Tzangra este un arc barbar, cu desăvîrşire necunoscut grecilor. Nu se întinde trăgînd cu mâna dreaptă coarda şi cu stînga împingînd arcul; cel ce întinde această armă de luptă foarte puternică trebuie să stea, ca să spunem aşa, pe spate şi să apese puternic cu ambele picioare pe semicercurile arcului, în vreme ce cu amîndouă mîinile trage spre sine coarda cu mare greutate. În mijlocul său se află un şanţ semicilindric care ajunge pînă la coardă; este aproape de mărimea unei săgeţi lungi şi merge de la coardă pînă la mijlocul arcului, prin acesta trăgîndu-se orice fel de săgeţi. Săgeţile care se pun acolo sînt foarte scurte, dar foarte groase şi înzestrate la capăt cu o adevărată armătură de fier. Din pricina lansării foarte bruşte, datorită corzii şi forţei eliberate, săgeţile nu sar înapoi din locul în care lovesc una după alta, ci trec printr-un scut, străpung o platoşă groasă de fier şi îşi urmează zborul de partea cealaltă, într-atît este de violentă şi de neînfrîntă forţa unor asemenea săgeţi. O astfel de săgeată a trecut printr-o statuie de bronz, lovind zidul unui oraş foarte mare şi a rămas înfiptă cu vîrful înăuntru, sau a dispărut, intrată în grosimea zidului. Astfel se mînuieşte tzangra, obiect cu adevărat diabolic; cel care este atins de o lovitură de acest fel este cu desăvârşire nenorocit, căci moare pe loc, fără măcar să simtă lovitura, într-atît este de violentă.