Capitolul XXXV.

Veşti de la vicariat

Bobby înapoie scrisoarea şi Frankie o luă cu un oftat.

— E într-adevăr o persoană absolut remarcabilă, spuse ea.

— Întotdeauna ai avut o slăbiciune pentru el, spuse rece Bobby.

— Avea farmec, spuse Frankie, şi adăugă: Ca şi Moira. Bobby se înbujoră.

— Ce e ciudat e că în tot timpul ăsta cheia afacerii se afla la vicariat, spuse el. Ştii, nu-i aşa, că Alan Carstairs chiar îi scrisese lui Evans… Doamnei Roberts, adică?

Frankie dădu din cap.

— Da, spunându-i că vine la ea şi că vrea informaţii despre doamna Templeton despre care avea motive să creadă că era o escroacă internaţională căutată de poliţie.

— Iar când el a fost împins în prăpastie, ea n-a făcut nici o legătură, spuse cu amărăciune Bobby.

— Asta din cauză că cel căzut în prăpastie era Pritchard. Identificarea asta a fost bine ticluită. Dacă împingi în prăpastie un om pe nume Pritchard, cum ar putea fi unul pe care îl cheamă Carstairs? Aşa gândeşte o minte obişnuită.

— Chestia amuzantă e că l-a recunoscut pe Cayman, continuă Bobby. Cel puţin, l-a zărit când Roberts l-a poftit înăuntru şi a întrebat cine era. Roberts i-a spus că era domnul Cayman, iar ea a spus: „Ciudat, seamănă leit cu un domn la care am lucrat cândva”.

— Serios? Chiar şi Bassington-ffrench s-a dat de gol o dată sau de două ori, dar, ca o tâmpită, nu m-am prins.

— Zău?

— Da, când Sylvia a spus că poza din ziar semăna foarte bine cu Carstairs, el a spus că asemănarea nu era chiar atât de mare… Dovedind astfel că văzuse cadavrul. Iar apoi mie mi-a spus că nu-l văzuse niciodată pe mort la faţă.

— Cum naiba ai citit-o pe Moira, Frankie?

— Cred că datorită descrierii doamnei Templeton, spuse visătoare Frankie. Toţi spuneau: „era o doamnă atât de drăguţă!” Asta nu se potrivea cu nevasta lui Cayman. Nici o servitoare n-ar fi descris-o ca pe o „doamnă drăguţă”. Şi pe urmă am ajuns la vicariat şi am găsit-o pe Moira aici şi brusc mi-a trecut prin cap: „Dar dacă Moira era doamna Templeton?”

— Ai fost foarte deşteaptă.

— Îmi pare tare rău de Sylvia. Cum Moira l-a tras în toată povestea şi pe Roger Bassington-ffrench, trebuie să fi avut parte de o cumplită publicitate. Dar Dr. Nicholson a fost tot timpul lângă ea, şi n-ar fi de mirare dacă, într-o zi, vor forma un cuplu.

— Totul pare să se fi sfârşit cu bine, spuse Bobby. Badger o duce bine cu garajul… Mulţumită tatălui tău, şi tot mulţumită tatălui tău am slujba asta de-a dreptul minunată.

— E o slujbă minunată?

— Să conduc o plantaţie de cafea în Kenya, şi să tai şi să spânzur? Aşa aş crede. Este exact genul de slujbă la care am visat.

Se opri.

— Lumea vine des în excursie în Kenya, spuse cu intenţie.

— Mulţi chiar locuiesc acolo, rosti timidă Frankie.

— Oh, Frankie, tu n-ai vrea? Se înroşi, se bâlbâi, îşi reveni. A-a-ai vrea?

— Aş vrea, răspunse Frankie. Adică, vreau.

— Întotdeauna am fost topit după tine, spuse Bobby gâtuit. Mă purtam mizerabil… Ştiind că n-avea nici un rost.

— Îmi închipui că de asta ai fost atât de bădăran în ziua aia pe terenul de golf.

— Da, mă simţeam foarte trist.

— Hm! Şi cum rămâne cu Moira?

Bobby păru stânjenit.

— M-a dat gata chipul ei, recunoscu el.

— E mai frumos ca al meu, spuse generoasă Frankie.

— Nu e… dar mă obseda. Iar pe urmă, când eram în mansardă şi tu priveai lucrurile cu atâta curaj… Toată povestea cu Moira s-a stins. Nu mă prea interesa ce se întâmpla cu ea. Mă interesai tu… Numai tu. Ai fost pur şi simplu splendidă! Atât de vitează!

— În lăuntrul meu nu mă simţeam vitează, tremuram toată. Dar vroiam să mă admiri.

— Te-am admirat, draga mea. Te admir. Întotdeauna am făcut-o. Întotdeauna am s-o fac. Eşti sigură că n-ai să urăşti Kenya?

— Am s-o ador. M-am săturat de Anglia.

— Frankie!

— Bobby!

— Poftiţi aici, spuse, vicarul deschizând uşa şi invitând avangarda Societăţii Dorcas.

Închise precipitat uşa şi se scuză.

— Fiul… Ăă… Unul din fiii mei. E… ăă… Logodit.

O membră a Societăţii Dorcas spuse mustăcind că aşa se părea.

— E un băiat bun, spuse vicarul. Într-ovreme nu prea lua viaţa în serios. Dar în ultimul timp a făcut mari progrese. Urmează să administreze o plantaţie de cafea în Kenya.

Una din membrele Societăţii Dorcas îi şopti alteia:

— Ai văzut? Cea pe care o săruta era lady Frances Derwent. Într-o oră vestea se răspândi în întregul Marchbolt.

SFÂRŞIT