preschimbă sufletu-n altar... 

În prima zi de-nfiorare 

Privim estatic de pe mal 

La tinerețea lunei care 

S-a smuls ca Venera din val.

Aievea alții-n clipele-aste 

Văd poate-n stinse depărtări 

Cum crainicul iubirii caste 

Apune solitar pe mări. 

Un singur gând mă-nfiorează 

Sub blânda stelelor risipă! 

Iubirea care-ncarcerează 

O vecinicie într-o clipă. 

Ca luna nopților senine 

A pribegit mângâietoare 

Și dacă se aprinde-n mine 

E semn că-n alte inimi moare!...