Fluviul Sangaris, prin braţul care merge drept pînă la satul Chele şi prin cel care se îndreaptă spre nord, cuprind între apele lor un ţinut imens. Ismaeliţii, care sînt de multă vreme nişte vecini care pun la cale tot felul de rele, din pricina lipsei de apărători, jefuiau cu uşurinţă ţinutul, ajungînd la maryandini şi la cei ce locuiesc dincolo de Sangarios; treceau fluviul şi cădeau mai ales asupra Nicomediei. Împăratul căuta, aşadar, acum, să pună capăt acestor atacuri ale barbarilor şi incursiunilor lor şi mai ales să aibă în siguranţă Nicomedia - mai jos de lacul Baane el a văzut un şanţ lung şi, urmîndu-l până la capăt, şi-a dat seama, după direcţia şi după forma lui, că această săpătură nu se datora configuraţiei obişnuite a ţinutului şi nici unui fenomen natural, ci că era făcută demâna omului. După ce a cercetat în amănunt această parte deosebită a locului, a aflat de la unii că o poruncise Anastasios Dikuros. Cu ce gînd, nu puteau spune; împăratului Alexios i se părea că acel autocrator a avut de gînd să abată apa lacului în acest canal făcut de mîna omului. Cu acelaşi gînd, împăratul Alexios a poruncit să fie săpat la o şi mai mare adîncime.