Cînd a fost gata, a pornit la drum împotriva cumanilor. După ce şi-a adunat toată armata, ajungînd la Anchialos, i-a ales pe cumnatul său, cezarul Nikephoros Melissenos, pe Gheorghe Paleologul şi pe nepotul său, Ioan Taronites; apoil-a trimis la Beroia, pentru a supraveghea şi a asigura paza cetăţii şi a ţinuturilor învecinate. Şi-a împărţit trupele, punînd în fruntea lor comandanţi iluştri, pe Dabatenes, Euphorbenos Gheorghe şi Constantin Humbertopulos, pe care i-a trimis să păzească defileele din jurul Zygosului. De acolo el s-a îndreptat spre Chortarea (aceasta este o clisură a Zygosului) şi a străbătut dintr-un capăt la altul Zygosul pentru a cerceta dacă cei pe care îi trimisese îndeplineau bine toate ordinele pe care le dăduse el mai înainte; dacă ceva era făcut doar pe jumătate, sau nu era bine făcut, el îl îndrepta, astfel încît cumanii să nu poată trece uşor pe acolo. După ce s-a îngrijit astfel de toate, a plecat, din acest loc şi şi-a aşezat tabăra în apropierea aşa-numitului „lac sfînt", care se află lîngă Anchialos. Dar în timpul nopţii a venit un anume Pudilos, un nobil vlah, care a anunţat că cumanii trecuseră Dunărea; astfel, cînd s-a făcut ziuă, împăratul a socotit potrivit să cheme pe cei mai iluştri dintre rude şi comandanţi, pentru a hotărî ce să facă. Cum toţi susţineau că trebuie să ocupe Anchialos, i-a trimis îndată spre locul numit „Termele“ pe Cantacuzin şi pe Tatikios împreună cu mercenari, pe hanul Skaliarios şi pe alţi nobili, pentru a veghea asupra acelor ţinuturi. El s-a îndreptat spre Anchialos. 7. Aflînd apoi că cumanii se îndreptau spre Adrianopol, i-a trimis pe cei mai de vază cetăţeni din Adrianopol, între care se distingea Katakalen Tarchaniotes şi fiul acelui Bryennios căruia, pentru că uneltise să ia puterea, i se scoseseră ochii; împăratul le-a poruncit să vegheze acolo cu mare grijă şi, cînd cumanii se vor apropia, să nu pornească cu frică la luptă, ci sa-i ţintească trăgînd de departe şi păstrînd cât mai mult porţile închise; le-a făgăduit numeroase privilegii dacă îi urmau întocmai poruncile. Astfel, împăratul, după ce a dat aceste ordine lui Bryennios şi altora, i-a trimis plini de încredere la Adrianopol. Apoi l-a îndemnat prin scrisori pe Euphorbenos Constantin Katakalon să îl ia pe numitul Monastras (acesta era un războinic mixobarbar, care dobîndise o mare pricepere în treburile războiului) şi pe Mihail Anemas, împreună cu soldaţii de sub comanda lor şi, cînd vor afla că cumanii au trecut defileele, să-i urmărească de aproape şi sa-i atace pe neaşteptate.