La căsuță văruită,

Numai cetini legănate

La căsuță văruită,

Murgul din copită bate.

Și-mi răsare la fereastră,

Surioara Cosânzenei —

Floare albă și măiastră

Între florile poienei...

Cine-mi iese înainte? 

Cine-mi luminează pragul? 

Este inima fierbinte  

Este dorul meu, pribeagul. 

Îmi dezmeardă calu-n grabă, 

Și-n pridvor îi duce șeaua, 

Și, supusă ca o roabă, 

Se mlădie ca nuiaua: 

Cum îi lunecă privirea 

Ca la cerbul cel de-o vară! 

Cum o prinde aromirea, 

Când o țin la piept, ușoară! 

Cum se-alătură, duioasă, 

Ca un porumbel cuminte! 

Cum adună ceru-n casă 

Cu un sărutat fierbinte!