9.

Totuşi, după ce lupta a făcut prăpăd de seara pînă la mijlocul zilei următoare, latinii, deşi fără voie, s-au predat lui Marianos, cerînd şi garantîndu-li-se viaţa. Dar acel preot războinic, deşi se hotărîse pacea, nu înceta să lupte; după ce şi-a golit tolba cu săgeţi, a luat o piatră şi a aruncat-o asupra lui Marianos, care şi-a apărat capul cu scutul, dar proiectilul, lovindu-l, l-a spart în patru şi i-a crăpat casca. Marianos, ameţit de puterea pietrei, a căzut pe loc fără cunoştinţă şi fără voce pentru cîtva timp, asemenea vestitului Hcctor care a fost gata să-şi dea sufletul cînd a fost atins de piatra aruncată de Aiax ¹³⁰ . Cînd, cu greu, s-a trezit şi şi-a revenit, l-a ţintit cu săgeţi pe cel care-l atacase şi l-a rănit de trei ori. Dar acest om, războinic mai degrabă decît preot, încă nu se săturase de luptă; după ce a aruncat toate pietrele care i-au fost la îndemînă, cînd nu a mai avut nimic, nici pietre, nici săgeţi, nemaiştiind ce să facă şi cum să se apere de potrivnicul său, a început să bată din picioare, s-a înfierbîntat şi s-a înfuriat ca un animal sălbatic care se învîrteşte în jurul său. Apuca tot ce-i pica sub mînă. Găsind un sac cu pîini de orz, le-a scos din sac şi a început să le arunce ca pe nişte proiectile, ca şi cum ar fi oficiat şi ar fi socotit războiul drept o slujbă religioasă şi o ceremonie sfîntă. A luat o pîine şi a aruncat-o cu toată puterea, ţintind chipul lui Marianos, pe care l-a atins în obraz.