5.

Împăratul l-a chemat pe Bohemond şi i-a cerut să-i facă jurămîntul obişnuit la latini. Acesta, cunoscîndu-şi situaţia, ştia că nu se trage din strămoşi iluştri, că nu avea bani şi nici trupe şi că nu era urmat decît de un mic număr de celţi. Fiind pe de altă parte sperjur din fire, s-a supus cu grabă voinţei împăratului. După ce s-a făcut aceasta, împăratul a ales o sală a palatului şi a întins pe jos tot felul de lucruri... ¹⁴⁸ şi veşminte, monede de aur şi de argint şi lucruri de mai mică valoare; într-atît umpluse încăperea, încît nu se mai putea face un pas din pricina grămezilor de bogăţii. I-a poruncit unui slujitor, care trebuia să-i arate, bogăţiile lui Bohemond, să deschidă larg porţile, pe neaşteptate. Vederea acestor bogăţii l-a copleşit pe oaspete, care a strigat: „Dacă aş avea asemenea bogăţii, aş fi de mult stăpânul a nenumărate ţări. Celălalt îi răspunse: „Astăzi toate sînt ale tale, prin voia împăratului.“