Un glas blajin din lumi întunecate

Îmi tremură cu sfânta lui vibrare

A gândurilor caldă întrupare

În pacea unei liniști fermecate...

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,

Când toate par în visuri cufundate;

De-a pururi ard privirile-nsetate,

În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...

În ele tremură povești frumoase,

Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,

Redeșteptându-mi amintiri duioase...

Și eu le-ngân. — E trist mereu să tremuri,

În umbra visurilor irosite

De dorul unor clipe fericite...