5.

Şi totuşi, Dukas nu a cîştigat nimic, cu toată truda sa, astfel că împăratul, aflînd aceste veşti, era preocupat şi neliniştit. Într-o zi l-a cercetat pe unul dintre luptătorii care veneau de-acolo şi, aflînd că Dukas nu făcea nimic altceva decît să atace şi să lupte, l-a întrebat în ce moment şi la ce ceas se petreceau aceste ciocniri cu Tzachas. Acesta i-a răspuns că la răsăritul soarelui şi atunci împăratul l-a întrebat: „Şi care dintre luptători sînt cu faţa spre răsărit?” „Ai noştri”, i-a răspuns războinicul. Împăratul a înţeles atunci pricina şi, dîndu-şi seama imediat ce era de făcut, i-a trimis o scrisoare lui Dukas ⁴⁶ , spunîndu-i să nu mai lupte cu Tzachas în zorii zilei, pentru a nu se război singur cu doi vrăjmași, cu razele soarelui şi cu Tzachas însuşi; trebuia să-i atace pe dușmani numai atunci cînd soarele avea să treacă de cercul amiezii şi se îndrepta spre apus. I-a încredinţat scrisoarea războinicului, împreună cu mai multe lămuriri legate de aceasta şi, la urmă, i-a spus convins: „Daca îi atacaţi pe duşmani cînd soarele va fi spre asfinţit, veţi fi pe loc biruitori”. Dukas a aflat aceste lucruri de la luptător şi cum nu lăsa niciodată neîndeplinit vreun ordin al împăratului, despre orice ar fi fost vorba, a doua zi, cînd barbarii s-au înarmat după obicei, nici unul dintre potrivnicii lor nu s-a ivit (căci falangele romeice au rămas nemişcate potrivit sfaturilor împăratului); astfel că barbarii, care nu se mai gîndeau că se vor lupta în acea zi, au rămas acolo şi şi-au lăsat jos armele. Dar Dukas nu a stat cu mîinile încrucişate; cînd soarele a ajuns în înaltul cerului el, împreună cu toţi luptătorii săi, şi-au luat armele. Apoi, cînd soarele s-a îndreptat spre apus, şi-a aşezat liniile în ordine de bătaie şi, deodată, cu strigăte de război şi cu un vuiet grozav, a pornit spre duşmani. Totuşi, Tzachas nu a părut surprins. În acel moment a început să sufle un vînt puternic şi, cînd lupta a fost în toi, norii de praf s-au ridicat pînă la cer. Astfel, avînd soarele în ochi, orbiţi într-un fel şi de norii de praf, pe cînd romeii îi loveau cu mai multă forţă ca oricînd, ceilalţi au fost învinşi şi au luat-o la fugă.