Capitolul XXVII

— Vedeţi aşadar, concluzionă Miss Marple, că, într-adevăr, cum bănuisem a fost extrem de simplu. Mulţi bărbaţi îşi omoară soţiile.

Doamna McGillicuddy se uita când la Miss Marple, când la inspectorul Craddock.

— V-aş fi recunoscătoare dacă mi-aţi explica despre ce e vorba.

— El a văzut posibilitatea de a se căsători cu o femeie bogată, Emma Crackenthorpe, începu Miss Marple. Numai că nu se putea însura cu ea, deoarece avea o nevastă. Trăiau despărţiţi de mulţi ani, dar ea se opunea divorţului. Se potrivea foarte bine cu ceea ce îmi spusese inspectorul Craddock despre o fată, pe nume Anna Strawinska. Ea avea un soţ englez, cum le povestise unor prietene şi se ştia că e o catolică foarte credincioasă. Doctorul Quimper nu putea risca să se însoare cu Emma şi să trăiască în bigamie. De aceea s-a decis, ca un ticălos cu sânge rece ce era, să se debaraseze de soţia sa. A fost o idee inteligentă s-o ucidă în tren şi, apoi, să-i bage cadavrul în sarcofag. Vroia să implice familia Crackenthorpe în crimă. Mai înainte, scrisese o epistolă Emmei, care părea să vină de la Marţine, fata cu care dorise să se însoare Edmund Crackenthorpe. Emma îi povestise totul despre fratele ei. Când a sosit momentul potrivit, a îndemnat-o să se ducă la poliţie şi să dezvăluie povestea. Vroia ca moarta să fie identificată drept Marţine. A aflat că poliţia franceză întreprindea cercetări în privinţa Annei Strawinska. De aceea a avut grijă să parvină fetelor din trupa de balet o ilustrată din Jamaica, pe care, aparent, ar fi scris-o ea.

El a aranjat o întâlnire, la Londra, cu soţia lui. Trebuie să-i fi spus că vrea să se împace cu ea şi apoi a invitat-o să meargă la Brackhampton. Ce s-a întâmplat mai departe nu vreau să mai relatez căci este prea oribil. Era un om foarte lacom. Când se gândea la impozitele ridicate care-i forfecau zdravăn venitul, şi-a zis că ar fi drăguţ, dacă ar avea pe mână un capital mai mare. De aceea a început să răspândească zvonuri că cineva ar dori să-l otrăvească pe domnul Crackenthorpe. După ce pregătise aşa terenul, a pus arsenic. S-a ferit ca doza să fie prea mare, deoarece nu vroia să moară bătrânul domn Crackenthorpe.

— Dar nu înţeleg cum a procedat, interveni Craddock, căci doar nu se afla în casă când a fost pregătit curry.

— Atunci încă nu era arsenic în curry, explică Miss Marple. L-a introdus mai târziu în curry pe care îl luase cu sine pentru analize. E posibil să fi pus arsenic şi în cocteil. Acum, bineînţeles, că, în rolul său de consultant medical, îi era foarte uşor să-l otrăvească pe Alfred Crackenthorpe şi lui Harold să-i trimită tablete otrăvite, după ce, în prealabil, fusese aşa de prevăzător încât să-i spună că nu va mai avea nevoie să ia altele.

M-am tot gândit cum l-aş putea demasca. Prietena mea îl zărise numai din spate, dar ştiam că orice om se recunoaşte, dacă este văzut în exact aceeaşi postură. Mi-am zis că, dacă Elspeth l-ar vedea pe doctorul Quimper exact în aceeaşi poziţie în care-l surprinsese pe bărbatul din tren – adică întors cu spatele la ea şi aplecat asupra femeii, pe care o ţinea strâns de gât – atunci mai mult ca sigur îl va recunoaşte sau, cel puţin, îşi va exprima, cumva, surprinderea. Astfel, cu ajutorul nepreţuit al lui Lucy, am pus în aplicare un mic plan.

— Trebuie să recunosc că am fost cumplit de consternată, zise doamna McGillicuddy. Nici nu m-am putut împiedica să nu rostesc cuvintele: „El e!” Nu-i văzusem figura, adevărat, dar…

— Mi-a fost groaznic de teamă că ai să spui asta, Elspeth, replică Miss Marple.

— Cât pe-aici s-o zic. Vroiam să adaug că, fireşte, nu-i zărisem chipul, confirmă doamna McGillicuddy.

— Asta ar fi avut urmări complet nefaste. Adică am crezut, draga mea, că l-ai recunoaşte totuşi. El nu putea şti că nu-l văzuseşi la figură.

— Atunci e bine că mi-am ţinut gura, spuse doamna McGillicuddy.

— Nu mi-am permis să-ţi spun nici un cuvânt, îi explică solemnă Miss Marple.

Craddock izbucni în râs:

— Voi două! Sunteţi o pereche minunată. Şi ce urmează acum, Miss Marple? Cum vedeţi happy-endul? De exemplu, ce se va întâmpla cu biata Emma Crackenthorpe?

— Cred că atunci când tatăl ei va muri, răspunse Miss Marple, şi nu cred că sănătatea lui e aşa de bună, ca înainte, aşadar, după ce va muri, va pleca într-o croazieră cu un vapor de lux şi va rămâne în străinătate. Poate va găsi un bărbat mai bun decât doctorul Quimper. Asta îi doresc.

— Şi Lucy Eyelesbarrow? Auziţi şi pentru ea bătând clopotele de nuntă?

— Poate, răspunse Miss Marple. Nu m-ar surprinde.

— Atunci pe care dintre ei îl va alege? întrebă Dermot Craddock.

— Nu ştiţi? se miră Miss Marple.

— Nu, nu ştiu, dumneavoastră ştiţi?

— O, da, aşa cred, zise Miss Marple.

Şi-i făcu cu ochiul.

SFÂRŞIT