3.

Cunoscînd tăria extraordinară a zidurilor Niceei, ştia că latinii nu o puteau cuceri; dar cînd a aflat că sultanul aducea cu uşurinţă pe lacul din apropierea Niceei ¹⁶⁰ trupe însemnate şi toate proviziile de care avea nevoie, a plănuit să ia controlul asupra acestuia. De aceea a pregătit corăbii care să plutească pe aceste valuri; le-a încărcat pe care şi le-a lăsat la apă pe lac, în partea Chiosului; acolo la urcat pe ele soldaţi cu arme grele, punînd în fruntea lor pe Manuel Butumites şi, pentru a-i face să pară mai mulţi, le-a împărţit mai multe stindarde decît le trebuiau şi pe deasupra trîmbiţe şi tobe. 4. Acestea au fost cele hotărîte de împărat cu privire la lac, iar pe uscat a pus să fie chemaţi Tatikios şi cel numit Tzitas împreună cu peltaşti viteji, cam 2000 la număr, şi i-a trimis spre Niceea cu ordinul ca îndată ce vor debarca să ocupe fortăreaţa Sf. Gheorghe, să încarce pe catîri marea cantitate de săgeţi pe care le duceau cu ei, apoi, la distanţă destul de mare de întăriturile Niceei, să descalece şi să înainteze pe jos, aşezîndu-şi tabăra în faţa turnului numit Gonates şi apoi, odată cu ceilalţi, să atace la un singur semnal întăriturile, scut lângă scut. Cînd Tatikios a ajuns cu armata sa, le-a dat de veste celţilor, potrivit poruncii împăratului. Îndată şi-au luat cu toţii armele şi, cu strigăte de luptă şi mult vuiet, au pornit să asedieze întăriturile.