În acea vreme se găseau în marea cetate şi mai mulţi armeni, pentru care Nilos a devenit pricină de rătăcire, căci el nu înceta să poarte discuţii cu acel Tigranes şi cu Arsakes, pe care învăţăturile lui Nilos îi cufundau mai adînc în rătăcire. Ce a urmat de aici? Văzînd că depărtarea de la dreapta credinţă rătăcea sufletele multora, că ereziile lui Nilos se amestecau cu cele ale armenilor, că peste tot se propovăduia deschis că natura omenească cuprinsă în Christos era îndumnezeită în esenţa ei, că nu mai erau luate în seamă scrierile sfinţilor părinţi cu această temă şi că „unitatea ipostatică“ nu era recunoscută, împăratul şi-a pus în gînd să înlăture forţa violentă a răului şi, adunîndu-şi pe cei mai însemnaţi demnitari ai bisericii, s-a hotărît să ţină un sinod public în legătură cu aceasta.