4.

Căci mult încercatul Bohemond, în loc să vrea să guste din mîncărurile aduse sau măcar să le atingă cu vîrful degetelor, le dă imediat la o parte şi, fără să spună nimănui bănuiala pe care o avea, le împarte pe toate celor de faţă; bunăvoinţa era numai aparentă în ce-i privea fie aceştia, căci nu era decît o viclenie; de fapt, pentru cine înţelege, el credea că a fost amestecată o licoare dătătoare demoarte. Şi vicleşugul lui nu îl ține ascuns, într-atît îi dispreţuia pe cei ce erau mai prejos ca el. Totodată, la porunca lui, bucătarii săi îi gătesc carnea crudă, după obiceiul lor. A doua zi îi întreabă pe cei ce mîncaseră în ajun cum se simt. „Foarte bine, îi răspund aceştia", încredinţîndu-i că nu le era cîtuşi de puţin rău; atunci el le dezvăluie ceea ce ţinuse ascuns, spunîndu-le: „Cînd mi-am amintit războaiele mele cu el şi acea luptă cumplită, mi-a fost teamă să nu fi pus la cale moartea mea, amestecînd în mîncare vreo otravă ucigătoare. Astfel se purta Bohemond; eu nu am văzut niciodată un omrău făptuind ceva fără să se îndepărteze de la drumul drept în tot ce spune şi în tot ce face, căci, din clipa în careiesede pe calea cea bună, către orice parte se îndreaptă; este întotdeauna departe de virtute.