6.

Abia s-au scurs astfel patruzeci şi opt de zile cînd, la porunca lui Nikephoros Bryennios (care avea comanda asupra întregului Adrianopol) războinicii cei mai buni au deschis deodată porţile şi i-au atacat pe cumani. S-a iscat o luptă aprigă, în timpul căreia au căzut o mulţime luptînd cu curaj fără să-şi cruţe viaţa şi omorînd încă mai mulţi duşmani. Cînd Marianos Maurokatakalon, care îşi cumpănea o lance lungă, l-a văzut pe Togortak (acesta era o mare căpetenie a armatei cumane), a slobozit frîul calului şi s-a repezit spre duşmanul său; puţin a lipsit să nu-l omoare, dacă cumanii, care îl înconjurau, nu ar fi alergat în ajutorul lui, şi ca Marianos să nu fie făcut bucăţi de ei. Acest Marianos, deşi era un adolescent care abia îşi luase locul în rîndurile celor tineri, ieşea adeseori pe porţile Orestiadei, luptîndu-se cu cumanii şi de fiecare dată, după ce rănea sau omora o mulţime, se întorcea victorios. Căci era cu adevărat un războinic foarte bun, care moştenise de la tatăl său vitejia şi care se născuse, ca fiu şi mai ilustru, din părinţi foarte iluştri. Scăpînd astfel de o moarte sigură, el a alergat fierbînd de mînie la acel Pseudo-Diogenes, cere se afla şi el de cealaltă parte a fluviului, acolo unde Marianos lupta împotriva barbarilor, în vreme ce garda lui se împraştiase; ridicîndu-şi biciul, l-a lovit cu el peste cap, numindu-l fără cruţare împărat-impostor.