În amurg, pe-ntinsa mare,

Soarele de mult s-a stins;

Și lumina zilei moare

Ca ecoul unui plâns ...

Prin văzduh plutind molatec

Norii se-nlănțuiesc departe

Și pe cripta zilei moarte

Țes cununi ca de jăratec.

Printre luminile-n repaos

Ziua moartă s-a pierdut:

Înc-o clipă s-a adaos

Negurosului trecut.

Larg mormant, tu mă-nfiori,

Înnoptat și trist trecut,

Căci în sânu-ți s-a pierdut,

Cu noianul de plânsori,

Și norocul ce-am avut.