4.

Planul i s-a părut bun lui Diogenes. La căderea nopţii, Alakaseus a legat scrisoarea împăratului de o săgeată, pe care a slobozit-o în cetate; comandantul, citind-o, s-a pregătit să-i dea îndată castrul amintit. În zori, Alakaseus s-a apropiat primul de porţi şi s-a prefăcut că stă de vorbă cu comandantul, după ce-i dăduse mai înainte un semn lui Diogenes: cînd avea să-l vadă, acesta trebuia să intre imediat în castru. După ce s-a prefăcut îndeajuns că stă de vorbă cu comandantul castrului, a dat semnalul, aşa cum se înţelesese mai înainte cu impostorul. Văzîndu-l, Diogenes şi-a luat cîţiva soldaţi şi a intrat plin de îndrăzneală. Locuitorii l-au primit cu bucurie, comandantul Putzei l-a invitat la baie şi, cum şi Alakaseus stăruia, Diogenes a primit pe dată. Apoi i-au oferit un ospăţ bogat şi lui şi cumanilor care îl însoţeau. Cînd toţi s-au săturat şi prea săturat cu vinul pe care îl sorbiseră, scoţîndu-l cu burdufe mari, s-au întins şi caii început să sforăie. Atunci Alakaseus însuşi, comandantul şi alţi cîţiva din jur, le iau caii şi armele, apoi, lăsîndu-l pe el să sforăie, îi omoară tovarăşii şi îi aruncă îndată în nişte gropi ca în nişte morminte gata pregătite.