XXVII.

Virtutea, virtutea, zic, Caius Fannius şi tu, Quintus Mucius, leagă şi păstrează prieteniile. Căci în ea este armonia, în ea stabilitatea, în ea statornicia; când ea se înalţă şi-şi arată lumina şi când vede şi recunoaşte la altul aceeaşi lumină, se apropie de ea şi primeşte, la rândul său, lumina pe care o are celălalt; de aici ia naştere fie iubirea, fie prietenia, căci amândouă îşi trag numele de la „a iubi”; iar a iubi nu e nimic altceva decât a-l preţui pe cel pe care-l iubeşti, nesilit de vreo lipsă şi neurmărind vreun folos; folosul totuşi înfloreşte de la sine din prietenie, chiar dacă nu l-ai căutat.

Cu această iubire am cinstit în tinereţea noastră bătrâni ca Lucius Paulus, Marcus Cato, C. Gallus, Publius Nasica şi Tiberius Gracchus, socrul lui Scipio al nostru; ea străluceşte şi mai mult între cei de aceeaşi vârstă, ca între mine şi Scipio, Lucius Furius, Publius Rupilius şi Spurius Mummius. Iar la rândul nostru bătrâni, ne găsim mângâierea în iubirea tinerilor, ca de pildă într-a voastră, ca în aceea a lui Quintus Tubero; de fapt, pe mine mă încântă chiar prietenia foarte tânărului Publius Rutilius şi a lui Aulus Verginius {53}. Dar fiindcă rostul vieţii şi al firii noastre este astfel rânduit ca o generaţie să se nască dintr-alta, trebuie desigur să dorim din toată inima să putem ajunge, cum se spune, la capătul cursei împreună cu contemporanii noştri, cu care am luat plecarea în acelaşi timp.

Pentru că lucrurile omeneşti sunt însă şubrede şi trecătoare, trebuie să căutăm totdeauna câţiva oameni pe care să-i iubim şi de care să fim iubiţi; căci, dacă îndepărtăm iubirea şi devotamentul, îndepărtăm orice plăcere din viaţă. Pentru mine, deşi a fost răpit pe neaşteptate, Scipio trăieşte totuşi şi va trăi necontenit; căci în acest ilustru bărbat am iubit virtutea, care n-a pierit. Şi ea îmi stăruie înaintea ochilor nu numai mie, care am simţit-o întotdeauna prezentă, dar va fi strălucită şi deosebită între toate chiar pentru urmaşi. Nimeni nu va concepe şi nu va spera vreodată lucruri într-adevăr mari fără a socoti că trebuie să-şi amintească de el şi să aibă înaintea ochilor chipul lui.

Într-adevăr, dintre toate bunurile pe care mi le-a dat soarta sau natura, nu e niciunul pe care să-l pot compara cu prietenia lui Scipio; în ea am găsit înţelegere deplină asupra treburilor publice, în ea sfat în treburile mele particulare şi tot în ea o tihnă plină de farmec. Niciodată nu l-am jignit cu absolut nimic, cel puţin cât mi-am putut da seama; iar eu n-am auzit de la el nimic neplăcut. Trăiam în aceeaşi casă, aveam aceeaşi hrană şi aceeaşi masă; eram tot timpul împreună nu numai în campanie, dar şi în călătoriile şi popasurile noastre la ţară.

Ce să mai spun despre străduinţele noastre de a cunoaşte şi a învăţa mereu ceva, cu care, departe de ochii lumii, ne-am petrecut tot timpul liber. Dacă retrăirea şi amintirea acestor lucruri ar fi pierit odată cu el, n-aş putea suporta nicidecum regretul după un om atât de legat de mine şi atât de iubitor. Dar ele n-au pierit, ci mai degrabă se hrănesc şi sporesc din gândurile şi din amintirile mele; şi chiar dacă aş fi lipsit cu totul de ele, până şi vârsta pe care-o am îmi aduce o mângâiere. Căci nu mai pot avea prea multă vreme acest regret; iar toate suferinţele de scurtă durată trebuie să fie suportabile, chiar dacă sunt mari.

Iată ce-am avut de spus despre prietenie. Iar pe voi vă îndemn să preţuiţi atât de mult virtutea, fără de care prietenia nu poate exista, încât, afară de ea, să nu socotiţi nimic mai presus decât prietenia.

SFÂRŞIT

{1} Vărul lui Scaevola Augurul, de asemenea jurisconsult vestit

{2} Incintă semicirculară cu bănci

{3} Sulpicius Rufus, fost partizan al optimaţilor, trecuse de partea lui Marius; în timpul tribunatului său, din anul 88, propuse în adunarea poporului să se acorde comanda supremă a războiului cu Mitridate lui Marius. În tulburările create, fiul consulului Q. Pompeius a fost ucis în for. Sulpicius a fost şi el ucis de Sylla în acelaşi an.

{4} Jurisconsult

{5} Socrate

{6} Nonele cad în unele luni în ziua de 7, în altele în ziua de 5; era ziua când se întrunea colegiul augurilor, ca să ia auspiciile.

{7} D. Iunius Brutus, consul în anul 138.

{8} Fiul lui Cato murise la vârsta de patruzeci de ani, după ce fusese pretor şi se distinsese în războiul din Macedonia cu regele Perses.

{9} L. Aemilius Paulus Macedonicus, învingătorul lui Perses la Pydna în anul 168, pierduse doi fii în câteva zile; cel de-al treilea trecu în familia Scipionilor; e tocmai P. Scipio Aemilianus, cel de-al doilea Africanus.

{10} C. Sulpicius Gallus, consul în anul 166.

{11} Publius Cornelius Scipio Aemilianus Africanus (Scipio cel Tânăr), născut în anul 185, a fost prima oară consul în anul 147, la treizeci şi opt de ani (vârsta cerută era de patruzeci şi trei), iar a doua oară în anul 134, când războiul din Spania, căruia i-a pus capăt prin asediul Numanţiei, dura de opt ani.

{12} Cartagina, distrusă în anul 146 şi Numanţia în anul 133

{13} Aluzie la lucrarea Cato Maior sau Despre bătrâneţe

{14} Aluzie la epicurei

{15} Pitagoricieni

{16} În discuţiile sale, Socrate pare adesea că admite la început o afirmaţie a interlocutorului, o sprijină chiar şi o dezvoltă, până când ajunge pe nesimţite la o concluzie care arată că afirmaţia e absurdă. E vorba de o metodă, nu de contradicţie, cum afirmă Cicero.

{17} L. Furius Philus, consul în anul 136 şi Manilius în anul 149 sunt interlocutori ai lui Scipio în De republica.

{18} Vestitul fragment cu care se încheie cartea a VI-a din De republica: „Visul lui Scipio”.

{19} Prietenii legendare: Ahile şi Patrocle, Teseu şi Piritou, Oreste şi Pilade, Damon şi Pythias.

{20} C. Fabricius, celebru prin integritatea sa: a refuzat darurile oferite de Pyrrhus; M. Curius Dentatus, învingător al lui Pyrrhus şi al samniţilor; Tiberius Coruncanius, primul plebeu care a fost Pontifex Maximus.

{21} Expresie latină: apa şi focul sunt elemente strict indispensabile vieţii omului.

{22} Empedocle

{23} Autor de tragedii, prieten cu Scipio şi cu Laelius

{24} 1 Aluzie la ceea ce Laelius, în De republica (cartea a III-a), vorbise împotriva lui Philus, care primise însărcinarea sa expună părerile scepticului Cameade în privinţa dreptului.

{25} În latină: amor, amiciţia din amare.

{26} Spurius Cassius Vecellinus, ca şi Spurius Maelius, au fost ucişi fiindcă ar fi aspirat la regalitate; titlul de rege a fost totdeauna odios romanilor.

{27} Aluzie la epicurei

{28} Caius Marcius Coriolanus, condamnat la exil, se refugie, după legendă, la volsci şi veni cu armată împotriva Romei, pe care se înduplecă să n-o cucerească, la rugăminţile soţiei şi ale mamei sale.

{29} Nepotul lui Scipio cel Tânăr

{30} Filosof grec, inspirator al reformelor lui Tiberius Gracchus. După moartea acestuia, fugi la Pergam, la regele Aristonicus, pe atunci în luptă cu romanii, după înfrângerea căruia se sinucise (anul 130).

{31} Consuli în anul 132

{32} Caius Papirius Carbo, fervent partizan al lui Tiberius Gracchus; C. Cato e nepotul lui Cato Maior; Caius Gracchus pieri la rândul său victimă a oligarhiei, în anul 122.

{33} E vorba de Publius Scipio Nasica, cel care l-a ucis pe Caius Gracchus; a murit la Pergam, unde plecase într-o misiune, ca să scape de primejdia răzbunării poporului.

{34} Legea Gabinia (anul 139) introduce votul secret la alegeri şi legea Cassia (anul 137) în exprimarea părerii judecătorilor

{35} Bias, considerat printre cei şapte înţelepţi ai Greciei, ar fi scris maxime în versuri.

{36} Spurius Mummius, prieten cu Scipio, unul dintre interlocutori în De republica.

{37} Frate mai mare al lui Scipio cel Tânăr, fiul lui Paulus Aemilius, adoptat de Q. Fabius Maximus.

{38} Pedagogii erau sclavi care conduceau copiii la şcoală.

{39} Neoptolem, fiul lui Ahile, fusese crescut de bunicul sau Lycomedes, rege al insulei Scyros

{40} Cato Maior

{41} Quintus Pompeius Nepos, consul în anul 141. Scipio se îndepărtase de el, fiindcă, după ce promisese că va sprijini candidatura la consulat a lui Laelius, şi-a călcat cuvântul şi s-a ales el.

{42} Quintus Caecilius Metellus Macedonicus, consul în 143 şi adversar politic al lui Scipio cel Tânăr.

{43} Mcfa agimus, expresie proverbială din limbajul judiciar: pledăm după ce s-a dat sentinţa

{44} Timon din Atena, tipul mizantropului

{45} Filosof pitagorician (sec. IV î.e.n.).

{46} Terenţiu, autorul de comedii, era protejat de Laelius

{47} În piesa Eunucul

{48} C. Papirius Carbo; tribunii poporului nu puteau până atunci fi realeşi decât după un interval de zece ani; Carbo propunea o lege care permitea alegerea în anul imediat următor; legea a fost combătută de Scipio şi respinsă (anul 131).

{49} Quintus Maximus şi Lucius Mancinus, consuli în anul 143. În timpul consulatului lor, tribunul Crassus propuse să se înlocuiască sistemul cooptării în colegiile sacerdotale prin alegeri.

{50} Până atunci oratorii vorbeau cu faţa spre clădirea senatului, nu spre for

{51} Tipul soldatului fanfaron aparţine comediei greceşti, imitat de Terenţiu în Eunucul; aici soldatul fanfaron întreabă şi parazitul răspunde.

{52} Citat probabil dintr-o piesă a lui Caecilius Statius, astăzi pierdută.

{53} Prieteni ai lui Scipio: primul a fost tribun militar sub ordinele lui Scipio la asediul Numanţiei; Aulus Verginius, jurisconsult