Cînd Katakalon, dare venea în urma armatei cumanilor, potrivit poruncilor date de împărat, l-a văzut pe Diogenes intrînd în castru şi pe cumani împrăştiindu-se după pradă, s-a îndepărtat şi şi-a aşezat tabăra în apropierea cetăţii pe care am nuinit-o mai sus. Cum cumanii erau răspîndiţi peste tot, Alakaseus nu a îndrăznit să-l încunoştinţeze în vreun fel pe împărat cu privire la Diogenes, ci împreună cu prizonierul său s-a dus direct la Tzurulos, pentru a pleca de acolo spre cetatea cea mare. Dar, îndată ce a aflat aceasta, mama împăratului, stăpîna, care conducea treburile imperiului, a trimis în mare grabă pe drungarul flotei, eunucul Eustathios Kymincianos, cu porunca de a-l lua pe Diogenes şi a-l aduce în cetatea cea mare. Eustathios avea cu el un turc, numit Kamyres, pc care l-a pus să-i scoată ochii prizonierului său.